Un marțafoi de la IMGB se dă mare expert în războaie informatice

Bing, bing, vine la mine în birou o hologramă prin holowdeck 195KH00@RT, fix de la băieții haioși de la STSMT, Serviciul Transmisiuni Speciale Marțiene Telecomunicații. Holograma se deschide veselă, o tipă decoltată care mă salută languros, bună dimineață marțiană Domnule Amiral. Eu sunt Amiralul, amiral în carne și oase, cu livret militar în regulă, livret secret, se înțelege, cu galoane adevărate, secrete bineînțeles, să nu se prindă prostanii galaxiei de schemele mele informatic-hibride. Domnule Amiral, serviciul nostru l-a identificat pe cel care semnează cu numele de cod IMGB, zice tipa languroasă.

Bineînțeles că izbucnesc în râs, IMGB nu e important nici cât negru sub unghie, e un moftangiu digital al cărui ID e la îndemâna noastră ca de altfel orice amprentă virtuală, de oriunde din galaxie, oriunde ar apărea ea în oceanul de unu și de zero, hai să fim serioși, că nu e mare scamatorie. Tipa languroasă dispare, holograma dispare cu totul, se face liniște în birou. Și ce zice moftangiul ăsta de IMGB? Tâmpenii pe care le aud de un milion de ani din gura multor pafariști care au gripat serviciile secrete galactice cu indolența, cretinătatea, aroganța și idioțenia lor… De când unul, mare specialist imagolog, Vasilie Dâncuș, îi vrăjea pe studenții de la Academia de Servicii Secrete de pe Planeta Saturn cu brașoave bune de adormit babele din craterele sulfuroase de pe Venus.

Hai să fim serioși. Politica stelară e în criză de idei, profesioniștii adevărați nici nu ard gazul prin Realitatea Virtuală Stelară, nu le găsești ID-urile pentru că nu au așa ceva, sunt oameni serioși, sunt pe front, direct, de-adevăratelea, în războaiele informatice și hibride, dure, tragice, periculoase, de neînțeles de oamenii obișnuiți. Dar vezi tu, politica noastră galactică n-ar avea sare și piper fără personaje din astea de operetă, ieftine și penibile, pline de ifose, arogante, importante, cu averi incomensurabile, cu aplomb televizionist, cu teorii fanteziste despre geostrategiile galactice, cu trese, cu vipușcă, cu pensii specializate și specializante, o faună incredibilă de marțafoi de toate neamurile care-și prăsesc neamurile în așa zisul mare Front Informatic Hibrid. Niște tâmpiți, PUNCT. Dacă scriu P.U.N.C.T., adevărații profesioniști vor înțelege despre ce vorbesc.

Dar să trecem mai departe, activez șildurile, scuturile adică, îmi modific mutra, îmi croiesc altă identitate siderală și dau o raită prin TIMP, călătorie temporală de promenadă stelară, vreau să spun T.I.M.P. Și iau urma marțafoiului IMGB care, alaltăieri parcă, s-a străduit să-mi transmită mie nu știu ce căcățișuri din mintea lui îngustă și tembelă într-o gazetă digitală oarecare, complet inofensivă. El nici nu știe că sunt la câțiva metri de el. Sau de ea. Că poate să fie și o ea, nu? Hai că începeți să învățați ceva, ceva. Mare scofală nu e din chestia asta, e așa o joacă de-a mea, am făcut-o de multe ori. În anul de grație 2008, în plin epicentru electoral, un căcănar, cocalar de provincie, mă somează telefonic, pe telefonul mobil, să ne întâlnim de urgență că are nu știu ce important să-mi toarne în urechiușă. Îi zic tâmpitului, n-am mașină, vino și mă ia de pe strada cutare.

Tâmpitul de cocalar pune botul și vine și mă ia cu mașina lui luxoasă, una din aia mare și barosană de cocalar. Că cine e mai tare decât el! Și el zice, în tâmpenia lui crasă de mare barosan de cocalar, unde bem o cafea. Păi tot eu să zic? Bine, băiete. El se uită la mine și rămâne interzis cum de i-am zis eu, bine băiete. O ia ca pe o glumă și râde zevzecul, i se zbate lanțul de aur de la gâtul lui de cocalar înfumurat. Ajungem la cafenea și-mi bagă niște vorbe mai nasoale decât mi-a băgat ăsta, anonimu’ IMGB! Un fel de amenințare că nu știu ce, și nu știu cum. Cocalarul ăsta era de fapt informatorul unui senator adevărat, da, senator pe bune, un căcăcios, care, cândva a fost informatorul Colonelului A. E mort și îngropat, Colonelul A. de multă vreme, undeva pe Planeta Neptun.

Chiar Neptun. Așa merg treburile pe lumea asta. Și ca să n-o mai lungesc, îi spun cocalarului, băi sulică, da, așa i-am zis, cum mă vezi și cum te văd, băi sulică, uite, pe acoperișul acela e un lunetist de-al meu, dincolo, pe acoperișul acela, e un alt lunetist de-al meu, și, vezi tu, sulică, mai e unul dar acela e foarte aproape, dar nu-l poți vedea că pe ăsta nu-l vede nimeni niciodată. Așa că ia-ți căcatul de mașină de cocalar și cară-te. Cocalarul a izbucnit într-un râs spasmodic, hă, hă, hă, domnu’ Bufnilă, mi-a zis mie lumea că ești dus cu sorcova. Și s-a cărat. Cocalarul acela nu e important, nu e important nici bietul Colonel A, răposatul, nici senatorul-informator. Important este că tot ce am povestit acum, de la început și până la sfârșit, e foarte adevărat.

Dar numai profesioniștii adevărați știu că eu spun adevărul și că am mare dreptate când spun că există întotdeauna un al treilea lunetist, foarte aproape, dar foarte aproape, și pe care nimeni nu-l poate vedea și nu-l poate simți.