Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, va concura, vineri seară, în calitate de copilot al lui Edwin Keleti, la proba superspecială în zona Serpentinei Vechi, în cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, găzduită în premieră de municipiul Târgu Mureş.
La start, alături de echipajul lui Victor Ponta – care va concura pe un Renault Clio negru – se vor afla şi campionii României şi Ungariei – Titi Aur şi Szabo Gergo, informează Agerpres.
Proba superspecială are 2,7 kilometri, este pe piatră cubică şi are multe viraje.
Purtătorul de cuvânt al competiţiei, Ioana Roman, a precizat că la startul competiţiei de la Târgu Mureş, de la ora 19,00, se vor alinia 40de echipaje din România şi Ungaria.
Cei 40 de participanţi înscrişi în competiţie se vor întrece pe maşini Mitsubishi, Subaru, Peugeot, Citroen, Honda, Renault şi Dacia Logan, care au fost expuse în centrul Târgu Mureşului cu o zi înaintea startului.
Etapa a III-a va cuprinde 11 probe speciale şi una superspecială, care vor totaliza 105,2 kilometri din totalul de 250 de kilometri ai raliului.