”Opinia mondială este de partea Israelului pentru moment. Fereastra de oportunitate pentru a zdrobi Hamas și Jihadul Islamic nu va exista mult. Cum capul șarpelui este Iranul, Israelul trebuie să aibă grijă și de el. Pare o sarcină imposibilă. Este complicată și de cei 100 de ostatici pe care i-a luat Hamas pentru a-i folsoi ca scuturi umane, dar și ca monedă de schimb. Israelul va face tot ce poate pentru a-i ține în viață pe acești oameni. America trebuie să fie partener total, mai ales că o parte dintre ostatici sunt cetățeni americani. Israelul trebuie să acționeze repede. Fiecare minut este prețios pentru acești oameni. Hamas va încerca să-i trimită pe mulți dintre acesti ostatici in Iran.
Israelul are mânile ocupate, pentru că trebuie să curețe restul de teroriști Hamas care sunt încă în țară. Trebuie să fim îngrijorați pentru că Iranul va deschide frontul Hezbollah, în nord. Acesta a fost planul Iranului dintotdeauna. Israelul trebuie să fie pregătit ca acest lucru să se întâmple, în caz că vom ataca capabilitatile nucleare iraniene. În ciuda acestei posibilități, avem timp pentru a lovi Iranul. Fiind în an electoral, democrații și republicanii americani ne vor susține. Președintele Biden a repetat că nu va permite Iranului să obțină bomba nucleară. Nu-și poate permite ca Iranul să facă exact asta într-un an electoral. Daca nu se va ține de cuvânt, cei șase miliarde de dolari pe care i-a dezghetat pentru Teheran vor fi nimic în comparație cu un Iran nuclear. Nu cred că vrea să riște alegerile din cauza Iranului.
Israelul trebuie să fie unit. Așa cum știm din Războiul de Yom Kippur, existența Israelului este mai precară decât vrem să admitem. Nu este timpul pentru lupte interne. Este esențial să fim uniți. David Ben Gurion a spus: ”În Israel, pentru a fi realist trebuie să crezi în minuni”. Aceste miracole se întâmplă când Israelul este unit. Israelul va întoarce lucrurile în favoarea sa, așa cum a făcut-o și în Razboiul de Yom Kippur, în urmă cu 50 de ani. Va fi dificil și vom avea de plătit un preț mare. Fereastra este dechisă pentru că Israelul să termine pentru totdeauna cu Hamas, Jihadul Islamic și amenințarea nucleară iraniană. Lumea va fi mult mai sigură când se vor întâmpla toate astea. Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va întâmpla”, scrie Joseph Frager, vicepreședinte al Israel Heritage Foundation, pentru Arutz Sheva.
Chemarea aceasta la luptă seamănă izbitor ca strategie și context cu cea a liderilor azeri împotriva forțelor armene din Nagorno Karabakh. Conjuncția dintre un moment de slăbiciune al puterii dominante din regiune și o mișcare greșită a inamicilor nu se întâmplă des și trebuie speculată. În cazul Azerbaidjanului, Rusia a fost slăbită de războiul din Ucraina, iar la Erevan ”strada” și societatea civilă au adus la putere un regim cel puțin ezitant. În cazul Israelului, Statele Unite sunt distrase de războiul din Ucraina și de competiția cu China, iar Hamas a făcut o mișcare riscantă.
”Ordinea liberală bazată pe reguli” în jurul căreia SUA vor să ralieze lumea este liberală ca și regimul Alyev de pe punga de petrol din Azerbaidjan, ca și regimul Netanyahu dominat de naționaliști și ultraortodocși, ca neoliberalismul sălbatic al regimului Zelenski. Cât despre reguli, domnește regula celui puternic – ca arme, ca putere de mobilizare, resurse naturale, propagandă.
Iar lucrurile au stat la fel și în Balcanii de Vest, dar au fost mascate de forța unei Americi a cărei poziție nu era contestată la acel moment. Rănile se pot însă redeschide.
”La fel ca topirea permafrostului, decăderea imperiilor retrezește conflictele etnice, iar această realitate definește politica anilor 2020. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a fost lansat sub pretextul protejării etnicilor ruși de dominația ucraineană. În ultimele săptămâni, am asistat la invazia azeră și epurarea etnică în Karabah, la gesturile războinice ale Serbiei în Kosovo, după apariția unui grup suspect de bine înarmat de sârbi, iar acum avem incursiunea sângeroasă a Hamas în sudul Israelului”, scrie Aris Rousinos, pentru UnHerd.
Nu toate conflictele etnice se încheie cu un război. Însă odată ce este vărsat sânge, este greu să mai revii la politica obișnuită. Nici atunci când beligeranților li se impune o politică democratică – ca în Liban sau Irlanda de Nord – rivalitățile nu se opresc și înghit întregul proces democratic. Conflictul armat este înghețat, însă asta duce la stagnare și la blocaje, pentru că fiecare tabăra încearcă să se apropie de aparenții protectori și se uită cu îngrijorare la balanța demografică.
Pentru observatorii din democrațiile liberale, asemenea evoluții nu se potrivesc în cadrul lor moral, sunt incompatibile din punct de vedere psihologic. Conflictele etnice nu au eroi pozitivi și negativi, ci o mulțime de revendicări încâlcite și contrarevendicări privind același teritoriu.
Unii sunt mai atenți la scena internațională și se prezintă ca întruchiparea celor mai înalte aspirații în timp ce alții încearcă să-și găsească argumentele în negura istoriei. Însă, în ciuda apelului continuu la moralitate și la justiție, aceste conflicte se încheie în general prin acte de forță, iar stabilitatea vine atunci când una dintre tabere este înfrântă sau un arbitru din exterior îi separă pe luptători în funcție de propriile interese.
Imperiul american, rupt între idealism și realism politic, a aplanat conflictele etnice prin favoritism, justificându-și deciziile în termeni moralizatori. În timpul Pax Americana, conflictele etnice din Bosnia și Kosovo au fost înghețate prin forța NATO și prin formarea unor protectorate imperiale sub masca unor sisteme democratice nefuncționale.
Conflictul etnic dintre israelieni și palestinieni a fost generat de Marea Britanie, printr-o combinație între idealismul liberal și graba de la finalul Primului Război Mondial. Acest conflict a fost înghețat parțial de America, care a favorizat clar Israelul, în dauna aspirațiilor palestinienilor. America a oferit însă ajutoare financiare și militare vecinilor arabi, pentru ca aceștia să nu deranjeze statu-quoul. Acoperirea morală a acestei strategii a fost un iluzoriu proces de pace. Puterea militară americana a impus o ordine temporară fragilă, cu niște câștigători evidenți – Israelul, la fel ca și bosniacii sau kosovarii – și niște învinși – palestinienii și sârbii. Nici unii, nici alții nu au acceptat înfrângerea, iar, pe măsură ce puterea americana scade, ordinea aceasta fragilă este contestata de cei care au avut de pierdut și de sponsorii lor de acum, adică rivalii geopolitici ai Americii.
La fel ca în 1990, când am avut un val de conflicte si de epurări etnice, reașezarea balanței puterii din anii 2020 a adus deja o mulțime de suferințe în interstițiile dintre imperiile rivale. Mulți își vor pierde casele și mijloacele de trai fără să aibă vreo vină, așa cum s-a întâmplat în cele două războaie mondiale și la căderea URSS. Cârma istoriei se mișcă din nou, iar armenii din Karabah și alții în situația lor, cei slabi și lipsiți de ajutor, vor fi tratați cu cruzime. Iar acum nu există un arbitru global și nici nu se vede vreunul la orizont. În lipsa unei ordini impuse, nu poate exista decât victorie sau înfrângere.
Ai `dreptate` , esti doar o parere dar gresita ! Vezi ca le incurci tare . Mai sintem citiva care mai stim un pic de istorie .