Victor Ponta crede că vizita lui Emil Boc în China este inutilă

Președintele PSD Victor Ponta a declarat, vineri, că vizita premierului Emil Boc în China este inutilă.Victor Ponta consideră că România trebuia să încerce o apropiere de China în urmă cu mai mulți ani, atunci când autoritățile de la Beijing doreau să investească la noi în țară. „Dacă acum doi-trei ani, când China voia să investească în România, n-am fi avut acea aroganţă a domnului Băsescu, acum te duci degeaba, pentru că acum în China e toată lumea, începând cu SUA, toată lumea cere bani din China. După ce atâţia ani ai stat cu coada pe sus că tu nu discuţi cu China sau cu Rusia sau cu India, cu Brazilia, cu noile puteri economice, acum că se duce domnul Boc în vacanţă e lăudabil, dar e inutil”, a afirmat Victor Ponta la Realitatea Tv.

Liderul PSD l-a ironizat pe Emil Boc, precizând că este bine că acesta a plecat în China, întrucât astfel România pierde mai puțini bani decât atunci când premierul este la serviciu. „Înţeleg că dânsul n-a fost în vacanţă şi-mi spunea cineva, nu vă supăraţi pentru ironie, că dacă domnul Boc lipseşte de la serviciu, România pierde un milion de euro. Dacă domnul Boc e la serviciu, România pierde cinci milioane de euro. Aşa încât cred că e o săptămână bună pentru România dacă domnul Boc nu e la serviciu. O să pierdem mai puţin”, a spus Victor Ponta.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.