România mai funcționează doar pe datorie, iar ritmul în care se împrumută de la începutul anului este de 600 de euro/secundă – adica 52 milioane pe zi sau 7,88 miliarde, până la începutul lui iunie.
Chiar dacă statul taie din pensii 15% și din salariile bugetarilor 25%, ceea ce i-ar aduce o economie de circa două miliarde de euro anul acesta, tot va trebui să mai împrumute 5,2 miliarde de euro pentru a rezista până în decembrie, scrie Gândul.
Economiștii atrag atenția că, în scurt timp, s-ar putea întâmpla un adevărat dezastru: nimeni nu va mai vrea sau nu va mai putea să ne împrumute. Pe piața internă, băncile au ajuns la un prag de expunere de 18% pe titlurile de stat, iar maximul acceptat de băncile-mamă este de 20%!