Urmărit penal de un deceniu, numit manager la spital în Gorj

  • În ciuda protestelor medicilor, în urmă cu aproape trei luni, chirurgul Adrian Murea a fost numit director al spitalului orăşenesc din Rovinari
  • Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), chirurgul făcea parte dintr-un grup de crimă organizată care folosea acte false autentificate de notari fantomă şi bolnavi în fază terminală pentru a fura imobile
  • Managerul Murea, poreclit de colegii săi din Ministerul de Interne “Doctorul Moarte”, este cercetat de peste 11 ani pentru furtul “Casei Sadoveanu”
  • DNA refuză să dea informaţii despre dosar, iar chestorul Murea se face că plouă

Dezvăluirile omului de afaceri româno-elveţian Dragoş Rişcanu, apărute în presa centrală, zilele trecute, au declanşat dezbateri intense despre locul şi rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în peisajul politic românesc. Imediat după execuţia publică a magistraţilor Mihaela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş, Rişcanu (păgubit într-unul din dosarele Microsoft şi victimă în alte dosare prăfuite din arhiva DNA) a adus în faţa opiniei publice, în termeni simpli, adevăratele motive ale scandalului. “ Dosarele Microsoft i-au fost luate doamnei Moraru după ce SRI a dispărut din câmpul tactic”, declara acesta într-un amplu interviu, în 5 iulie 2017, la Naşul TV. Câteva zile mai târziu, omul de afaceri avea să vorbească despre principalul instrument folosit de şefa DNA în anumite dosare sensibile: prescrierea. Astfel, într-o emisiune recentă, Dragoş Rişcanu amintea de alt dosar antic din curtea DNA, care stă să se închidă după ce a lâncezit mai mult de un deceniu, fără ca vinovaţii să dea socotelă pentru faptele lor. Dosarulul nr. 21/P/2006, cunoscut sub numele de “Casa Sadoveanu”.

După o perioadă de interimat de câteva luni, chirurgul Adrian Murea a fost numit, definitiv, manager al Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari. Concursul pentru fotoliul de manager, promovat de chestorul (r) Murea, a avut loc în luna aprilie 2017. Managerul este fiul fostului primar pesedist al municipiului Târgu Jiu (1992-1996), Victor Murea, ministru al Minelor în guvernul provizoriu Petre Roman (constituit prin Decretul Lege nr. 10 din 31 decembrie 1989 al CFSN). Juniorul Murea a profesat până anul trecut la spitalul Ministerului de Interne din Capitală, Profesor Dr. Dimitrie Gerota. Presa locală a consemnat că, în 2006, primarul oraşului Rovinari, Robert Dorin Filip, îl promovase director interimar pe Adrian Murea, în ciuda protestelor personalului medical revoltat de această numire. Colegii aflaseră că rezervistul MAI, Adrian Murea, poreclit în presă “Doctorul Moarte”, fusese cercetat de procurori în mai multe dosare penale.

Escrocherii imobiliare pe bandă rulantă

Cotidianul “Evenimentul Zilei” dezvăluia în noiembrie 2008, sub titlul “Operaţiile imobiliare ale „Doctorului Moarte””, escrocheriile grupării Murea. Medicul de la Interne era învinuit de procurori pentru mai multe pungăşii imobiliare, mai precis, pentru “înşelăciune în convenţii în formă agravantă”. Jurnaliştii scriau că prejudiciul estimat în dosarul instrumentat de magistraţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie depăşea un milion de euro. Pe scurt, chirurgul Adrian Murea era acuzat că, împreună cu escrocul internaţional Joseph Stark (care ispăşea o pedeapsă de zece ani de închisoare la data apariţiei articolului de mai sus), s-ar fi folosit de pacienţii internaţi la Spitalul Gerota pentru a întocmi procuri false. Pe baza acestor documente, notarii publici autentificau contractele de vânzare-cumpărare ale unor imobile, care ajungeau în cele din urmă, din proprietatea deţinătorilor de drept, la Murea, ori în posesia altor apropiaţi ai acestuia.

De exemplu, în 20 mai 2002, Adrian Murea, „împuternicitul vânzătorului“ unui imobil situat pe Strada Emanoil Porumbaru nr. 75, prezentase notarului public Livia Alexandru, cu biroul în str. Ion Câmpineanu nr. 23, bl. 10, sc. 3, ap. 72, sector 1, o procură falsă, autentificată de un notar inexistent din New York. Conform jurnaliştior EVZ, procurorii ridicaseră ştampila folosită pe documentul falsificat în urma unei percheziţii efectuate în locuinţa lui Joseph Stark. Povestea s-ar fi repetat, în acelaşi an, în cazul altui imobil din Şoseaua Kiseleff nr. 39.

Pacienţi decedaţi şi notari fantomă

Din informaţiile noastre, în prezent, Adrian Murea este cercetat de procurorii DNA în dosarul nr. 21/P/2006, mai cunoscut sub numele de “Casa Sadoveanu”. Cercetările în acest caz au demarat în 2003, când omul de afaceri româno-elveţian Dragoş Rişcanu s-a trezit că nu mai este proprietarul casei din Strada Barbu Delavrancea nr.47.

În luna mai 2003, încercând să-şi onoreze dările către bugetul de stat, omul de afaceri află că nu mai poate plăti impozitul, fiindcă imobilul din Str. Delavrancea nu-i mai aparţinea. Actele notariale arătau că, în 2002, în SUA, Dragoş Rişcanu l-ar fi mandatat pe un anume Ştefan Macovei să-i vânda casa din Bucureşti. Imobilul din Strada Delavrancea 47, proprietatea afaceristului româno-elveţian, fusese, nu se ştie cum, intabulat pe numele chirurgului Adrian Murea. Tranzacţia măsluită se încheiase, în 4 noiembrie 2002, tot în biroul notarului Livia Alexandru şi tot în baza unor acte false, autentificate de Helen Nielson, notar inexistent în SUA. Procurorii DNA mai notau în rezoluţie că „cercetările atestă că semnătura de la rubrica «vânzător prin mandatar» nu este executată de Macovei Ştefan, care la data de 19 septembrie 2002 (cu 15 zile înainte de semnarea contractului) fusese externat în stare gravă de către medicul Murea, iar la 19 octombrie 2002 a decedat“. Conform expertizei grafologice a Institutului de criminalistică din cadrul IGP, „semnatura în litigiu depusă la poziţia… „a contractului de vânzare-cumpărare nr. 424/4.10.2002 nu a fost executată de Macovei Ştefan”. Ulterior, până şi notarul în cauză a încercat să-şi piardă urma, schimbându-şi sediul, la adresa veche figurând o firmă de sisteme de ventilaţie.

Urmărit penal pentru uz de fals

Proprietarul de drept susţine că şi-a primit casa înapoi, prin sentinţa civilă 772/14.04.2011, după opt ani de procese şi cercetări tergiversate de colegii gradaţi ai medicului Murea. Instanţa Tribunalului Bucureşti “dispune dispune restabilirea situaţiei anterioare prin reîntoarcerea imobilului situat în Bucureşti, str. Barbu Delavrancea nr. 47, sector 1, compus din teren în suprafaţa de 788,10 m.p. şi construcţie aflată pe teren, tip parter, etaj-mansardă, cu garaj, în proprietatea reclamanţilor“.

Rişcanu intră în posesie de abia în 2013, când procurorii DNA ridică sechestrul asigurător pe imobilul în discuţie. Prin ordonanţa emisă de magistraţi în data de 28.11.2013, se specifică: “În dosarul 21/P/2006, faţă de învinuitul Murea Adrian este începută urmărirea penală pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 şi 5 C. pen. cu aplic. art.41 alin. 2 C. pen. (3 acte materiale); infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. De art. 291 C. pen. cu aplic. art.41 alin. 2 C. pen. (2 acte materiale)“. La sfârşitul anului 2012, imobilul din Strada Delavrancea nr. 47 ajunge din nou subiect de presă, după ce persoane neidentificate l-au incendiat. Din casa în care a trăit şi creat scriitorul Mihail Sadoveanu nu au mai rămas decât zidurile. Proprietarul spune că nu îşi poate exercita dreptul la folosinţă asupra proprietăţii nici astăzi, pentru că anchetatorii nu s-au deplasat la faţa locului să ridice probe şi să constate ce s-a întâmplat cu imobilul.

Murea: “Păi de unde să ştiu eu?”

Am încercat să aflăm ce s-a mai întâmplat cu dosarul aflat în lucru de 11 ani, în care actualul manager al spitalului din Rovinari, Adrian Murea, era urmărit penal şi ce măsuri s-au luat în vederea despăgubirii victimelor. Direcţia Naţională Anticorupţie ne-a înaintat următorul răspuns: “La solicitarea dvs. din data de 15 iunie 2017, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele: În dosarul menţionat de dvs., respectiv 21/P/2006 faţă de persoana menţionată de dvs. s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-o cauză separată în vederea stabilirii împrejurărilor concrete ale săvârşirii faptelor. În acest moment, alte informaţii nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001”.

Contactat telefonic, Adrian Murea ne-a declarat că nu a auzit despre dosarul 21/P/2006 şi că nu a fost chemat de procurori. “Păi de unde să ştiu eu?”, a spus directorul spitalului din Rovinari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard O. Ohanesian 146 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.