VIDEO Scandal la audierea ministrului „pamblică”

Audierea la Comisia de specialitate a ministrului propus la Educație, Valentin Popa, devenit cunoscut pentru greșelile sale gramaticale, a fost transformată de opoziție într-un show-atac.

Trei parlamentari PNL au venit la ședință cu o panglică tricoloră, pe care au tăiat-o în fața ministrului propus. Totodată, senatorul USR Mihai Gotiu i-a oferit lui  Valentin Popa un manual de gramatică.

Președintele de ședință a amenințat cu apelul la forțele de ordine. Rectorul candidat la funcția de ministru nu s-a lăsat impresionat şi a început să-şi prezinte programul. El a promis printre altele că vrea să acorde deduceri între 1600 şi 1800 de lei părinţilor care îşi duc pruncii la şcoală. După prezentare, Valentin Popa a fost interpelat de Robert Turcescu. Acesta l-a întrebat, cum va reuşi să acorde deducerile respective şi ce se întâmplă în cazul familiilor care au mai mulţi copii. Raluca Turcan a spus la rândul său că Valentin Popa nu este apt pentru funcţia propusă.

În cele din urmă, Valentin Popa a primit, luni, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 22 de voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”.

Sursa Video: Facebook Iulia Roșca

Trei parlamentari liberali taie o panglica in fata ministrului propus pentru Educatie, Valentin Popa, apoi ii ofera o bucata. Popa este audiat la comisiile de invatamant.

Publicată de Iulia Rosca pe Luni, 29 ianuarie 2018

Senatorul USR Mihai Gotiu ii ofera Gramatica practica a Limbii Romane ministrului propus al Educatiei, Valentin Popa, la audierile din parlament.

Publicată de Iulia Rosca pe Luni, 29 ianuarie 2018

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Oameni buni, e drept că domnul Valentin Popa ar fi trebuit să înveţe până la această vârstă şi prin şcolile prin care a trecut( vina o poartă, în primul rând, educatorii, învăţătorii, profesorii dar şi familia sa)să vorbească corect româneşte, dar dacă dispune de calităţi manageriale şi academice recunoscute, este pragmatic, cred, să fie acceptat cu handicapul de vorbire care nu primează în niciun caz celorlalte calităţi de excepţie. Poate că în funcţia de ministru al învăţământului va lua măsuri ca handicapul domniei sale să-l eradicheze şi pentru elevii şi studenţii pe care-i păstoreşte.

  2. Atragetinatentia dlui Gotiu ca „pamblica” nu tine de gramatica,ci de vocabular. Am auzit de multe ori folosit cuvantul „pamblica”.

    • Pamblica este corect, este regionalisme, se folosește în sud și est. Deci nu este greșit. Dar Johannis care spune, „trebe” este corect? Sunteți cârcotași.

    • Nu e vorba ca l-ati auzit dvs ci ca cuvantul PAMBLICA – este in DEX , evident cu acelasi inteles (panglica) ! Deci este corect a fi folosit !

  3. Cred ca ar trebui sa asteptambsa vedem prin ce se va ivedentia acest nou ministru.Nu vrea sa il apar cu nimic , insa Ceausescu , Dumnezeu sa il odihneasca a facut multe pentru tara ,chiar daca nu excela cu nimic la capitolul vocabular.

  4. Scuze pentru cele doua greseli , au fost facute in graba si se datoreaza tastelor!

  5. Steve Job a avut unele probleme, daca ar fi trait in Romania n-ar fi avut nici o sansa sa ocupe mai mult decat un loc de muncitor necalificat, iar daca ar fi ajuns totusi sa castege ”marii sutudiosi” cei ce dispretuiesc omul care nu are o valiza de diplome l-ar fi linsat. Parca nu traiti intr-o societate europeana in care se respecta Carta drepturilor. Ioana Radu poti sa demonstrezi matematic legea Ohm sau macar s-o enunti, doar ai invatat-o in clasa a VI-a? La fel pentru toti inteligentii care s-ar putea sa aiba dificultati cu notiuni elementare, chiar daca azi au un doctorat si in aerospatiale sau un premiu Nobel? Confundati managementul cu o buna comunicare, pe la noi sunt multi care sunt poligloti, dar putini pot citi o radiografie un limbaj matematic, etc. Fiti sigura ca un medic nu va opereaza cu gramatica limbii romane, foloseste un bisturiu, iar in cazul unei plagi hemoragice, fara un garou sau fasie de material sunteti moarta cu toate cuvintele frumoase pe care cineva vi le poate sopti. IT-isti nu au nevoie de cuvinte, dar de inteligenta si creativitate da.

  6. PÁMBLICĂ s. f. v. panglică.
    • sursa: DEX ’09 (2009)
    PÁMBLICĂ s. f. v. panglică.
    • sursa: DEX ’98 (1998)
    PÁMBLICĂ s. f. v. panglică.
    • sursa: DLRLC (1955-1957)
    pamblícă, V. panglică.
    • sursa: Scriban (1939)
    panglícă și pánglică f., pl. ĭ (sîrb. pantljika, cr. pantlika, d. germ. pantel, dim. d. pant, band, legătură, bandă; ung. pántlika, ngr. pantlika, panglika. V. bandă). Vest. Cordea, fășie de matasă (ș. a.) făcută de fabrică și care se întrebuințează ca ornament în îmbrăcămintea femeĭască, la pălăriile bărbăteștĭ, la susținut decorațiunile pe pĭept ș. a. Tenie, un verme intestinal. – Și pamblícă (sud și est), pantlícă (Trans.) și plăntică(Ban. Olt.).
    • sursa: Scriban (1939)

  7. Am inteles ca, cuvantul „pamlica” are diferite forme de pronuntare, dar nu inteleg faptul ca acest „rector” nu poate lega doua cuvinte in mod logic, adica nu stie ce vrea sa spuna. E un vai de mama lui si un extraordinar vai de mama noastra. Daca acest individ a invatat ceva de la scoala si de la viata inseamna ca, eu imi tai gatul si-l arunc la rate!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.