Ungaria, nemulţumită de răspunsul Ucrainei

Nu am cerut niciun tratament

De L.V.
Ungaria, nemulţumită de răspunsul Ucrainei

Nu am cerut niciun tratament

Răspunsul Ucrainei faţă de un document în 11 puncte ce i-a fost prezentat de Ungaria pe tema drepturilor minorităţilor naţionale nu aduce mai aproape restabilirea acestor drepturi ale minorităţii maghiare din Ucraina la nivelul existent în anul 2015, a declarat marţi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiei MTI.

Acesta i-a transmis respectivul document omologului său ucrainean Dmitro Kuleba la o întâlnire pe care au avut-o la sfârşitul lunii ianuarie şi care a avut printre obiective pregătirea unui summit între premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Nu am cerut niciun tratament special, ci doar restabilirea drepturilor dobândite de (etnicii) maghiari”, a mai spus marţi ministrul Szijjarto, vorbind la o conferinţă de presă. El a deplâns faptul că răspunsul Kievului „nu conţine niciun progres la acest capitol” şi a anunţat că Ungaria va comunica miercuri oficial Ucrainei răspunsul său în urma celui primit.

„Atât timp cât Ucraina nu adoptă legislaţia care să restabilească drepturile minorităţii naţionale ungare, Ungaria nu vede nicio oportunitate pentru o întâlnire la nivel înalt” între premierul Orban şi preşedintele Zelenski, a mai afirmat Szijjarto.

Orban şi Zelenski nu au avut nicio întâlnire de când a început războiul declanşat de invazia rusă în Ucraina. Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta sunt tensionate, guvernul ungar acuzând încălcarea drepturilor minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia. Aceste relaţii s-au degradat şi mai mult după ce Viktor Orban a refuzat orice sprijin militar pentru Kiev şi a avertizat că Ungaria nu va sprijini Ucraina în niciun for internaţional atât timp cât nu sunt restabilite drepturile minorităţii maghiare.

Potrivit guvernului ungar, numeroşi etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front. În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înţelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.

Distribuie articolul pe:

30 comentarii

  1. Ce credeau Editat, ca le merge cu ucrainienii la fel cum le-a mers cu românii? Uite că mai iau și bot!

  2. Asa e @gelu :) !
    Mishteaux e cel mai mare din parcare !

    … pentru ca esti correct si ne-fudul iti mai spun ceva !
    Iti mai spun ceva despre „convorbirea” ofiterilor nemti decodata intre Deutschland si Singapore !

    NULAND a fost deunaziiin Kiew si …fara stirea nemtilor (PARLAMENTUL vresu sa zic) a pus la cale-o surpriza (spunea ea inca pe cai mari)
    „cineva” …un GENIU s-a gandit ca nu e OK si
    a pus in urechea nemtilor (nu toti ci o biserikutza anti-democrata, pro-republicana la nemti, eventual in FRANKFURT ;) )
    un gandac … cum ca … cel mai bine pot scap de PRESIUNEA NULANDIERA pe nemti (acum la spartul tagului = deageaba pentru ca UKRANII chiar pierd) daca …o fac informational
    si BUNDESWEHR-ul a facut discutia … orezarii au inregistrat, pre-instiintati fiind , gernaralul de brigada din Singapore taman pentru asta ;) era acolo !
    Si … NULAND a fist demisa …intern taman pentru ca a SILIT GERMANIA sa faca ce nu-i dorea (ruperea completa a relatiilor cu Russia acum cand, dupa NORDSTREAM si kanci LNG de la yankei, sunt in pericol REAL de dez-industrializare )

    NULAND a silit GERMNAIA sa cera grupului celuilalt (la putere dupa BIDEN) voie sa faca teastrul asta CARE le va permite sa nu intre in conflict de-ne-mai-reparat cu rusii !

    NULAND a fost decazuta din drepturi pentru ca … a mers prea departe cu „SURPRIZA” promisa rusilor !

    @gelu …intelegi …ce spune ;) mishteaux si fara a-ti spune mai mult de 1/1000 ?

    APROPEAUX ;) ce parere ai de IQ-ul misteriosului mishteaux … intre timp ?
    mai ales dupa salvarea lui Xi si … BALOON-ul „investitorilor chinezi” ;) din taman „nu tot ce zboara …” „4 februarie” distrus ? De ce crezi c-a fost rusinat destituita NULAND (a carei cariere e OUT ? decat pentru ca devenise prea INDEPENDENTA ?

    AUD ? :P MAGA ? :|

    [PS: realitatea vazuta de un GENIU nu e aceasi cu realitatea vazut de un mediocru ! :| ]

  3. Au dreptate ungurii, ukranii se comporta imperial, cine misca in front , o pateste. Toti trebuie sa fie o „natie”. Pacat ca ungurii nu-si aduc aminte ca ceiasi politica au avut si ei in Transilvania si celelate teritorii cu minoritati.. Poate chiar au luat modelul maghiar al contelui Appony de la 1900 si l-au adaptat la prezent.. Sa nu se uite si chestia cu biserica, unde lucrurile sunt mai grave..

  4. Puteti sa l admirati, dar nu sa l si iubiti. Orban este dusmanul Romaniei. Ungaria este un dusman pentru noi. A fost , este si va fi! Ar trebui sa i deportam pe cei din Harghita , Covasna la granita cu Ungaria. Adica dincolo de granita. Sa ne faca tigani de acolo cat vor. Sa i deportam intr un mars doar cu ce este pe ei. Fara acte doveditoare de proprietati.Si in urma lor casele si gospodariile ocupate de romani, de cetateni din Republica Moldova, de exemplu. Cu acte in regula. Cred ca in doua saptamani de mars fortat scapam de etnicii secui si maghiari.

  5. Oare moluștele de la conducerea României învață ceva de la d-l Orban, pentru care am un respect în creștere, cu toate că nu mă încântă acest lucru ?. Dar realitatea o impune. Iar motivele noastre pentru o asemenea atitudine sunt mult mai multe și mai puternice. În Ucraina sunt mult mai mulți etnici români, aflați pe teritorii care nu au făcut parte, până de curând , 1941, din URSS/Ucraina, Bucovina de Nord, sau care au fost alipite imperiului țarist, printr-un act internațional abuziv, Pacea de la Busurești, 1812. Apoi și după instaurarea „democrației” în 1989 am avut numai șicane și acte antiromânești din partea „pretinei” Ucraina. Scufundarea navei Rostok pe Brațul Sulina, procesul pentru Insula Șerpilor, Canalul Bâstroie, acum distrugerea infrastructurii de transport, impusă de Ucraina, prin fanii de la UE, României, lucru valabil și pentru agricultori și industria alimentară. Încă o remarcă. Acveastă stare de fapt nu valabilă pentru un Părerolog și a Leanei lui Popa prostul, care mai postează pe aici.

  6. mistheaux le prooroceste pentru care acces la o baza de date la care nu prea multi au acces in aceeasta lume. Si ca un analist foarte, f…., f….., f….. inteligent trage concluziile cele mai exacte in a deveni realitate. S-ar utea sa aiba acces si la anumite carti scrise de profeti, ascunse si ele publicului larg care sunt foarte exacte cu ceeace se va intampla in lumea asta la un moment dat. Sau poate prin hipnoza sa poata calatorii in viitor.

  7. Pana una alta rusii au trasat conturul Urcacnaiei pe harta deocamdata asa cum v-am tot spus eu. Fara iesire la Marea Neagra, fara malul drept al Niprului si fara nalul stang din dreptul punctului nordic al Transnistriei. Cineva acolo sus e de partea rusilor. Aviz ¤rezistentilor ce-i pupa-n dos pe amerlocii satanici.

  8. Nici Viktor Orban si nici altcineva din ECHIPA LUI nu s-au dus să ALUPĂGUS 🥳ului KhaZar PianiZd de la Kiev !
    Că era o înghesuială MAI MAXIMĂ ca coNTRA-OFENSIVA Urcacă (de primăvară)…măR🤣g
    ●{ StatMajoriZdu’ GărZilor Patriotice Tulcene }●

  9. Sti de ce-i silita NULAND sa demisioneze ?
    Pentru ca „surpriza” promisa de ea la Kiew recent rusilor
    taman a fost de-conspirata de „INREGISTRAREA” discursului ofietilor NEMTI ;) :D HAHAHA
    (sti de ce rad ? e dublu-joc din partea nemtilor ;) )

    NULAND gandea ca …poate face explozii la russnaci :D cu mana nemtilor (via RAMMSTEIN) folosind ILEGAL (dupa hotararea PARLAMENTLUI GERMAN si-a lui SCHOLZ oficiaL) a rachetor TAURUS care DE-ACUM chiar de-ar fi acolo !) nu mai pot fi folosite fara sa faca PARÖAMENTUL GERMAN si cuvantul-de-onoare al cancelarului neamt de kko ! !

    NATO nu poate pastra machiajul mass-mediati ca nemti daca …TAURUS de-cum fara aprobarea in prealabil DINNOU a TAURUS acum respins de conducerea politica a nemtilor !

    Daca te intrebi cine-a inregistrat „CONVORBIREA” … ;) … nu-ti trebui IQ-ul lui mishteaux
    sa afli ca un nemat i-a anuntat pe „middle-men” ii intre Singapore si Deutschland !

    ;)
    1/1000 (nemtii au vrut ca „SURPRIZA” primisa de NULAND sa nu iaba loc … si „biserikutza din FRANKFURT” , pro-TRUMP, la fel ;) !

    SHALOM !
    @Gelutzule …inca mai crezi in giganticul IQ al si mai misteriosului … insa destul de discretului :(
    MISHTEAUX ?
    😎🍥🍥🍥😎

  10. Daca si un simplu video-clip cu declaratiile liderilor occidentali este cenzurat inseamna ca nici Balaceanca nu-i mai poate face bine pe securistii ce activeaza in mass-media romaneasca. Rusine.

  11. Respect pentru Orban si politica maghiara si la gunoi cu politica limbricilor si hiene lor de tradatori din guvernul RO

  12. Orbanovski este nemultumit intotdeauana de altii. Doar de Putina este multumit. Ceea ce defecheaza Putina este intotdeauna perfect.
    [Eduardivici K K T KuMotZov, cititor pasionat de Pionerskaia Pravda si Murzilka]

  13. Se vede de la distanță DIFERENTA ÎNTRE UN FOST IMPERIU SI O TARA SLUGA, între Viktor Orban si Ciolacu & Ciuca & Iohannis.

  14. „mishteaux (sub ochii lor , TATA LOR ) � spune:
    21 SEPT. 2023 LA 5:08
    BIDEN e OUT ! NULANDIERII sunt in sfarsit invinsi … in USA vor mai fidoar din inertie pana la prapastia nulandiera !
    Poate era mai bine daca nu vedeam DRONA care oricum nu a fost a rusilor 🙁 !
    Chiar nu-mi place ca mi se-mplinesc „prophetiile” …
    Pe unde vor mai intra ARME in UCRAINA dezaramata daca polonezii 🙁 SURPRIZA-prostilor 🙁 nu va mai permite tranzitul pe la ei !
    ATENTIE … la mega-scandalul din GERMANIA in OCTOMBRIE (=inca nu stiu ce-i asteapta 🙁 )
    (ISREALUL e NEUTRU intre rusi si ucrani ! Prea multi evrei INCA mai traiesc in RUSIA ! )
    SHALOM !”

    Eu v-am zis asta : „BIDEN e OUT ! NULANDIERII sunt in sfarsit invinsi … in USA vor mai fidoar din inertie pana la prapastia nulandiera !”

  15. „E v-am zis ca NULANDIERII sunt OUT de indata ce USA nu mai investeste in Urkania !

    NULAND si-a dat ❤️ azi demisia ❤️❤️❤️ !”

    TRUMP a cstigat procesul la Curtea Federala ;) voi inca nu credeti ? :P
    ca „cineva” foarte punternic si vechi
    il ajuta … :( … din „umbra”(!) !

    MAGA !

  16. E v-am zis ca NULANDIERII sunt OUT de indata ce USA nu mai investeste in Urkania !

    NULAND si-a dat ❤️ azi demisia ❤️❤️❤️ !(cred ca stiti ce inseamna resignarea asta tacit-tacuta :D
    URKANIA e pierduta de NATO si ca DOLLAR-ului ii urmeaza zile grele :( ! )

    PENTRU UE e c a si ultimele luni inaintea caderii URSS … „nimeni nu se asteapta azi la ce va veni SIGUR-CLOCIT :( in 6 luni !

    SHALOM !
    MAGA ! :D
    TRUMP = POTUS ! <3

  17. Viktor Orban face numai ceea ce e util Ungariei! el nu primeste ordine de la nimeni, asta sa va intre in cap, slugoi jegosi ai satanismului amerloc

  18. Nu e sluga cand vine vorba de UE, dar daca ii vorbeste Putin, e pres pe jos, da din coada si se gudura

  19. Transcarpatia a fost a Cehoslovaciei !! Punct. Adica acum ar putea fi revendiacata de Slovacia. Aaaa….ca acolo se aflau si ceva etnici unguri(sunt si romani si „volohi” alaturi de rutenii majoritari) da… dar nu la nivelul la care umfla ei gogoasa. Rusii tot trag cu Ungaria in Transnistria ca sa bage zanzanie.

  20. Ăsta devine plictisitor cu pretextele lui. Dacă ar avea puțină demnitate ar spune direct că nu poate ieși din cuvântul lui Putin fiindcă ăla îl omoară și pe el și tot neamul lui și ar fi de înțeles. Așa nu face decât să se umple de ridicol.

  21. Poate citesc și Dulapu’, măCiuca & Ciovrigaru’ BuZat:
    „În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară.”
    RESPECT VIKTOR ORBAN !🎯

  22. Hmmmm, ce o să apelați la ukraina peste câțiva ani! Atunci sa nu vă plângeți că nu va ajuta, că nu accepta contractele cu voi

  23. Cinste lui Orbanu. Omul nu a fost învăţat să fie lingău, slugă, stă drept şi-şi apără poporul său. Ai noştri… nişte limbrici intestinali, nişte râme. De Iohanis nu pot zice ceva, că el nu- e român, a traficat funcţia de Preşedinte al Romţniei pe interesul lui; dar Ciolacu? Ne aşteptam ca el să ţină cu românii,când tot cu Ucraina ţine şi el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.