Sindicaliştii Cartel Alfa au ieșit în stradă, joi, în Bucureşti, cerând creşterea urgentă a salariilor şi pensiilor, dar şi reducerea costurilor de trai. Două caravane care au plecat luni din Zalău, respectiv Botoșani, au ajuns în București, unde are loc un miting-marș de protest, pe traseul Piața Victoriei – Piața Revoluției – Piața Victoriei.
„Avem creştere economică, vrem să o vedem fiecare dintre noi reflectată în buzunarul nostru. Din acest punct de vedere, trebuie să crească salariile, trebuie să crească pensiile. Nu în ultimul rând, ca şi guvernanţi, sunt garanţii de aplicare a deciziilor Parlamentului. Avem legi votate de parlamentari şi care nu sunt puse în aplicare, cum e legea de salarizare bugetară, legea statutului lucrătorului feroviar, ceea ce este inacceptabil. Ne-au blocat negocierile colective, trebuie să le deblocheze. Au sarcină în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să modifice legea. Mai e o lună şi jumătate şi n-au făcut nimic ca să rezolve această problemă. N-am venit să dăm jos Guvernul, dar, dacă în perioada următoare nu vedem o rezolvare a solicitări lor noastre, ne vom întoarce aici de zece ori mai mult, cu un singur scop: Jos Guvernul!”, le-a transmis Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele confederaţiei, protestatarilor.
Acesta a anunţat că vineri reprezentanţii CNS Cartel Alfa vor merge la Administraţia Prezidenţială, „pentru a aminti preşedintelui” că în calitate de şef al CSAT ” trebuie să declare stare de urgenţă energetică”.
„Tocmai pentru ca să se controleze preţurile la energie şi pentru noi cetăţenii, dar şi pentru economie, pentru că altfel economia va avea ca efect, cum vedem deja, închiderea de întreprinderi, deci pierdere a locurilor de muncă, ceea ce este inacceptabil pentru interesul lor”, a punctat Hossu.
Protestul sindicaliştilor a început la ora 11:30, în Piaţa Victoriei, iar aceştia urmează să plece în marş spre Piaţa Revoluţiei. Totodată, vor fi depuse „nişte hârtii la la Ministerul Muncii, la Ministerul Afacerilor Interne şi la Ministerul Energiei, după care protestatarii vor reveni în Piaţa Victoriei.
Redăm mai jos textul scrisorii care cuprinde revendicările protestatarilor, conform unui comunicat al Cartel ALFA:
STOP SĂRĂCIRII POPULAȚIEI!
CEREM: creșteri de salarii și pensii, protejarea de inflație a veniturilor – controlul prețurilor și taxarea super-profiturilor – deblocarea negocierilor colective – aplicarea integral și fără discriminare a legilor salarizării nr. 153/2017 și nr. 195/2020Către: Guvernul României
Domnului Nicolae Ionel CIUCĂ, Prim MinistruDomnule Prim ministru,
CNS Cartel ALFA desfășoară acțiuni de protest la nivel național pentru creșterea urgentă a salariilor și pensiilor, împotriva creșterii alarmante a costurilor de trai și atacurilor asupra drepturilor lucrătorilor!
Oamenii muncii s-au săturat, totul crește, mai puțin salariile! Avem nevoie de o creștere a veniturilor, deblocarea negocierilor colective și a drepturilor sindicale prin modificarea Legii dialogului social!
Pe măsură ce iarna se apropie, oamenii muncii văd că valoarea salariilor lor (și economiile, pentru cei care au) scade în fiecare zi, în timp ce prețurile tuturor produselor, ratele la bănci și facturile sunt nerealist de mari. Lucrătorii şi pensionarii sunt principalele victime ale acestei crize a costurilor de trai, cei cu venituri mici și persoanele vulnerabile fiind cei mai afectați.
Desigur, multe dintre cauzele majore ale crizei actuale a prețurilor depășesc granițele țării și există aspecte care trebuie abordate la nivel european. Guvernanții noștri au însă responsabilitatea clară de a lua măsuri care atenuează șocul asupra oamenilor și gospodăriilor, le protejează veniturile de inflație și susțin locurile de muncă.
Ce vedem în schimb? Măsuri haotice și complet de neînțeles de factuare a energiei, creșteri de dobânzi care aruncă în aer bugetul familiilor, bâlbâieli, reveniri și enorm de multă nesimțire demonstrată de clasa politică prin recentele creșteri consistente ale salariilor parlamentarilor. In condițiile în care foarte mulți cetățeni sunt deja în situația de a face alegeri dureroase între plata facturilor și hrană, guvernul vine acum cu noi măsuri aberante precum creșteri generale de impozit pe proprietăți. Sigur, impozitele trebuie crescute și susținem impozitarea progresivă, de la cei care au, de la cei bogați, de la dividente, de la profiturile nesimțite făcute pe seama cetățenilor, nu tot de la cei săraci. În tot acest timp, companiile din energie și băncile au profituri record, aiuritoare, neatinse de măsuri care să le limiteze sau să le redistribuie către societate.
Este nevoie de acțiune imediată în patru direcții prioritare:
- Stoparea creșterii prețurilor! Este nevoie de intervenție coordonată la nivel național și European asupra formării prețurilor, pentru reducerea facturilor aberante, care aruncă gospodăriile în sărăcie și întreprinderile la faliment, în timp ce companiile din energie obțin profituri record; Așa cum am arătat în scrisoarea transmisă Guvernului la începutul lunii septembrie, este nevoie de o resetare a pieței de energie și reglementări clare împotriva speculei din energie;
- Creșterea salariilor și pensiilor! Protejarea veniturilor de inflație și păstrarea puterii de cumpărare prin creșterea urgentă și consistentă a salariului minim, creșterea pensiilor și repararea inechităților din sistem, precum și deblocarea negocierilor colective;
- Deblocarea negocierilor colective, prin modificarea Legii Dialogului Social. Recent, a fost adoptată Directiva europeană privind salarii minime adecvate. Aceasta cere statelor membre să promoveze negocierea colectivă și să combată distrugerea sindicatelor, iar în țările cu o acoperire a negocierilor colective sub 80% va trebui să se elaboreze un plan de acțiune pentru a sprijini negocierea colectivă. Reamintim aici că în România, nivelul de acoperire al negocierilor colective este în prezent foarte scăzut, doar 20% dintre lucrători beneficiind de prevederile unui contract colectiv de muncă din cauza obstacolelor legislative introduse în 2011. Astfel modificarea Legii dialogului social (L62/2011) pentru deblocarea negocierilor colective la toate nivelurile (companie, sector și național) este urgentă, aceasta fiind și un jalon în cadrul PNRR, cu termen până la sfârșitul anului.
- Aplicarea integral și fără discriminare a Legii 153/2017 și a Legii 195/2020! La motivele de nemulțumire ale membrilor noștri se adaugă lipsa respectului față de legislația în vigoare a guvernului și a partidelor politice parlamentare din cadrul coaliției. Legea salarizării în sistemul public, așa cum a fost aplicată defectuos în ultimii ani, este o sursă majoră de discriminare și inechitate. De asemenea, aplicarea imediată a legii 195/2020 (Statutul feroviarului) este necesară și urgentă pentru a reașeza salarizarea în sistemul de transport feroviar, sistem care are foarte multe disfuncționalități și probleme de atragere a personalului tânăr din cauza salarizării extrem de precare, neconforme cu pregătirea și complexitatea muncii.
În concluzie, suntem pe deplin conștienți că România, alături de întreaga Europă, trece print-o criză economică de amploare. Credem însă că este nevoie de politici publice echilibrate, elaborate printr-o consultare reală cu partenerii sociali, care să distribuie echitabil efortul și costurile.
Respingem sărăcia în care sunt împinși milioane de cetățeni prin facturi crescute, salarii și pensii mici, alimentație și locuințe precare!
Suntem împotriva unei societăți guvernate strict în beneficiul celor bogați și privilegiați!
Salarii echitabile, facturi accesibile, alimentație suficientă și o locuință decentă: acestea nu sunt un lux – sunt drepturile noastre!
@inflatia este o taxa, patroane, ai omis capitolul 1 din carte, nu salariile marite duc la inflatie, preturile marite artificial cu tot felul de taxe la produse de baza te duc la saracire si la solicitare de crsteri salariale pentru a putea face fata scumpirilor si a putea trai normal atunci cand muncesti cinstit! Cand guvernul vrea inflatie, mai pune sau creste o acciza, mai mareste un tva, mai pune o taxa pe fumarit etc!
Grevă Generală, nu mitinguri care nu mai sensibilizează pe nimeni . Repet : Grevă Generală min o săptămână,și băgăm politicul în sevraj .Unirea face puterea !
Cind guvernul nu mai are bani, mareste taxele. Jupoaie populatia.
Inflatia nu e un fenomen natural (ca ploaia si ca vintul), care vine peste tine din senin, cum spune propaganda. Inflatia e o TAXA pe care guvernantii o pot introduce cind vor ei, cit timp vor ei si oricit de mare vor ei. Fara sa ceara aprobarea parlamentului sau cetatenilor.
Tot ce trebuie sa faca Puterea e sa arunce cu bani noi in populatie prin marire repetata de salarii. Dar pentru asta ai nevoie de cooperarea sindicatelor (subordonate total serviciilor), care sa scoata lumea in strada si sa ceara bani, bani si bani. Neavind ce face (sanchi balamaua), sub presiunea strazii, haha, guvernul accepta revendicarile si salariile sar in sus cu citeva zeci de procente. Peste 6 luni procesul se reia si continua asa pina cind serviciile le spun sefilor sindicalisti ca… gata, baieti. Facem o pauza mai lunga. Felicitari, ati lucrat bine, uite primele voastre, plus un concediu de o luna in Caraibe sau unde vreti voi.
Chestia asta s-a intimplat deja in anii de dupa Ceausescu, dar si in anii de dupa razboi. Cred ca au fost 2 valuri de inflatie, sa fie bolsevicii siguri ca toata lumea e adusa in sapa de lemn.
In citiva ani ajungem din nou la salarii de milioane de lei pe luna.
Parca l-am auzit vorbind pe Coarna politicianul! Ce cauta politicienii la mitinguri? Sunt saraciti? Nu au ce manca? Nu au case? Nu au loc de munca? Se vrea politizat si acest miting sau e mitingul cartel alfa politic=rafuiala intre clanurile politice infractionale organizate!? Coarna e cel care cerea nonstop salarii uriase si pensii speciale pentru politisti, da!, inclusiv pentru politistii violatori, politistii traficanti de carne vie si droguri, politistii infractori!
O participare uriasa, asa cum de altfel s-a si anuntat!Masele largi populare,saracite de mizerabila guvernare burghezo-mosiereasca,nu au mai rabdat frigul,impilarea si foamea si au iesit in numar de milioane in strada, pur si simplu blocand Capitala.Urmeaza greva generala pe termen nelimitat si greva foamei balenei sindicale Hossu,care mai trebuie sa de jos cel putin 30 de kilograme in conditii de foame si frig, i-a spus doctorul de familie
Nu uitati ca Romania a fost distrusa dupa ’90 cu largul concurs al liderilor sindicali actuali, toti putred de bogati ; in cazul unui Proces al Subminarii Economiei Nationale,obezii sindicali ar fi in boxa alaturi de liderii politici din ultimii 33 de ani
Mai exista sundicate? Uhh doamne. Nu i-am mai vazut de ani de zile sa protesteze. Asta deoarece in Romania toate lucrurile merg ca pe roate, pentru cei din Liga mare a sindicatelor, a partidelor, a justitiei, a sanatatii. Unii chiar intra si in politica. Au probabil si ei un cuvant de spus, niste masuri de luat sa mearga tara si mai bine.
Nu politicianul reprezintă poporul? așa popor, așa politician! nație de slugi,curve, trădători și hoți,nu de-acum,ci de-a lungul istoriei!cine a luptat pentru țară a sfârșit surghiunit, in pușcărie, împușcat,capul tăiat, trădat,tras pe roată samd!cine a trădat,furat,delapidat, înșelat,trucat,samd are averi,banii,imperii!caracteristica nației române de cate a rămas numai imnul!
Ati venit degeaba, turistul e la bruxelles!…îl doare în pluă de voi și de țara asta,…de ce nu faci manifestație în fața casei lui din sibiu?…să nu doarmă boul deloc în weekend!…
La ce conteaza viitorul, daca toata ziua si toata noaptea amenintati populatia cu bombardament nuclear putinist ? Nici macar de inutilele morminte din marmura nu mai este nevoie, ca se vor face una cu pamantul.
Ce se potriveste acestui sindicat cel mai mult este cuvantul CARTEL. Aceste sidicate sunt niste carteluri, stat in stat, iau 1-2% din veniturile salariatilor de zeci de ani, nu au verificari ale fondurilor adunate, nu li se fac verificari de catre Curtea de conturi, baietii sunt pe val. Apoi, unii mai sunt si mituiti sa nu scoata fraierimea in strada sau sa boicoteze activitati ale diferitelor ramuri.
Ba baieti voi daca ii reprezentati cu adevarat pe oameni, aveati o institutie care analiza inflatia dupa un cos zilnic nu dupa declaratiile aberante ale INS sau BNR, apoi ieseati in strada si boicotati din urmatoarea luna cu solicitarea de majorare a veniturilor cu cat pierdeau oamenii luan de luna. APoi mobilizati lumea sa protesteze impotriva liberalizarii pietei de energie si pentru reglementarea preturilor. Nici acum nu este tarziu, dar voi va multumiti sa iesiti doar cu camarila care este lipita de sindicat. O mana de oameni, platiti bine, scutiti de munca prin ordine de ministru si care vorba vine, protesteaza. Sunteti la fel de inompetenti ca Parlamentul asta corupt si Guvernul astia plini de lichele cu scoli la ID si doctorate zero.
Cand i-a chemat bolsevicul cotrocean la protest impotriva lui Dragnea, ca prea intreba ala daca bolsevicul a inapoiat banii pe care-i obtinuse din inchirierea unor imobile in posesia carora intrase prin escrocherii imobiliare, se adunasera mai multi.
Politicienii noștri dragi nu știu de dialog social! îi plictisiți,le pierdeți timpul,le stricați siesta! dacă nu ajută masa represivă care la un eventual conflict civil să ii apere și îi țin în chingi cu salarii și sporuri,pensii ciuntite,nu îi bagă în seamă!ei sunt cu ochii pe sondaje de anul trecut!numai scuturați de revere și impunere cu forța a revendicărilor cred că se mai poate face ceva! și nici atunci nu este sigură treaba! vreți să le luați banii de primele fabuloase de sărbători?doar au muncit 163 de ore in 6 luni,3 luni vacanță,apoi vin sărbătorile!de ce să ii deranjați? duceți -va la moaște,la Untold,neversea,de-astea,că să vă treacă foamea,frigul și bolile!!!
Mda vad ca unii au niste „greturi ” cind ies „sindicatele”( ce a mai ramas din ele) . Ca o duc tare bine la „patron”…Ia sa cricneasca unul de la patron ceva si sa-l ameninte cu un sindicat ( de kkt cum au ramas ale noastre) sa-l vedem unde mai pupa el angajare ? Si daca Va da „belsugul”afara din case , stati „la balcoane”… V-a redus Petrov numarul sindicalistilor ? V-a „iobagit”prin schimbarea legislatiei si a Codului Muncii ? Va… Deci „dormiti”pe voi si asteptati sa vina altii sa va scoata „castanele din foc „. Am vazut in Germania cind au iesit sindicalistii de la „Rheinmettal”in strada cum s-au alaturat si nesindicalisti . Acestia stiau ca sindicatele le ofera si lor „marja de siguranta”in negocieri cu patronatele.Dar la noi ,ca la noi… Noi suntem mai „diestepti „ca altii si ne pica „para malaiata”in gura doar asteptind-o..Sau rizind si ironizind pe altii. A nu se face confuzie intre sindicalisti si „conducatorii de carteluri ” . Capisci ?
Poate sa iasa toti cetatenii din tara, legislatia e bine ticluita si aprobata definitiv, in plus, absolut nimic nu se schimba pentru ca, semnaturile si actele sunt de mult la capii globali care decid executarea romanilor si a Romaniei. Indiferent cine ar fi la guvernare, este obligat sa functioneze pe continuitatea actelor deja semnate dara nicio modificare! Cine spune ca se poate modifica sau imbunatati, MINTE CU NERUSINARE!
@papacaca. Scârbă de tine nu-ți este?Mie da. Ai rămas setat cu Psd-ul, păi băi bolovane, sunt la guvernare, cum să-și organizeze proteste împotriva? Cât de vechi sunt informațiile pe care le primiți în pădure?
Cartelul asta Alpha este sindicatul PSD-ului. Face jocurile politicienilor atunci cand nu stiu cum sa-si scoata camasa. Se folosesc unii de altii. Iar prostii care participa cad de fraieri. Atata scarba pentru sindicatele ceausiste. Care mai iau si bani de la stat.Dar o reforma nu ar face nesimtitii astia care se dau sindicalisti.
Acesta este doar începutul sfârșitului unei ere a ” prosperitatii ” prin îndatorare continua !!! 33 de ani de capitalism sălbatic au dus la o DATORIE de peste 140 MILIARDE EURO care VA TREBUI PLATITA !! Aproximativ : 9000 EURO / LOCUITOR , fie că- i angajat, pensionar sau bebeluș !!
Deci, de sa nu ne miram de ce va urma !! Cei mai în vârstă nu au uitat ANII ‘ 80 ! …” Democrație ” , UE , NATO , ” aleger libere ” , cu războiul la granița țării ( care- i generat în interesul Ocultei ) … Nimeni nu regreta SOCIALISMUL , dar unde am ajuns in … ” lumea liberă ” ??? O MINCIUNA continuă care se va întoarce ca un Boomerang nemilos !!
Păi bre, Au fost demonstrații, multe,.A avut vre-un efect ?…Doar au avut borfașii de pe sticlă motiv de rățoială,. In rest,..Doar a fost un referendum, valid, pentru doar 300 parlamentari,.. Ai văzut ceva ?/Doar au fost promisiuni mărețe a celor de azi.. Ai văzut ceva ??? Deci o sa ai ochii scoși incă o dată,..Simplu..
Nu sunt de acord cu aceste revindecari.
Si va rog sa nu ma mai deranjati ca imi curat epoletii cu petrosin.
Daca o coloana are ca punct de plecare Zalaul securistilor atunci este clar ca totul este o diversiune organizata de securitate menita sa reorienteze atentia publica pe chestiuni fara rezolvare. Daca aveau ca motiv un protest energic si national impotriva legilor Justitiei ce se vor votate pe furis de tradatorii de neam si impotriva dictaturii UE si NATO atunci era vorba de normalitate. Tot batranul securist Bogdanel este capetenia Cartel ALFA? Mult rau a facut Romaniei in acesti 32 de ani acest sindicat infiintat de securitate!
Hai bai lasati-ne voi astia de la „Cartelul” Alfa ca sunteti njste asistati sociali care traiesc din banii oamenilor de la privat. Nu o sa iasa nimeni in strada cum vreti voi, doar platitii de la „Cartel” o sa iasa in rest multe „succesuri” va doresc.
Dacă ar fi 1 aprilie poate ar fi o glumă bună!