Un Iordănescu în luptă cu doi Koeman

Olanda a ajuns să joace contra României numai ca urmare a intereselor Portugaliei, care, dacă ar fi bătut, cum era nornal, Georgia, în ultima etapă a grupelor, ar fi jucat în optimi cu Ungaria. Tricolorii ar fi căzut cu Slovenia, iar batavii cu Anglia.

Așa, după evoluții departe de așteptări în grupă, unde a terminat pe locul 3, Olanda a primit acum un rival neașteptat, considerat net inferior, naționala României. Totuși, trupa lui Edi Iordănescu are alte planuri și crede că poate da marea lovitură. Nu va fi ușor, pentru că Olanda are de fapt doi selecționeri, dintre care doar unul este considerat principal.

De cei doi selecționeri? Pentru că este singura reprezentativă unde pe bancă se afla doi frați. Cel mic, Ronald Koeman, 61 ani, e principalul, considerat creierul, omul care ia decizii. Mai mare cu un an, Erwin este cel care pune în practică ideile fratelui pentru că are o relație mai bună cu jucătorii. Se spune că Erwin este mult mai maleabil și are vorbe bune față de aceștia, spre deosebire de Ronald care e foarte distant, arogant, și limitat la dialog (nu îi plac interviurile).

De altfel, nu întâmplător, Ronald este cel care a intrat frecvent în clinciuri cu jucătorii, ultimul răzvrătit fiind fundașul lui Manchester City, Nathan Ake. Erwin, în schimb, este paratrăznetul care calmează conflictele până la dezamorsarea lor. Cei doi nu au jucat niciodată împreună la aceeași echipă, iar ca antrenori au avut destule momente separate.

În 2019, frații Koeman erau singurii care conduceau două echipe naționale diferite. Ronald se afla la prima sa experiență cu naționala Olandei, iar Erwin era pe banca Omanului, după ce antrenase și Ungaria. Din 2023, ambii sunt cei care pregătesc reprezentativa Țărilor de Jos, bilanțul nefiind unul strălucitor în cele 17 partide, incluse aici și toate de la EURO: 11 victorii, un egal (cu Franța) și 6 eșecuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. prea mult si la final, injuram soarta.
    Baieti, abia am strans 3 puncte din 9, mai pianoo…

  2. @ O competiție după care ”nea Lucilă” ar putea probabil reveni la ”câr ma” echipei naționale, chiar și președinte FRF cu Loți Boloni selecționer, spre insatisfacția lu’ Mircea Sandu și Mitică Dragomir care s-au apucat de socotirea banilor, clanurile Iordănescu și Becali mergând probabil în ”bejenie”, Hagi are afacera lui , ?

  3. @ ”Fenomene” anunțate probabil și de ”restaurația” lu’ Ioanițoaia la GSP , ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.