Imediat ce s-a mutat cu serviciul în Bucureşti, fostul primar PDL al Clujului Emil Boc a început o cură de slăbire. Alimentele atent selecţionate au fost combinate cu exerciţii fizice făcute la sală. Fiindcă a început să-i placă ce vede în oglindă, dimineaţa, înainte de a pleca la Palatul Victoria, premierul PDL al României merge la sală în continuare.
În prezent, domnul Boc pare hotărât să treacă la un nivel superior: cura de înălţare. Însă e cam târziu. Asta pentru că, pe vremea când era mai mic decât acum, Emil Boc a preferat să înveţe pentru a ajunge premier în loc să se înscrie în cunoscuta echipă de baschet a şcolii din localitatea sa natală, Răchiţele. Totuşi, cura de înălţare nu se referă la creşterea în înălţime a primului-ministru, ci la creşterea sa în ochii electoratului.
Pentru a reuşi această performanţă, premierul a început să împartă cu dărnicie bani pentru construirea de săli şi terenuri de sport în mediul rural. Sălile sunt absolut necesare pentru că, se ştie, „Dansul Pinguinului” executat cu atâta talent în timpul nunţilor de la ţară face parte din categoria dansului sportiv. Apoi, la serbările câmpeneşti, picioarele grătarelor trebuie protejate şi de aceea au nevoie de un teren drept şi gazonat.
Cotidianul.ro a scris despre HG nr. 977 din 20 septembrie 2010 prin care premierul Emil Boc a alocat finanţări în valoare de 53.339.000 lei pentru construirea de baze sportive în mediul rural. Însă, atenţie, stadioanele se fac şi în localităţi care nu au echipe de fotbal. N-or fi având echipe de fotbal, dar majoritatea au primari PDL, ceea ce pentru premierul PDL este mult mai important.
Că Emil Boc este un prim-ministru mic o dovedeşte şi faptul că acesta dezvoltă proiecte mici. Pentru că tot îşi doreşte atât de mult să crească în ochii electoratului, domnul Boc ar fi putut ca, în loc de stadioane mici la ţară, să fi făcut un stadion mare pentru o întreagă ţară. Condiţiile ar fi îndeplinite, fiindcă România este condusă de PDL, dar şi pentru că, fie vorba între noi, nu mai are echipă de fotbal.