Nou summit cu „formidabilul” la orizont

Președintele SUA Donald Trump, a declarat luni, cu ocazia reuniunii Adunării Generale ONU, că probabil se va întâlni din nou, „destul de curând”, cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un.

La un an după ce Donald Trump ameninţa Coreea de Nord cu o intervenţie militară, preşedintele SUA a explicat: „Atunci era o lume diferită. Era o perioadă periculoasă. Acum, după un an, situaţia este mult diferită”.

„Preşedintele Kim a fost foarte deschis şi, sincer, a fost formidabil”, a declarat liderul de la Casa Albă care anul trecut îl ameninţase direct pe cel pe care l-a numit „Rocket Man”.

„Cred că vrea într-adevăr să se întâmple ceva”, a continuat Donald Trump, confirmând organizarea unui al doilea summit după prima lor întâlnire, în iunie, la Singapore. „Va fi un format similar, probabil într-un loc diferit”, a precizat el în cursul unei întrevederi cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-in.

Donald Trump a subliniat că secretarul de Stat american, Mike Pompeo, face pregătiri pentru un nou summit SUA-Coreea de Nord care ar urma să aibă loc „destul de curând”.

La rândul său, Kim Jong-Un vrea o nouă întrevedere cu Donald Trump, pentru accelerarea procesului denuclearizării, a transmis joi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-In. Liderul de la Seul a făcut aceste declaraţii la revenirea în Coreea de Sud, după întâlnirea de trei zile pe care a avut-o cu Kim Jong-Un la Phenian. Liderul nord-coreean a promis că va permite accesul inspectorilor internaţionali pentru a verifica dezafectarea unui poligon de testare a rachetelor şi a unei baze de lansare. În plus, Kim Jong-Un s-a angajat să desfiinţeze un important complex atomic dacă şi Statele Unite vor adopta „măsuri corespunzătoare”.

Donald Trump s-a declarat „foarte încântat” de propuneri, iar secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a afirmat că Washingtonul este „pregătit să continue imediat” dialogul cu Phenianul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.