Un Romexit ordonat și disciplinat – SF Politic

România Lucrului Bine Făcut este esența unui Romexit ordonat și disciplinat, asumat…adică…în sfârșit…este bine că se pune această întrebare

Un Romexit ordonat și disciplinat – SF Politic

România Lucrului Bine Făcut este esența unui Romexit ordonat și disciplinat, asumat…adică…în sfârșit…este bine că se pune această întrebare

– În mod evident, tovarășul Gorbaciov trebuie să-și asume sarcina istorică de a reface Uniunea Sovietică pornind din Spațiul Cosmic. De-abia atunci și numai atunci putem vorbi de un Romexit autentic, susținut de valoarea netăgăduită a faptelor! spuse zâmbind nostalgic Ion Iliescu ziariștilor străini.

– Cu întregul popor, unit în jurul Partidului Comunist Român, putem reconstrui Canalul Dunăre-Marea Neagră ca o pavăză împotriva tuturor vitregiilor imperialiste și globaliste și extraterestre, astfel încât agenturile străine și marțiene să fie oprite din samavolnicia lor! Abia atunci vom putea analiza oportunitatea unui Romexit dialectic, necesarmente istoric! spuse Nicolae Ceaușescu ziariștilor străini.

– Hă, hă, hă, numai o hulă strașnică pe Marea Neagră, care să scufunde Rusia în ceață și, de ce nu, toată America și Imperiul Galactic ne poate ajuta pe noi, nu-i așa, să Romexit-din raza-portului-cap-compas-către-colea-volta-prova-mola-pupa-cabestan-de-mucasan! răcni Traian Băsescu băgându-i în sperieți pe ziariștii străini.

– România Lucrului Bine Făcut este esența unui Romexit ordonat și disciplinat, asumat…adică…în sfârșit…este bine că se pune această întrebare…adică…totul depinde numai de noi…pentru că…în sfârșit putem să spunem că putem ieși în Spațiul Cosmic_ca o națiune bine închegată… zise Klaus Iohannis ziariștilor străini.

– În condițiile extrem de grele în care eu am fost înfrânt de securiști, îmi dau seama că se impune o revigorare morală fundamentală a societății românești în sensul de a evita consensul unanim extraterestru, pentru că definiția unei societăți democratice fără o conflictualizare a serviciilor secrete cu societatea civilă, este aceea de a defini clar competențele Președintelui și astfel că, în atari condiții istorice, putem vorbi în sfârșit de un Romexit absolut necesar, rămânând generațiilor viitoare, care vin după noi, să găsească o locație geo-strategică propice, în Africa, eventual, spuse Emil Constantinescu în încheiere.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Asta e, președinții noștrii, toți în păr se prostesc din punct de vedere istoric. La sfârşitul lui septembrie, s-a întors de pe mare navigatorul Garneo Diaz. Aducea cu el nestemate, hărţi noi şi poveşti cutremurătoare despre dragoni şi şerpi electrici. O vreme ne-am lăsat fermecaţi de limbuliţa lui. Pricolici, groparul, m-a tras de mânecă şi mi-a spus că Garneo Diaz nu avea puls. Un mort animat, fără îndoială. Era în puterea gândurilor cuiva de pe mare. M-am urcat în far însoţit de Pricolici şi ne-am uitat în zare cu ocheanul lui adus de la Genoa. Hăt, departe, se ghicea o corabie care avea prora cu un cap de diavol. MORTALIDA. Aşa se numea corabia şi plutea în cercuri largi lăsând în urmă un nor de pucioasă. Pricolici l-a adus pe Kraps, tunarul. Vreme de câteva ceasuri ne-am chinuit să luăm în cătare corabia şi s-o spulberăm. in minte bine, Blavonia a venit în fugă până la far şi ne-a ameninţat în fel şi chip. După prima salvă, pielea i s-a crăpat şi i-a ţâşnit sângele pe gură. I-au luat foc sfârcurile. Kraps tunarul a prins-o pe nefericită în cătare şi-a spulberat-o cu o ghiulea de gran. Pe urmă, dacă nu mă înşel, a trecut cometa Blao şi a venit şi un călător stelar să afle ce şi cum. Zarnabal l-a omenit cu miel şi vin de Medelira. Apoi l-a ucis ca să-i fure pachetul de energie din raniţă. Noi l-am judecat în pripă pe criminal şi l-am spânzurat de un stejar aflat nu departe de ţărm. Apoi ne-am dus să punem nişte flori de brizel dincolo de Talpa Cerului unde îngropasem rămăşiţele corabiei MORTALIDA. Ne-am rugat câteva clipe. Apoi, Kraps, tunarul, a cântat un cântecel de cătănie iar noi am văzut alaiul morţilor făcându-ne semne vesele de pe steaua Green. Dar lasă asta, DNA s-a dizolvat, Europa s-a scufundat în mare, Rusia e pe chituci, America a fost luată de o tornadă și noi, românii, ca să vezi, am ajuns stăpânii lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.