(VIDEO) Ce a vrut să spună jandarmerița?

Jandarmerița bătută în Piața Victoriei a fost surprinsă în imagini de ziarul  Libertatea în timp ce era ajutată de colegiii săi să iasă din zonă, după agresiune.

Potrivit imaginilor, tânăra merge pe picioarele sale, flancată de doi colegi jandarmi cărora le spune: ”Fraților, unde dracu’ m-ați dus?!”.

Procurorii au anunțat luni că va fi extinsă urmărirea penală in rem şi cu privire la faptul că cei doi jandarmi agresaţi de protestatari au fost lăsaţi izolaţi de colegii lor.

„Iniţial, s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi abuz în serviciu. Urmează a fi extinsă şi pentru neglijenţă în serviciu, dat fiind contextul în care cei doi militari jandarmi au fost lăsaţi izolaţi de colegii lor”, a declarat luni dimineață Ionel Corbu, prim procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti care se ocupă de acest caz.

Externată marți

Femeia jandarm  a fost externată marți, deoarece analizele efectuate cu o zi în urmă arată că nu are probleme deosebite, au precizat, reprezentanții Spitalului Floreasca. Va fi externat și colegul ei.

Imagini exclusive. Jandarmerița bătută pleacă pe picioare din Piața Victoriei

Imagini exclusive. Jandarmerița bătută pleacă pe picioare din Piața Victoriei — https://goo.gl/aPMRBx

Publicată de Libertatea pe Luni, 13 august 2018

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8540 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Exista gelozie si in Danjarmerie!Un Danjarm gelos e un pericol pentru o Danjarmerita care nu arata rau,trebuie sa spunem adevarul!Gelosul ,din razbunare pentru refuzurile repetate, a impins-o cu buna stiinta in masa de ‘tarani rasculati”dar ca sa nu sara in ochi,i-a lasat si un tovaras,sa fie „”crima perfecta”!Trebuie cautat Danjarmul gelos si trebuie intrebata doamna Cruela Dan ce cauta in spital,daca era zi de vizite, si din ce asociatie de caritate face parte,poate e de la ‘salvati copiii”?

  2. „Fraților, unde dracu V-AȚI DUS?” – asta este ceea ce întreabă jandarmerița, nicidecum ceea ce niște prostovani cu dopuri în urechi au subtitrat peste clipul respectiv. Întrebarea se referă la momentul în care cei doi rămân izolați de dispozitiv, ceilalți jandarmi – inclusiv ultimii 2 de lângă ei, au luat-o la pas alergător, lăsându-i izolați.

    UNDE DRACU V-AȚI DUS?

  3. Papastratos intreaba-l pe Coarna, iti explica el cum s-a intamplat totul. De fapt ce sa mai analizam, se vede de pe Luna, jandarmii instigati de iohannis s-au imbracat in civili si s-au batut intre ei…asta e…

  4. Jandarmii nu au avut curaj sa ii apere pe ai lor. Au sarit protestatarii sa ii apere. Jandarmerie penibila, nici maca cu pumnul nu mai stie sa dea!

    • Danjarmeria sunt de fapt fostele trupe de securitate,in care se intra pe nepotisme si asa a ramas cutuma!In 10 august 2018 acesti „zemizei” care,dupa cum spunea fanfaronul Paraschiv seful lor „au pregatire speciala”, sar din avioane,sar din nave ,sar din taxiuri , sar din pat,etc au dovedit ca cel putin cangurii le sunt superiori Danjarmilor la bataie!Ori erau scheletici,cadea dintr- flegma,cu garderoba Testoase Ninja cu tot,ori aratau cu burtile ca sunt in luna a opta si aveau probleme cu pitpalacul…

    • Deci jandarmii sunt de vina pentru ca nespalatii lui Iohannis au batut-o pe femeie? Daca tu si Papa-prostu continuati sa vorbiti asa despre jandarmi si politisti, sa nu va asteptati ca ei sa voteze cu Sasu la anu. Fraierilor.

  5. Acesta tinerica fara prea multa minte care din pacate demonstreaza ca egalitatea intre sexe nu este pentru toate meseriile, ea dand o serioasa lovitura femeilor care militeaza pentru drepturi egale, a fost folosita de colegii ei jandari diversionisti drept momeala pentru a justifica violentele asupra protestatarilor. Cum protestatarii sunt mai inteligenti decat jandarii, aparand-o pe fatuca asta si evitand ranirea grava a acestia, lui cucos nu i-a iesit diversiunea, umplandu-se de penibil.

    • Deci protestatarii care o loveau cu pumnii si picioarele (am vazut video-ul) sunt cei care au salvat-o? Multumim pentru explicatii. Multa bafta la anu’ la alegeri. Poti fi sigur ca niciun politist sau jandarm nu va vota cu Mutu’ dupa ceea ce ati facut saptamana trecuta. Deja ati pierdut sprijinul bucurestenilor care au ajuns tarziu la serviciu pentru ca voi blocati ca bovinele bulevardul. L-ati pierdut si pe cel al jandarmeriei si al politiei. Singurii care or sa va mai sustina sunt LGTB-istii.

  6. @ena: nu mai baga politistii, eu cunosc o sectie intreaga, care o urasc si o dispretuiesc pe sluga lui Dragnea de la MAI in mocirla voastra si a jandarmeriei pesedeprizate! Iarasi nu mai vorbi in numele bucurestenilor umiliti pe strazi si pe centura lipsa de Firea pesedista si care l-au votat masiv pe Iohannis, ca de aia v-a Iohannis tras-o in 2016 cu un milion de voturi diferenta!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.