Receptivă la problemele românilor, cel puțin în fața camerelor de luat vederi, Diana Șoșoacă vrea să dea o mână de ajutor și în scandalul de la Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuar.
Ajunge la Ministerul Sănătății, dă să intre, un jandarm îi iese în cale. Ghinion! Ghinion pentru jandarm. Aflat la un pas de bătaie îi ține piept și explică de ce nu se poate intra în audiență… așa, oricum.
Vizibil neliniștită, se plimbă de colo-colo, tensiunea crește… Ah, telefonul! Da, scoate telefonul. Filmează tot.
Jandarmul insistă că nu are voie să se deplaseze în anumite spații decât cu aprobare. Afront!. Ridică tonul, ochii…
Pentru că încearcă să își facă datoria și nu e lăsată. Obstrucționată în calitatea sa de senator al României, membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, reacționează prompt:
”Ce faceți, puneți mâna pe mine!? Dacă mai puneți o dată mâna pe mine să știți că voi reacționa exact cum trebuie, ca la carte!”
Îl invită apoi să citească legea. Jandarmul nu are de unde, o citește tot ea… 96/2006, articolul 26!
”Sunt purtător al autorității de stat aveți obligația să mă respectați! Dacă o singură dată mai puneți mâna pe mine v-o luați, v-o luați legal”, i-a pus în vedere jandarmului.
Apoi s-a concentrat pe ministrul sănătății, Alexandru Rafila, căruia i-a cerut demisia. În ceea ce îl privește pe jandarmul agresiv se impune anchetă.
”Ministrul Sănătăţii a făcut astăzi tot posibilul pentru a evita să mă primească în audienţă pe tema abuzului făcut împotriva unei mame obligate să nască pe trotuar şi a situaţiei bolnavilor de cancer. Iniţial, ministrul Rafila a asmuţit Jandarmeria care s-a comportat extrem de agresiv şi care a adus imediat şi o dubă în spatele ministerului, sperând că mă vor provoca şi vor avea motive să mă reţină”, se arată în comunicatul întocmit de Diana Șoșoacă.
”De asemenea, solicit o anchetă în cadrul Jandarmeriei pentru felul agresiv și neprofesionist în care s-au comportat jandarmii puși să fie câinii de pază ai ministrului Alexandru Rafila, în disprețul legii”, se mai arată în document.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
De cand m-am pensionat, am inceput sa imi completez cunostintele despre „POLITICA”, intrucat, inainte, de cat eram de impovarata, cu zeci de responsabilitati: de Sotie,de Mama,de Dascal, de Femeie cu Idealuri etc.nu stiam,dupa 1990, cine sunt decat Presedintele RO, Min. Educatiei si al Sanatatii! Atat! Acum,”
„mai dau un doctorat” de cate Cunostinte am adunat, dar dupa acest 1990, n-am intalnit un alt Politruc, despre care „sa nu stim << cu cine voteaza, al cui Reprezentant este,intr-un cuvant, ce Secrete ascunde! Sosoaca asta, Simion s.a. inca nu stim "PE CINE REPREZINTA!" PUNCT!