Vedetele politice care au ratat intrarea în Parlament

O serie de nume cunoscute ale scenei politice – foști miniștri sau doar parlamentari până acum – nu se mai regăsesc în noul Legislativ.

Au ratat Parlamentul din cauza numărului insuficient de voturi sau în urma redistribuirii.

În fruntea perdanților – Elena Udrea și Sebastian Ghiță, cele mai cunoscute nume ale comicului ecran, Ghiță fiind tras pe dreapta de electorat cu tot cu partidul său.

Lor li se alătură în galeria perdanților alte nume foarte cunoscute – și controversate. Astfel, nu au mai prins un loc în noul Legislativ nici Cristiana Anghel (candidat ALDE la Caraș-Severin), nici Anca Boagiu (candidat PNL pe poziția a doua în Maramureș), nici Daniel Chițoiu (candidat ALDE în Neamț). Și Sulfina Barbu (candidat PNL în București), Teodor Atanasiu (candidat PNL în Buzău) și Daniel Barbu (candidat ALDE în București) au pierdut trenul.

De asemenea, Cristina Pocora (candidat PNL în Ialomița), Lucia Varga (candidat PNL la Constanța), Vasilica Steliana Miron (candidat PNL în Suceava, care se văita că nu-i ajunge indemnizația de parlamentar) și-au luat adio de la Parlament.

Ion Ariton (candidat ALDE la Sibiu), traseiștii Tudor Barbu (candidat PNL în Gorj) și Liliana Mincă (candidat ALDE), Bogdan Diaconu și Mihai Sturzu (candidați PRU), Remus Cernea și Toader Paleologu (candidați independenți) au pierdut și ei fotoliul de parlamentar.

Nici fostul ministru PSD Mircea Dușa nu a mai prins un loc în Parlament. Dușa a ratat Parlamentul deși a candidat pe locul 1 la Camera Deputaților în județul Harghita.

Pe lista perdanților cunoscuți îi regăsim și pe jurnalistul Dan Andronic, care a încercat fără succes să intre în Parlament candidând din partea PMP în Giurgiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.