(VIDEO) Nou episod din filmul „Tentativă de asasinat”

Liderul PSD Liviu Dragnea a făcut miercuri seară noi precizări despre presupusa tentativă de asasinat la adresa sa despre care a vorbit marți seară la Antena 3.

Dragnea a declarat că a fost blocat în trafic, pe Bulevardul 13 Septembrie, de două maşini fără numere de înmatriculare și a anunțat că nu a sesizat nicio instituţie a statului.

„Cam imediat, la câteva zile după câștigarea alegerilor am început să primesc amenințări prin tot felul de mijloace și erau pline de violență. Aceste amenințări scrise, destul de voalate la început, de la amenințări fizice, apoi la amenințări cu moartea. Cred că erau conturi, adrese false. Cam pe tot ce aveam . După care au început să devină descriptive. Cum o să fiu eu ucis, ce va păți familia mea, apropiații mei. Ideea era că eu trebuia să dispar pur și simplu. Nu am dat importanță prea mare, am zi că e furia pierderii alegerilor, numai că în luna martie această presiune a început să crească și s-o simt din ce în ce mai agresiv. Observam că sunt privit cu o anumită insistență, că sunt filat, urmărit. Aproape de fiecare data eram urmărit de o mașină. Cu timpul am început să observ indivizi care mă priveau cu insistență care făceau tot posibilul să se asigure că eu îi văd. Tot timpul erau alți indivizi, făceau gesturi, treceau degetul pe lângă gât. I-am atras atenția prietenei mele, Irina, a observat că era și ea urmărită”, a declarat Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD a susținut că lucrurile s-au agravat și a vorbit, de această dată, despre două amenințări.

„Eram într-un spațiu public, erau patru indivizi îmbrăcați în haine închise la culoare. Eram într-un grup, la un restaurant. S-au oprit la câțiva metri de mine, unul a făcut un gest din ăsta, apoi s-au întors și au dispărut. La câteva zile după eram pe o străduță în zona 13 Septembrie, au încercat să mă blocheze mașini fără numere de înmatriculare, au deschis ușile la mașină, am reușit să-i pierd”, a mai spus Dragnea.

Totodată, Liviu Dragnea nu mai dă de înțeles că de vină este George Soros și a susținut că un prieten i-a spus că ”niște străini” au venit să evalueze dacă este posibil să-l asasineze. „Ca să nu existe nicio confuzie, chiar dacă am o părere foarte proastă despre acest om (n.r, Soros), nu cred că are o implicare în această chestiune. (…) Un prieten, care nu e român, mi-a spus că într-adevăr au fost nişte străini care au venit să evalueze, dacă ar fi posibil aşa ceva (…) Nu vreau să-l implic mai mult, dar este un om destul de bine informat. Acum am mereu o maşină care merge după mine (…) Ştiu că sunt afirmaţii foarte grave, nu merg în instanţă, de asta nu am făcut nici atunci, pentru că eram sigur că mi se pun aceleaşi întrebări”, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a mai afirmat că, la sfârşitul anului, a ”auzit” că ar fi fost o anchetă în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat: ”Eu înţelesesem la un moment dat că se deschisese un dosar. Că este real sau nu, dacă informaţia mea era corectă, ar trebui să răspundă alte instituţii. Am înţeles că s-ar fi deschis un dosar şi s-ar fi clasat. Acum habar nu am dacă a fost legat de incidentele astea, pentru că eu nu am sesizat pe nimeni. Nu am reclamat pentru că nu am avut încredere”.

Întrebat de ce nu a sesizat instituțiile statului, liderul PSD a răspuns: „Pentru că nu am avut încredere (să sesizez – n.r.). Eu am făcut o plângere penală domnului Mircea Marian, care incita să vină lumea la mine acasă. Nici până în ziua de azi nu am primit nimic. Și aceea am făcut-o cred că în februarie. Și atunci de ce să mai fac una? Să înaintez la Parchet o cerere și Parchetul să nu facă nimic. Nu am primit nimic de la Parchet, nici până în ziua de azi, domnule s-a făcut vreo cercetare”.

La început a fost hotelul

Liviu Dragnea a susținut marți seară, la Antena 3, în prima sa intervenție de la protestul cu violențe de la Guvern, că a existat o tentativă de asasinare a sa în aprilie anul trecut.

Dragnea a relatat că patru cetățeni străini au venit în România cu acest scop, plătiți de un „om foarte celebru în lume”.

Astfel, întrebat la Antena 3 dacă se doreşte să fie omorât, dacă este ameninţat cu moartea şi dacă are informaţii că s-ar pune la cale asasinarea sa, Dragnea a declarat: „Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. (…) Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ceea ce mi s-a spus, şi au stat trei săptămâni aici. Mă rog, am scăpat, dar asta nu înseamnă că mi-am luat pază sau o să-mi iau pază”.

Totodată, chestionat dacă persoanele respective au ajuns în preajma sa, Dragnea a răspuns afirmativ.

De asemenea, Liviu Dragnea a aspus că s-au făcut cercetări cu privire la această tentativă. „Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu”, a mai spus Dragnea, fiind întrebat dacă există un dosar în legătură cu acest caz.

El a mai susţinut că cei patru străini au fost plătiţi de „un om foarte celebru în lume”. Chestionat dacă e vorba de miliardarul George Soros, liderul PSD a răspuns evaziv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8518 Articole
Author

36 de Comentarii

  1. timpitii aia de asasini i-au otravit pasta de dinti. nu le-o fi zis soros ca livache nu foloseste asa ceva?

    • Felix Rache, fost la A3 si fost Conslier al lui Mihai Tudose, despre „tentativa de asasinat” asupra lui Dragnea: „Cel mai rău lucru pentru un om politic este atunci când devine penibil.
      După Vadim Tudor, cele mai multe tentative de asasinat le are L. Dragnea.
      Dragnea a ajuns baronul local de Münchhausen.”

      Internautii pe Twitter despre subiect:
      „După toată faza cu asasinii lui Dragnea acum apar informații că și pe Dăncilă au urmărit-o niște învățători” sau „Ca să fie protejat de alte tentative de asasinat, propun ca să-l ascundem pe dl Dragnea. La Jilava sau Rahova, de exemplu”, „Pe urmele lui Dragnea au fost 4 asasini iar Viorica a fost urmarită de oranizația teroristă Al-Fabet”.

    • Cea mai tare gluma despre presupusa „tentativă de asasinare” a lui Dragnea: „Ce fraier este Soros. Trebuia să angajeze 4 Jandarmi de la Carmen Dan“!!!

  2. Acum mi-am dat seama de ce a renuntat la paza SPP si Mustata si Veorica cu tot gubernul. Astia tot vor sa fie asasinati si romanii nimic. Tot justitia o sa faca dreptate .

  3. „Dragnea a mai spus că NU a sesizat nicio instituţie a statului.”

    Pai, aseara a spus cu totul altceva, numai ca prestatia jalnica a Sandrei Stoicescu de la A3-PSD(care l-a lasat sa bata campiii in voie, mintind grosolan chiar si pentru o minte cu 2 neuroni, precum a Sandrei!) a facut ca acum Dragnea sa o intoarca acum fara rusine, Uite ce a spus aseara:
    „Am avut amenințări cu moarte. În aprilie a fost o tentativă de a mă ucide. Au venit 4 străini în România, au fost cazați la Athenee Palace, 3 săptămâni și am scăpat. Au ajuns în preajma mea. Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. ȘTIU că s-a CERCETAT, mai departe nu știu.”

    Azi a mai spus ceva halucinant:
    ”Eu AVEAM informația că s-a deschis un dosar.(De UNDE, de la CINE?! Asa vorbeste Presedintele Camerei Deputatilor, din auzite la RADIO-SANT?!). Informația asta poate să fie corectă sau nu, eu așa am auzit. Nu am dat foarte mare importanță faptului că s-a deschis un dosar și s-a clasat.
    Dacă informația mea a fost corectă probabil că o instituție va spune, pentru că eu N-am sesizat pe nimeni. Eu N-am avut încredere să mă duc să fac nicio sesizare.”

    Pai, daca el NU a facut nici o Sesizare, cum sa existe Dosar?!

    In aceasta dupa amiaza la Antena 3, Livache s-a încurcat complet în explicații incercand sa explice că STIA despre o presupusă cercetare a acestui caz. Moderatoarea l-a întrebat în mod repetat cine a cercetat cazul, dat fiind că toate Parchetele au NEGAT azi informația, la fel ca și Serviciile secrete.
    Dragnea NU a reușit să explice ce a vrut să spună.

    QED, adica, MANIPULARE si MINCIUNA cat curpinde si FARA pic de jena!
    Acest infractor mincinos ia Decizii pentru Romania?!
    Pericol urias cand el NU stie sa Explice ce-a a VRUT aseara sa spuna la Antena 3 cand a afirmat ca „s-a cercetat” cazul de „tentativa de asasinat” la adresa lui!

    • tataie iar ai sarit gardul si esti fara medicamente? mai ia o pauza, oi fi obosit…

  4. Un dictator batran si trist!va fi parasit si de familie ,nu numai de ‘nepoata”!sa ranmesti sute de romani, si sa ucizi,nu exista scuza pe lumea asta !

    • Pe cine muma-ta, a ranit si ucis ma ,tigareta de contrabanda?

  5. A tocmit Soros un aruncator de cutite!Cu sarcina precisa : Vezi ,cand apare Curcanul PSD sa ii opintesti un cap in gura si un cutit la pipota ,de ziua Recunostintei sa avem ce pune pe masa!

  6. Viclenii din astea de militian de tara, le-a invatat de la tac’su. Ca cica i-ar spus un prieten, ca l-au avertizat colegii, ca niste straini i-au soptit ca.. dar nu stie exact cine, doar acum nu-l mai banuieste pe Soros ca e scandal prea mare cu americanii. Vorbe goale de om cretin. Orice om se afla zilnic in situatia in care sa aiba o masina in fata si alta in spate, deci e clar tentativa de asasinat dupa creierul prajit al lui Dragnea.

  7. Buna poza;mai ramane doar „fondul sonor”:”Take me and brak me and close all your windows and doors/shut me off cut me off…”tra-la-la…

  8. Politologul Stelian Tănase, despre „asasinarea lui Dragnea: „E o diversiune. Cred că a vrut să distragă atenţia de la violenţele din 10 august. Dragnea a vrut să scoată de pe prima pagină poveştile cu jandarmi, cu Carmen Dan, cu gaze lacrimogene. Acum toată presa se ocupa de povestea asta. Cred că în situaţia dată, fiindcă Dragnea e preşedintele Camerei Deputaţilor şi şeful celui mai mare partid din ţară, el controlând Guvernul şi Parlamentul, trebuie să ne punem întrebări foarte serioase. Eu cred că limpezirea s-ar putea face printr-un comunicat al SRI în care să ne spună dacă 4 ucigaşi profesionişti au fost cazaţi la hotelul Athenee Palace, dacă au fost depistaţi, identificaţi şi expulzaţi. Dacă situaţia nu e reală, atunci avem un caz clinic. Dl Dragnea ar trebui să meargă la un psihiatru şi să facă un control, deşi eu cred că a tratat povestea cu maximă răceală. Omul s-a acoperit de ridicol“.
    Mai mult, el punctează faptul că PSD şi Dragnea încep să piardă din susţinerea publică, fapt ce îi face să recurgă la asemenea declaraţii.
    „Dragnea face de la un timp greşeli după greşeli. Deja ajunge într-o lumină defavorabilă. Lumea îl va privi cu alţi ochi. Ce înseamnă să vii cu asemenea bazaconii. A arătat că nu are anvergura unei asemenea funcţii. El a rămas un ţăran de la Gratia, fiu de şef de post de miliţie. Confundă România cu Teleormanul şi cu satul lui“, a mai spus Tănase.

  9. Asta-i ca atunci cand s-a plans ca ii e asculata telefonul, pe care au aparut puncte colorate dupa care aparea scris tot ce se vorbea imprejur. Si el activase functia GOOGLE de voice recognition. Acu’ cine stie ce-o fi vazut sau nazarit.

  10. @În București fără numere de înmaticulare ?
    Un prieten care nu este român știe cine îl urmărea ?
    Opinați că ar avea și vreo obligație legală referitoare la chestiunile relatate, îndeosebi și ca lider de partid și parlamentar?
    Domnul Liviu Dragnea zice că ăia de guvernează nu fac treabă bună și nu are încredere în funcționarea instituțiilor și de aceea nici nu face sesizări?

    • Daca nu il interneaza familia,sarcina cade in spinarea muncita a PSD!

  11. Nu cred că este un subiect de glumă. Reveniți cu acest subiect în serial de batjocoră ca să dați ocazia celor ce se tem de performanțele electorale ale dlui. Dragnea să-și descarce refulările, revărsând troaca cu ce știu să se exprime?

    • Foarte corect spune „Nevotantul”, cât privește insa „lili” mă abţin dar e foarte grav. !!!!!

  12. Domnul Liviu Dragnea , specialitatea „inginer în transporturi”, zise că s-ar fi încercat să fie blocat cu niște „mașini fără numere de înmatriculare” ,probabil „netunate”, din care ar fi coborât însă numai bărbați amenințători, „trimiși de un om foarte celebru în lume” ? Ați zice că pentru un inginer în transporturi , la nivelul subconștientului, ar putea fi și un „coșmar erotic”, existând probabil și o predispoziție provocată de o eventuală abstinență sexuală sau refulări ale subconștientului cu trimiteri la profesia nepracticată, unde „conducerea” ar fi solicitat alte „abilități” ?
    Oare ar putea fi și „mesaje de andropauză” ?
    „Păsărică albă-n cioc (…)” , „(…) vremea (…) trece” ?

  13. Dupa ce vazuse Dragnea efectul gazelor de la protestul Diasporei, s-a gandit si el cam ce-ar fi sa arunce in multime o lacrimogena? Iata insa ca nu-i plange nimeni de mila. A gresit, lansand un mass-media o petarda fumigena expirara.

    • S-a lasat intentionat expus la gaze ,ca ala care trage o basina si o miroase singur !

  14. @ Ați remarcat cumva și unele comentarii ale unor „insinuatori” ,”de profesie” ?

  15. @Ați zice și că Liviu Dragnea ar fi putut percepe evenimentele și ca o inițiativă a unora ce nu umblau cu numere de înmatriculare de a-l înlătura de la conducerea PSD, chestiune ce i-ar fi „sugerat” unele „decizii” referitoare la activitatea de la PSD ? Remarcați și și modificările ăstoara referitoare la înmatricularea mașinilor ? Considerați că individul încercă să le sugereaze celor de la PSD „că îi lasă fără numere de înmatriculare”, pe cei ce îl cotestă la partid ? Opinați și modificările legislative referitoare la înmatricularea vehiculelor ar putea fi considerate ca fiind unele cu ce ar folosi unor interese mai „restrânse”, dat fiind faptul că pe Liviu Dragnea ar fi încercat „să îl blocheze” unii ce nu aveau numere de înmatriculare la autovehicule ?

  16. Ce vremuri grele sa fii postac PSD… Indiferent de ce conspiratii si jigniri mai gasesti tot eticheta de nebun de legat ti se va pune. Nasol moment. Cum sa realizati voi ca seful vostru suprem, imparatul, faraonul – e cam plecat cu sorcova??? Asta ca sa ma exprim bland. Terminologia corecta o pot oferi numai medicii primari specialisti in psihiatrie.

  17. povestea cu tentativa de asasinat-cea mai tare poanta politica din epoca postmoernista!sa te caci pe tine de ras!

  18. de ce tace Nistorescu? acum ar avea ocazia sa se desfasoare,realizand un foileton demn de premiul Nobel!

  19. Vad unii comentatori cum iau in ras ce a spus Dragnea! Si daca este cum spune el, ce faceti? Va turnati cenuse in cap sau mergeti voi la Balaceanca! Adevarul este ca lupta politica a fost deformata de diformul fizic si moral , Basel Scaraoschi si continuata de mai spilcuitul sas , vechil de ev mediu transilvan, Klaun Kaizer Kiolhanis! Instigarile le violenta si amenintarile, sunt articol de cod penal! Atentie!

    • Uite un habarnist ! Ori esti …, ori nu ti-ai luat medicamantul ? Saracul …

  20. vestea despre…crima lui dragnea,i-a luat din… oala pana si pe tovarasii de la ventilatorul de rahat nr.3,care au ramas blocati,credeau ca asculta lectura unei compuneri a unui elev din clasa a II-a !

  21. 2 lucruri ies in evidenta din declaratiile lui Dragnea:

    1. Asasinii au venit sa „evalueze” daca e „posibil” sa asasineze un om fara nici un fel de paza. Cred ca si-au dat seama ca ar fi cam dificil. De asta nu au mai facut nimic.

    2. Presedintele Camerei Deputatilor si al celui mai mare partid din Romania a declarat ca nu are incredere in institutiile statului?!? Cand a spus asa ceva, a fost ca si cum ar fi calcat in picioare si legitimitatea a tot ce PSD a „facut” in tara. Pai cele mai importante institutii ale statului sunt Parlamentul, Guvernul si Administratia Prezidentiala. Ultima nu conteaza. Dar Parlamentul si Guvernul sunt conduse de facto de Dragnea.

  22. Daca nu il interneaza familia,sarcina cade in spinarea muncita a PSD!

  23. „…3 calugari shaolin si 4 luptatori Ninja la Intercontinental!
    Va si spun acum ca am fost victima unei tentative de asasinat. Acum vreo 10 ani, prin a 2-a jumatate a lui iulie, cred. Mi s-a spus ca 3 calugari shaolin si 4 luptatori ninja s-au cazat la Intercontinental, cu scopul clar de a ma elimina fizic.

    Informatia mi-a parvenit cand eram pe langa Brad, la Risculita, unde ajutam un prieten la coasa.
    Sigur, eu nu stiu sa cosesc, dar ma pricep foarte bine la dat sfaturi.
    Eu faceam planul general, ar trebui inceput din coltul acela al tarlalei si progresezi metodic spre sura aia din stanga; cand ajungi acolo, te rasucesti 45* si pornesti cositul spre N-V, pana la santul cu pipirig. Si tot asa.

    Nu m-am temut, nu. Mie nu mi-e frica de moarte si nu ma las intimidat. Dadeam indicatii pretioase si ma gandeam: 3 calugari shaolin plus 4 luptatori ninja, egal 7. 7 e un numar mistic. Soros e tot cu 7. In jurul lui pluteste o flacara violet. Mai mult, am vazut eu prin filme ca astia, calugarii shaolin, se imbraca in portocaliu, pe cand luptatorii ninja, in negru. Aha! Portocaliu cu negru, mi-am zis. Nu e rosu si negru, a’ lu’ Stendhal ala, in loc de rosu e portocaliu, deci ce e? Care e mesajul de amenintare? Dintr-o data am simtit cateva priviri intense in ceafa. M-am intors: 3 bivolite ma tintuiau cu privirea. Nu 1, nu 4, 3! M-au trecut toate sudorile. Era si cald, jumatatea lui iulie, cred.

    Ne-am intors in graba la Brad. Indivizii ma priveau pe strada, stiti dumneavoastra cum. Cu insistenta. Ostentativ, ma priveau. Unii erau imbracati in portocaliu, altii in negru, altii, la deruta, nici in portocaliu, nici in negru. Prietenul meu de la coasa cica sa ne oprim sa bem o bere. A zis ca merita. Daca ati fi vazut cum s-a apropiat, amenintatoare, chelnerita de masa! S-a oprit la cativa pasi de masa si ne-a intrebat scurt: Ce doriti? Avea o voce ascutita, ca un brici. Nu m-am lasat intimidat. I-am intors privirea taioasa si ostentativa, am cerut 2 beri.”

  24. Varinată rescrisă ad-hoc a celebrei balade ”Miorița”:

    Pe-un picior de plai,
    La d2 pași de Splai,
    Și alți 2 de MAI,
    Iată vin în cale,
    În blugi și sandale,
    4 asasini,
    De lovele plini
    De Soroș plătiți
    Și bine hrăniți.
    Cu ordin precis
    Dat oral și-n scris:
    Ca să mi-l omoare
    La apus de soare
    Pe Liviu-cioban,
    Că-i teleormănean
    Și-are oi mai multe
    Proaste și-ncrezute
    Și porci deputați
    Și câini mai turbați
    Care latră, nene,
    Seara la Antene.
    Dar cea mioriță
    Blondă, premieriță,
    De 3 zile-ncoace
    Gura tot îi tace,
    Prin concedii zace
    Și tare-i mai place!
    – Veorică laie,
    Neuroni de oaie,
    De 3 zile-ncoace
    Gura tot îți tace
    Ori te-ai pus pe carte,
    Ori tu ești pe moarte?
    Zi, ești bolnăvioară,
    Drăguță Veoară?
    – Me-he-he! Me-he-he!
    Drăguțule bace,
    Dă-ți oile-ncoace
    Adu-i și pe boi,
    C-au votat cu noi.
    Stăpâne, stăpâne,
    Îți cheamă și-o javră
    Gâdea sau Palavră
    Sau ăla-n șpagat,
    Că-i cel mai turbat.
    Că-n sfârșitul zilei,
    La „Sinteza silei”
    Vor să mi te-omoare
    4 complotiști:
    Killeri soroșiști
    Cazați la hotel
    Plini la portofel.
    – Veorică, nană,
    Nu ești zdravănă?
    Și de-a fi să mor
    La televizor,
    Să spui lui Soroș
    Al dreacu de moș
    Ca să mă îngroape
    Pe-aice, pe aproape
    Pe mal la Belina,
    Să fiu cu Irina,
    Ori la Fortaleză
    Cu tot cu proteză.
    În țara de oi
    Pavieni și boi
    Să fiu tot cu voi.
    În dosul Belinii
    Să-mi aud toți câinii.
    Așa să le spui,
    Iar la cap să-mi pui
    Fluieraș de fag
    Banul mi-a fost drag
    Fluieraș de os
    Și-am furat vârtos
    Fluieraș de soc
    N-am avut noroc!
    Vântul când o bate
    Prin ele-a răzbate
    Și-o să se audă
    Vâjâind și-n Lună
    Doar 2 cuvinte
    Să mă țineți minte
    Când nu m-oți mai vede:
    MUIE PESEDE!

  25. 4 calai in ngru(sigur s-a inspirat din filme cand a mintit) nu au reusit sa-l asasineze…daca platesc 1000 de euroi unui albanez il face ca la nufaru pe Livache….ha ha ha

  26. Domnule „”””””lili spânu””””” nu mai vă înţeleg, făcurăţi pe insa lili fericită. INCREDIDIL.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.