Vasul amiral

Când s-a auzit cu un oarecare vas amiral, plin de comori, a tras în Istanbul, o ninsoare puternică m-a oprit la Fălticeni dar am reușit să trec, în sfârșit, vizitiul, un marțian cam tembel, s-a descurcat binișor. M-a dus să văd resturile Mării Sarmatice, cochiliile melcilor de acum cincizeci de milioane de ani și o amprentă de meduză pe o piatră magică rămasă de pe timpul cumanilor. Un val electromagnetic a deschis un portal într-o ravenă, sus în deal, și așa, în sfârșit, pe un soare năprasnic, am ajuns la Istanbul, să văd și eu vasul amiral atât de mândru. Drept în gară, să nu-ți vină să crezi, acolo unde de fapt îmi doream să ajung, să-l prind din urmă pe al meu Vogoride. Locomotiva duduia, du, dum, du, dum. Vagoanele străluceau, le frecau niște feroviari venusieni, oacheși, sâsâitori. Niște copii liliachii, sosiți de pe Lună, țipau de mama focului jucându-se printre tampoane.

Câțiva ieniceri se plimbau țanțoș pe peron, Stalin se certa cu Dali dintr-o pricină încă neștiută de mine, la fel Elvis cu Marghiloman, Carol al II-lea cu Macron, Coandă cu Sophia Loren, Dalida cu Meghan Trainor, Ceaușescu, și el, se certa cu Camus și cu Donald Trump și cu Havel, Santana îi zicea nu știu ce lui Adrian Păunescu, Adrian Păunescu îi zicea nu știu ce lui Arghezi. Unul dintre conductorii trenului, unul blondiu, electromagnetic, își rupea mâinile de supărare, avea unghii date cu lac, Vogoride întoarce-ți fața către mine, am zis.

Zic asta și întreaga suflare tace ca prin farmec, tu ești Vogoride, nu eu, ba tu, zice Stalin acuzator, gata să ne împuște pe toți, ambasadorul Indiei, zice, cu calm, acționați cu calm tibetan. Lume de nebuni. Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor, Fifi Baston, Izolba Verhoveen, Haralambie şi Petrovici, Fuskas transformat în fantomă, Garga, flaşnetarul, dragonul mărilor liliachii, Tătărăscu, Agatha, golanu’ de Plotor, măcelarul de pe Venus, Ib Hassan, Arkkai Gabroz, un şmecher de pe Ascabia, Arkkai Gabroz, Silvena Mureno, sirena aia oacheşă din Longville, Vlasko, trompetistul, senatorul Protopopescu, pictorul Boifaciu, primarul Ferdinand, Plotor, măcelarul din Beauburg, Gargalli filozoful’, Totora, circarul, Ibhib, tunarul din Longville, Petre Petrache, Gigi Cocalarul, Titi, guvernatorul aricilor de mare, Geta Eterica, Aglaia Protopopescu, Pricoliciul de la Arsenal. Trenul gâfâie de atâta lume simandicoasă, ochioasă, vociferantă. Vociferantă?

Cine a mai auzit așa ceva?! Carol al II-lea îmi zice, Lupeasco, trebuia să mă aștept de la tine la o astfel de parascovenie. Ce confuzie. Evidentă, sigur foarte evidentă! Elvis întreabă de Johnny Răducanu, eu zic ceva de Adamo, Adamo mă ia de guler, îmi zice, musiu, ce-i cu tevatura asta, e o brambureală de nedescris, valurile electromagnetice vin unele după altele, cine să le oprească? Generalul Rădescu parcă l-ar sâcâi pe Sadoveanu un pic, că de ce se dă cu comuniștii, Regele Ferdinand îmi șoptește, mă roagă, îmi zice, pune-mi o vorbă la Vogoride, zău așa, nu te codi. Dar și Einstein vrea asta, și Birlic, vine și Putin, e și Berlusconi, a sosit și Garet cu tot cu vioara lui și vioristul Nigel.

Istanbulul se face mititel în urmă, un ghemotoc siniliu, în plină noapte. Parcă e Alba Iulia, zice Madam Protopopescu, plecată într-o călătorie de bonjurisme la Paris, să se plimbărească pe malul Senei sub clar de lună. Pe ce te bazezi, întreabă Finteșteanu luându-l de guler pe Brânzovenescu când zici de Marea Sarmatică?

Au ei o pricină, ce să mai vorbim, controversă aproximativ științifică, eu parcă aș pofti un șerbet de trandafiri. Acum ce să zic, vasul amiral a plecat, se zice, din Istanbul într-o direcție necunoscută, ducând cu el comorile găsite în Mările Sudului. Unii de-ai noștri au vrut să fure comorile astea de la bordul vasului amiral dar au fost prinși de ieniciri și ridicați în furci deasupra Bosforului.