Intemperiile care au lovit Mexicul săptămâna trecută s-au soldat cu cel puțin 123 de morți și 63 de dispăruți, a anunţat ministrul mexican de Interne, Miguel Angel Osorio Chong, citat de AFP.
”Pentru moment, noi am înregistrat 123 de persoane care și-au pierdut viața din cauza fenomenelor meteorologice din toată țara”, a declarat ministrul într-o conferință de presă luni seara în portul Acapulco, unul din locurile cele mai afectate de intemperii, care a rămas izolat timp de cinci zile.
Precedentul bilanț oficial era de 110 morți și 68 de dispăruți.
Într-un sat jumătate din case au fost îngropate de o alunecare de teren
Furtunile Manuel (pe coasta Pacificului) și Ingrid (pe coasta Atlanticului) au prins țara ca într-un clește săptămâna trecută, făcând ravagii în 22 din cele 23 de state mexicane Au fost avariate cel puțin 1,5 milioane de locuințe.