Viktor Orban, reales la al 26-lea Congres

Premierul Ungariei Viktor Orban a fost reales duminică în funcţia de preşedinte al Fidesz (dreapta, la putere), în cadrul celui de-al 26-lea Congres al formaţiunii, transmite MITI.

În cadrul congresului formațiunii a fost adoptată și o declarație împotriva politicilor pro-imigrație.

„În timp ce Ungaria este protejată, este necesar să vedem că Europa este sub invazie și că arată ca un câmp de luptă. Ceea ce vedem astăzi este doar vârful iceberg-ului deoarece zeci de milioane (de migranți) pot porni la drum spre Europa, care este slabă deoarece liderii ei se poticnesc în loc să treacă la acțiune”, a spus Orban.

În opinia liderului maghiar, elita de stânga și câțiva lideri ai unor țări încearcă să găsească modalități de a aduce mai mulți imigranți în loc să stopeze afluxul.

„Nu este permis să vorbim despre asta în Europa, dar faptele arată că oriunde se instalează migranții, acolo are loc o creștere a criminalității. Migranții nu vor renunța la stilul lor de viață și sub ceea ce este la suprafață se dezvoltă o societate paralelă, care încet dar sigur va transforma lumea noastră într-o minoritate”, a mai declarat Viktor Orban.

Principala problemă, potrivit lui Orban, este că Europa nu se susține pe ea însăși, iar „probleme de importanță secundară”, cum ar fi drepturile omului, progresul, deschiderea, noi forme de familie și de toleranță sunt plasate în plan secund. Europa nu mai crede în virtuțile din care au izvorât aceste idealuri, inclusiv creștinismul, bunul simț, virtuțile militare și mândria națională, a subliniat prim-ministrul ungar.

El a făcut un apel la semnarea petiției Fidesz împotriva implementării cotelor obligatorii de migranți în Europa. Orban a afirmat că Europa are o nevoie imperioasă de reformă, de noi reguli și are nevoie să se întoarcă la democrație: „Ultimii 25 de ani au reprezentat o măreață perioadă liberală în istoria europeană, dar liberalismul a obosit de acum, s-a întors împotriva libertății, împotriva oamenilor și a democrației înseși”.

Viktor Orban, unul dintre cei mai vocali lideri UE, a fost premierul Ungariei între 1998-2002, iar din 29 mai 2010 a revenit în funcția de prim-ministru, conform wikipedia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.