Vasile Bănescu (BOR) – Pentru aceia care comentează „nedrept”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a transmis, miercuri, că aceia care comentează „nedrept” solidaritatea BOR cu (…)

De (S.P.)
Vasile Bănescu (BOR) – Pentru aceia care comentează „nedrept”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a transmis, miercuri, că aceia care comentează „nedrept” solidaritatea BOR cu (…)

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a transmis, miercuri, că aceia care comentează „nedrept” solidaritatea BOR cu românii din Ucraina „nu au înţeles încă riscurile sfidării realităţii, respectul faţă de suferinţă şi fidelitatea faţă de adevăr”.

Precizările vin, potrivit lui Bănescu, faptului că „în ultimele zile neputinţa, neştiinţa şi manipularea s-au unit în cel mai nefericit mod în spaţiul virtual şi mediatic pe marginea temei grave a comunităţii româneşti din Ucraina, a preoţilor ei care aparţin de Biserica Ortodoxă Ucraineană şi a raportării Bisericii Ortodoxe Române la realitatea locală infestată de suferinţă şi dezinformare”.

„Cei care nu subînţeleg, ci comentează atât de nedrept, deliberat impur, maliţios şi manipulator solidaritatea BOR cu românii din Ucraina sau de oriunde, rămaşi fideli valorilor creştine şi autentic româneşti (călcate barbar în istoria relativ recentă a României cu cizmele şi cu tancurile), nu au înţeles încă riscurile sfidării realităţii, respectul faţă de suferinţă şi fidelitatea faţă de Adevăr. Inclusiv cel istoric”, a declarat Vasile Bănescu.

Potrivit acestuia, Patriarhia Română şi eparhiile sale, mai ales cele situate la graniţa de nord-est a României, s-au mobilizat filantropic exemplar imediat după invadarea Ucrainei şi au ieşit în întâmpinarea refugiaţilor din această ţară sosiţi pe teritoriul ţării, dar şi organizând prompt transporturi umanitare foarte consistente destinate în primul rând comunităţii româneşti din statul vecin.

Astfel, a precizat Bănescu, au fost trimise: 446 transporturi pe teritoriul României, în valoare totală de 1.360.304 euro; 142 transporturi în Ucraina, în valoare totală de 2.172.816 euro; 38 transporturi în Republica Moldova, în valoare totală de 412.112 euro.

Pe fondul creşterii numărului de răniţi din Ucraina s-a amplificat inevitabil nevoia de sânge. Pentru a veni în sprijinul acestei tragice situaţii, Patriarhia Română a organizat campanii de donare de sânge la care au participat 2.298 persoane.

Totodată, a menţionat purtătorul de cuvânt, pe parcursul anului 2022, eparhiile Bisericii Ortodoxe Române şi Federaţia Filantropia au oferit un sprijin umanitar cuantificabil în sumă de 8,7 milioane de euro în beneficiul persoanelor afectate de conflictul din Ucraina, comunitatea românească din această ţară fiind beneficiara principală a acestui ajutor „firesc” şi „frăţesc”.

Distribuie articolul pe:

39 comentarii

  1. De la mine pentru „conenratori”…
    Desi cam târziu am văzut aceste mizerii de comentarii negative față de BOR și de Purtătorul de cuvânt…
    Sunteti veninoși ,tarandu-va cu aceste comentarii bolnave ca niste soparle…
    Habar nu aveți și nu aveți pic de rușine…bateți câmpii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate