Veşnica neorânduială

„Aşa spunea Mihai Eminescu : “veşnica neorânduială la români”. Şi cum să nu-i dăm dreptate? Iată, de pildă, ce se întâmplă cu ministerul pe care-l conduc. În anul 2004 se numea Ministerul Industriei şi Resurselor (MIR). În 2005 a devenit Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC). În 2007 s-a transformat în Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). În 2009 s-a numit, simplu, Ministerul Economiei (ME). În 2010 a căpătat titlul pompos de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA). În 2012 a redevenit Ministerul Economiei. În 2013 sunt şanse să se transforme în Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului de Afaceri şi Tursimului. De fiecare dată departamente, direcţii, dacă nu chiar ministere întregi s-au mutat de colo-colo. S-au desfiinţat şi înfiinţat funcţii. S-au schimbat antetele de pe documentele ministerului şi de pe cele ale companiilor şi agenţiilor din subordine. Aşijderea şi ştampilele. Iar ce se întâmplă cu Ministerul Economiei se întâmplă şi cu internele, cu administraţia, cu dezvoltarea regională, cu transporturile etc.etc. Iar funcţionarii se vântură de colo-colo, ca muşuroaiele de furnici.

Stabilitatea instituţională este o componentă importantă a consolidării statului de drept. După atâtea decenii de căutări, clasa politică ar trebui să se decidă în legătură cu cea mai adecvată structură a administraţiei centrale, astfel încât să nu creem ministere după oamenii care le vor ocupa, ci să alegem oamenii astfel încât să se potrivească ministerelor pe care le vor conduce. Nu caut vinovaţi pentru ceea ce se petrece. În această tranziţie toţi suntem vinovaţi şi nevinovaţi în acelaşi timp. Nevinovaţi pentru că fiecare crede că aşa e bine, cum face el. Vinovaţi, căci credem că de vină sunt regulile şi nu cei care le aplică.

Vorbim adesea despre necesitatea unui proiect naţional. Singurul proiect care a fost susţinut de întreaga clasă politică a fost integrarea în Uniunea Europeană. Nu e de ajuns. Ne-am dat seama că în UE suntem doar complementari, nu şi competitivi. Trebuie să mergem mai departe. Şi cu emanciparea mentalităţilor, şi cu performanţa economică, şi cu întărirea statului de drept. Nu poţi ţine, însă, direcţia cea bună pe o mare plină de valuri, ci atunci când apele sunt liniştite. Ceea ce în limbaj politic înseamnă stabilitate politică şi instituţională”.

http://vosganian.ro/