
Declarația lui Ilan Laufer despre Klaus Iohannis în care l-a acuzat pe președinte de antisemitism este criticată dur de un intelectual specializat în istoria evreilor din România.
Profesorul Liviu Rotman de la SNSPA a scris pe contul său de Facebook: ”Aud stupefiat despre declarațiile lui Ilan Laufer, în care îl acuză pe președintele Iohanes de antisemitism. Mi se pare mai mult decât revoltător, folosirea unui subiect atât de sensibil si important pentru replici politice.
Cred că Laufer și cei ce stau în spatele lui sunt iresponsabili! Nu numai că declaratiile lui Laufer nu sunt argumentate, dar ele pot provoca o consolidare a antisemitismului. Aș zice că fostul ministru face jocul unor forțe antisemite. Personal, condamn declarațiile lui Lauder”.
La rândul său, Centrul pentru Combaterea Antisemitismului îl critică pe Ilan Laufer.
”Pe data de 20 Noiembrie 2018, Presedintele Romaniei, dl. Klaus Iohannis, a fost acuzat de antisemitism. Acuzatia adusa Presedintelui Romaniei este extrem de grava. MCA Romania considera ca lansarea unei astfel de acuzatie in spatiul public, ca urmare a unui demers politic, consumat intr-un context politic tensionat, este un act care necesita o justificare imediata, amanuntita si temeinica din partea persoanei care a emis-o”, se arată într-un comunicat al Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România (MCA România).
”Pana in prezent, MCA Romania nu detine date care sa justifice o astfel de acuzatie. MCA Romania regreta si condamna faptul ca, in repetate randuri, in ciuda avertizarilor emise pe aceasta tema, atat elementul evreiesc cat si cel israelian, sunt implicate si manipulate in cadrul evenimentelor politice care se deruleaza la cel mai inalt nivel. Situatiile generate de acte si declaratii repetate si iresponsabile de genul celor mai sus mentionate au un singur efect: amplificarea antisemitismului in Romania si stirbirea imaginii Romaniei pe plan international”, se mai arată în comunicat.
@Tudor: in mare va dau dreptate, totusi presedintele a facut o eroare, trebuia sa precizeze motivele neacceptarii acestui domn pe acel post! asa era firesc sa se intample!Putea spune simplu: lipsa de competenta/experienta pentru acel post! dar de aici si pana la acuzatii de antisemitism e cale foarte, foarte lunga!
Erori majore ale guvernarii PSD! nu ai voie tu ca presedinte al partidului sa sustii mutarea ambasadei tarii noastre la Ierusalim, nu intra in fisa postului, nu te incadrezi in politica generala a UE pe subiect! nu ai voie ca presedinte de partid care ai treaba cu adversari politici sa inferezi in activitatea guvernamentala! si asta cu o luna jumatate inainte de a lua presedentia UE!Care este idealul politic al domnului Dragnea ca eu il cauta de cativa ani si nu-l gasesc? nu ai voie ca un membru al echipei tale sa duca o problema tehnica intr-o dezbatere legata de antisemitism! cu siguranta ca presedintele a produs o eroarea neprecizand motivele respingerii ( eu as fi spun incompetenta si lipsa de experienta manageriala in domeniu, si cu asta basta), dar de-aici pana la antisemitism este cale lunga, foarte lunga! Sa ne intoarcem la Montesquieu si la precizarea unei caracteristici a puterilor in stat, anume moderatie!
Pina una alta vedem cu totii ca acest partid PSD inafara de tot raul facut pina acum , da foc si la tara prin aceste luari de cuvint si acuzatii la adresa presedintelui legate de originea lui Ilan Laufer.Pai daca presedintele ar fi fost asa cum este acum invinuit de cei din PSD ,nici in guvernul trecut nu era de acord cu acest domn Laufer sa faca parte din guvenul Romaniei.
Vor-nu vor tipii, Laufer are dreptate.
Adică numai noi, Monitorii, decidem cine este antisemit. De exemplu sunt antisemiți clujenii care au dat unei străzi numele de Radu Gyr cel care a scris: “ Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele, / Ci ca să aduni chiund pe tăpșane / o claie de zări și-o căciulă de stele, / ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!” Sigur pentru dl. Flórian românul Radu Fyr a fost legionar și a facut pe merit închisoare ceea ce poate fi adevarat în timp ce Martin Heidgger în Germania trebuie apreciat numai pentru ce a scris nu și pentru că că a simpatizat cu regimul fascist a lui Hitler.
Ilan Laufer are dreptate : el a fost ministru întrun guvern PSD ! Deci , atunci a fost bun! A doua oarà nu mai este bun , acceptabil ! Apoi reprosurile fàcute : în spatele afirmatiilor unui etnic evreu cu 5O de morti din familia lui pe timpul Holocaustului ar sta cei din conducerea PSD ! Halucinantà afirmatie ! Deci , un etnic evreu este acuzat cà face jocuri politice cu mortii din familia sa! Si , direct , un partid stà în spatele acestor „jocuri”! Este una din cele mai periculoase afirmatii fàcute în Romania postdecembristà!
Consilierii ar trebui sà fie foarte atenti cînd scriu discursul!
De ce NU apare Dragnea sa-i dea DREPTATE lui Ilan Laufer si sa-l atace pe Johannis, daca Laufer asta „are dreptate”?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
De ce TACE PSDul, in afara PRMistului Codrin Stefanescu nici un PSDist NU l-a aparat pe Laufer!!???
Aiurea! Laufer n-a fost bun nici prima data. Asta-i asa un buiet fromos, culturist, dar nu cultivat, care confunda functia publica cu gheseftul de la dugheana lui ” zeidala „. Noi, ovreii suntem de doua feluri: ori foarte destepti, ori foarte tampiti. Laufer face parte din a doua categorie.
Din pacate dl.acesta Liviu Rotman de la SNSPA despre care nu stim ce preda stie mai bine decanul acela R Pricopie sau Pricop numit desigur cu dosar profesional ca de altfel atatia profesionisti ce ne dirijeaza spre „salvare”vorba creierului tabacit de aburi Dumbrava fost seful „juristilor” din SRI,uita antecedentele.Acuza grava lansata de dl Iohannis privind cine stie ce intelegeri secrete face Dragnea cu evreii;plangerea penala pt. tradare formulata de satelitul lunar L.Orban al soarelui Iohan vizand-o pe dna. Dancila; ordinele date de dna Merkel aceluiasi soare nemtesc-sasesc Iohannis sa nu se mute ambasada Ro la Ierusalim.Nu s-au vazut pozitii luate de Florian Alexandru de la Elie Wiesel,proful de „doctrine”Rotman nu s-a sesizat ca tocmai cel din varful statului dovedeste aventurism politic si gafe impardonabile in politica externa ,un capitol la care a esuat.In politica interna,pus pe „inlocuirea” guvernului imixtioneaza astfel asupra ac.puteri in stat prin atacuri -declaratii,actiuni de sprijinirea rezist adica a elem.de instabilitate provocate -se pare prin finantare externa impotriva statului de drept si a ordinii de drept tocmai prin evreul ungur Soros ,Iohannis fiind „sorosist”convins adica adept al instabilitatii. Vorbeste de „gazarea”manifestantilor din 10 aug.la UE etc.Si in cazul black cube s-a facut referire la implicatia sa,iar in cazul FDGR apar crase ilegalitati si joc ocult.Sustinerea dlui Ilan Laufer nu vine pe un teren gol.Se CONTUREAZA POZITIA Oportunistului Iohannis de a provoca din nou INSTABILITATE CU ORICE PRET,imp.st.si ordinii de drept,iar Laufer are dreptul sa emita opinii politice impotriva celui cocotat in varf.
Și ”intelectualul” ăsta specializat în istoria evreilor nu zice nimic de Klaus Iohannis? Deși a auzit ca și noi acuzațiile pe care i le aduce trădătorului Iohannis în acel discurs. Fapte și vorbe antievreiești pe bandă rulantă! Unde a rămas cu istoria în acest caz? Se de specialist în istorie numai când îi dictează interesele… ALE CUI OARE??? Ne spuneți și nouă her Rotman??? (ce nume!!! ROT = PUTRED) E ceva putred la mijloc nu?
Cei aia SNSPA? Si cine-i liviu rotman? Din ce gaura a iesit?
Presedintele Johannis a avut dreprate: omul nu se ridica la inaltimea functiei. Dar ce conteaza asta intr-un guvern condus de Dancila si, in care Olguza Vasilescu stramba din nas, iar papusarul e Dragnea!
Liviu Rotman de la SNSPA are in spate ceva bitcoin de la Soros ?
Purtatorul de cuvant al statului paralel, iubitor de raresi bogdani, cu minciuna-n gat, blufeaza SI MINTE CU SENINATATE.
Daca se va afla cine erau purtatorii de bitcoin de la soros, sa nu avem ceva surprize…
Soros care a furat averile evreilor dusi la holocaust …. ce nu face el astazi pentru a da – prin purtatori de cuvinte masluite precum rotman asta – ca sa le mai da in continuare in cap.
Rusine Rotman!
Vreau sa va spun ca la liceu aveam cam jumatate de clasa colegi evrei!Cei mai buni doi prieteni ai mei,amandoi vecini cu mine, erau evrei!Toti au plecat,in Israel sau aiurea!Inca unii s-au casatorit cu crestine si le-au luat si pe ele!Observatia mea fata de colegii mei de scoala din poporul care are cel mai mare numar de titrati Nobel este ca erau la invatatura foarte destepti sau foarte lenesi sa nu zic prosti,nu aveau linie mediana!Laufer face parte in mod cert din a doua categorie….Sa vii in ziua de azi in Romania(care mai are din pacate cca 2000 de evrei foarte in varsta si cateva zeci mai tineri) sa vorbesti de „antisemitism” ïnseamna sa ilustrezi un banc :”Doua triburi africane se razboiau intre ele de ani de zile,fara rezultat!Decid sa lupte doar sefiide trib,care apar mascati,inarmati si incep bataia! Le cad mastile si se opresc brusc:Ce faci mai Strul aici?Uite sunt sef de trinb,dar tu Itic?Si eu sef de trib!Ce prieteni eram noi in copilarie in Romania,hai sa facem pace !hai!Ce mai sti de prietenul Sloim?Nu a plecat la timp din Romania,a ajuns contabil la Caracal!Asa un mare aventurier oy oy!”Äsa si cu Ilan,marele aventurier din Polizu ….
Dan Andronic, ieșire neașteptată – L. Dragnea, un personaj diabolic, seamănă cu Vlad Țepeș: ‘Dați foc la holde și otrăviți fântânile! Până când?’
Dragnea e un personaj diabolic, seamănă cu Ţepeş, dar în ciuda luptelor câştigate împotriva tuturor adversarilor din PSD, spectrul înfrângerii în război e APROAPE, scrie el.
Stategia liderului PSD seamnă cu cea a sângerosului voievod, „daţi foc holdelor şi otrăvií fântânile”, dar asta va face din PSD un partid pe care nimeni nu va mai vrea să-l cucerească.
„Dragnea și-a eliminat toți adversari care au răsărit în PSD. De când a preluat puterea la partid nu a iertat pe nimeni. A aplicat principiul șmecheresc ” Cine mișcă, mișcă-n brișcă”.
„Cineva asemăna tactica lui Dragnea cu cea a lui N. Ceaușescu, respectiv principiul rotației cadrelor. Nu cred. Eu aș spune că Dragnea poate că e un strateg mediocru, dar ca tactician și-a depășit adversarii. A schimbat componența echipei din jurul său mai des decât se putea contabiliza. Cu toate că a avut lupte grele de dus, de la oameni din partid, până la instituții de forță. A câștigat aproape fiecare bătălie politică dusă până acum, chiar dacă spectrul înfrângerii în război e EXTREM de APROAPE. Poate părea un paradox, să câștigi bătălii, dar să pierzi un război, numai că luptele pe care le duce sunt pe mai multe planuri.”
Andronic trece în revistă şi luga listă a victimelor, de la premierii Grindeanu și Tudose, până la primarul general Gabriela Firea şi chiar vechii prieteni, Paul Stănescu și Marian Neacșu.
„A rotit miniștri în cele 3 guverne PSD de au amețit toți, nemaiștiind cine e la putere și cine a căzut în dizgrație.”
https://www.stiripesurse.ro/dan-andronic-ie-ire-nea-teptata-dupa-cex-liviu-dragnea-un-personaj-diabolic-seamana-cu-vlad-epe-da-i-foc-la-holde-i-otravi-i-fantanile-pana-cand_1305175.html
Pana cand?
Pana la Jilava, curand!
Pe cenușii ăștia îi plângeți voi? Grindeanu, Tudose… acceptați din compromis!! Ce era să li se întâmple unor șopârle? Parcă nu am văzut cu toții pe cine pupau ăștia în ”cor”.
Simpla precizare… Auzi „lili”… Nu-ti stiu sexul, pt ca aici pe internet poti sa-ti dai orice identitate… Se vede de la mii de kilometri distanta ca esti un/o zvoner(a) si raspandac(a) securist(a) un/o postac(a) platit(a). Asha ca orice-ai zice, nu te baga nimeni in seama.
Ma indoiesc, adica, sa il vedem pe dl Dragnea(sau pe marele aparator al Drepturilor omului, C. P. Tariceanu!) ca va iesi si va condamna Declaratiile lui Laufer asta, facute de la Sediul PSD, cu Sigla PSD in spate!
Rusine, escroci si infractori!
In spatele lor sta Liviu Dragnea, sa recunoastem!
NU misca nimic in PSD fara acordul lui Dragnea!
Disperat cu e, Dragnea ataca chiar cu riscul de a face rau Roamniei de care a aratat in astia 2 Ani ca NU ii pasa deloc!
Ii pasa doar sa nu puna piciorul la Jilava, el stie bine ca la cate a facut va ajunge acolo intr-o zi…
Daca omuletul lucreaza la SNSPA m-am lamurit.
Da lilișor, Dragnea i-a întins plăvanului o capcană în care a căzut ca un bolovan. A intuit bine Dragnea că plăvanul are alergie la evrei. Plăvanul este victima propriei suficiențe. Nu s-a consultat cu nimeni și a dat frâu liber sentimentelor. Sper să se fi dat deja comanda ca securicii să-l lase din mână pe plăvan!
Stapanul vostru,Iepurele hotzoman cu 47 de dosare PENALE si nevasta cautata de procurori,nevasta care,evident,a fost pusa tot de el sa participe la golaniile lui, este incoltit de ticalosiile lui care au iesit la lumina,scoase de oamenii corecti tocmai de la el de pe meleaguri,fapt pentru care face non-stop,gafe monumentale,in disperarea si prostia sa deja arhicunoscuta,ajutat din plin si de gasca lui de consilierii de o incompetenta orbitoare, facand acum si toata tzara de rusine cu un astfel de Grohotei la Cotroceni,si interlop ,si mitocan,probabil campion national la numarul de dosare PENALE,crezand el ca astfel abate atentia fraierilor de la a vedea adevaratul sau caracter infractional care a speriat pana si Codul Penal.Se vede tot mai clar ca,idolul vostru iubit, a avut in toata existenta sa preocuparea,pasiunea si scopul primordial de a parveni pe cai infractionale, dovada fiind zecile de dosare la activul sau, imprastiate de-a lungul existentei sale.Asa ca,”ghici ghicitoarea”,cine este al mai mare jefuitor caruia ii pasa mai mult sa nu puna piciorul la Jilava ca nu mai iese de acolo?