Un cititor al site-ului nostru ne-a trimis înregistrarea unui accident auto teribil, produs marţi, 24 iunie, în jurul prânzului, în Bucureşti. Înregistrarea a fost făcută cu o cameră video dintr-un autoturism care se afla în trafic.
În imagini se vede cum o dubiţă trece pe culoarea roşie a semaforului şi intră în plin într-un copil, care traversa regulamentar, şi îl târăşte câţiva metri, până în mijlocul intersecţiei. Şoferul coboară apoi din maşină, îngrozit, şi îl ia în braţe pe copil, care atârnă inert, apoi îl duce la o ambulanţă, care trecea întâmplător, prin zonă.
„Accidentul a avut loc în data de 24 iunie, în jurul orei 13.00, pe Splaiul Unirii, la intersecţia cu Nerva Traian. Şoferul, în vârstă de 25 de ani, al unei autoutilitare marca Fiat, a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului şi a acroşat un copil de 9 ani, care travesrsa regulamentar. Ulterior, a acroşat şi un taximetru”, declară Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, care precizează că şoferul, pe numele căruia a fost întocmit un dosar penal, a fost supus unui etilotest, rezultatul fiind negativ.
Copilul a fost transportat la spital, în stare gravă.