Zarurile au fost aruncate

De ce o susţine Klaus Iohannis pe Laura Codruţa Kovesi?

Curtea Constituțională a primit luni sesizarea Guvernului cu privire la refuzul președintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, iar până pe 3 mai este termenul de depunere a punctelor de vedere, potrivit unor surse politice.

Premierul Viorica Dăncilă a semnat în cursul acestei zile sesizarea către Curtea Constituțională.

Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției Tudorel Toader, care s-a întâlnit luni cu primul-ministru.

„M-am întâlnit cu doamna premier, i-am prezentat proiectul de sesizare a Curții Constituționale, argumentele, conţinutul acelui proiect, domnia sa a fost de acord. L-a semnat în prezenţa mea. În cursul zilei de astăzi, sesizarea ajunge la Curtea Constituțională”, a declarat Tudorel Toader la sediul Ministerului Justiţiei.

Toader a avut luni o discuţie de aproximativ o jumătate de oră cu premierul Viorica Dăncilă pe tema sesizării Curţii Constituţionale cu privire la refuzul preşedintelui de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămâna trecută că nu va da curs solicitării de revocare a șefei DNA, criticând raportul ministrului Justiției Tudorel Toader.

Imediat după declarația de presă susținută de Iohannis, Toader a anunțat că va fi sesizată Curtea Constituțională.

„În condițiile în care Președintele României nu are abilitarea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale desfășurate de procurorul șef al DNA;
În condițiile în care argumentele care au stat la baza declanșării procedurii de revocare au devenit mai actuale și mai consistente;
Văzând legislația aplicabilă în acest domeniu;
Valorificând jurisprudența instanței de contencios constituțional,

Vom sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul Președintelui de revocare din funcție a procurorului șef al DNA!”, anunța Tudorel Toader la Facebook.

Potrivit articolului 146 din Constituția României, Curtea Constituțională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, în condițiile în care premierul a semnat luni documentul către CCR în cazul Kovesi și acesta a fost trimis instituției, procedura legală de sesizare este îndeplinită.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Marieta Visan 267 Articole
Autor

19 Comentarii

  1. S-au spus atitea despre DNA si SRI in ultimul an ca ar fi trebuit nu demisi sefi lor ci desfintate ca institutii ale statului-paralel sau neparalel.Degeaba schimbi sefii ,cind lupii naraviti la rele ramin acolo.Nu cred ca o institutie merge rau sau face abuzuri ,sau incalca legea,doar pentru ca seful cere asta.Solutia este ca intr-o operatie de cancer-sa tai si cureti totul-altfel in scurt timp te trezesti cu racila mai raspindita,mai agresiva.

    • Pai asta a zis si Doru Braia in `90, de l-au batut si l-au urcat intr-un avion spre Vest. Educatia securista se face de aceiasi indivizi, mentalitatea fiind transmisa si generatiei urmatoare.

    • te referi la lupii din psd, antena 3 si rtv, cred…sau ii consideri miei nevinovati? saracii nevinovati, voiculescu, nastase si ghita si muuulti altii, ca sa amintesc ceva miei, dupa ce au facut praf Romania, mai vor si bani drept compensatii…

  2. Buna, .. .
    Kovesi,DNA,”serviciile”sunt o problema? Dar guvernele si politicienii care au jefuit Romania si pe romani nu sunt cea mai mare problema? Cu 3 milioane de voturi actuala”majoritate” face praf Romania. Cat tupeu! Mare cacialma! In principiu, daca ministrul justitiei vrea sa scape de procurorul sef al DNA presedintele tarii trebuie sa-i faca jocul?Totul aiurea!

    • Nu stii tu ce e aia lege si stat de drept. Nici nu te intereseaza, doar esti tefelist.

    • @Oana Chiar asa!?! Doar trei milioane de votanti!?! Ai dreptate, chiar ai tupeu. Mai uite-te in jur. Sunt si altii prin Romania. Nu merge doar cum vreti voi! Si chiar nu inteleg ce anume te-a tulburat. Daca ministrul Justitiei s-a adresat Curtii Constitutionale, care-i baiu’? Procedura pare normala. Nu-i nimic aiurea. Poate doar invalmaseala din mintea ta si a celorlalti asemenea tie care traiti cu impresia ca un singur individ, fie el si procuror sef al DNA, este un unicat … cum sa zic … indispensabil. Si asta doar pentru ca l-a batut la rating pe Arsenie Boca!?!

  3. Procurorul asta comunist, Toader ,sau cum lo fi chemand, chiar nu are nimic de facut in aceasta tara in Justitie doar sa dea afara procurorul sef DAN,singura institutie care a mai facut ceva bine in tara asta? Pe asta chiar NIMENI nu este in tara asta sa-l puna la punct pe acest individ? Sunt atatea probleme grave in justitie si el se ocupa de sefa DNA.Tov. ministru, vezi ca pica PSD-ul si s-ar putea sa ajungi ca ILIESCU si Roman sa dai cu subsemnatul pe la DNA pentru ilegalitatile pe care le comiti. Tu nu ai in atributiuni-ca ministru al justitiei-sa dai jos sefi ai unor imstitutii de forta puse acolo de presedintele Romaniei, care are de 2 ori mai multe voturi ca intreg parlamentul .Ai grija ca s-ar putea sa se gaseasca dovezi ca esti santajat si …”beciul domnesc” te mananca!

    • Daca iti pasa de statul de drept te deranja ca se fac abuzuri mai grosolane decat pe vremea comunistilor. Comunistii erau urati pentru acele abuzuri, asa ca revolutia s-a putut regiza fara mare efort. Deci Toader e revolutionarul si tu esti comunistul.

    • cu dreptul facut pe faisbuk? procurorii isi desfasoara activitatea sub AUTORITATEA ministrului justitiei, numirile in functii de conducere SE FAC la propunerea MJ, din oamenii selectati de MJ, cu acordul consultativ al CSM. Presedintele poate sa aiba si 15 milioane de voturi iar parlamentul 10 voturi, organul reprezentativ al „poporului” e stabilit de Constitutie. Pentru o generatie care se vrea „democratica”, multi se identifica unui singur om… gen Cuba.

  4. Omul si …nesimtirea. Este de neimaginat cum acest individ-fost procuror si judecator comunist -poate sa persevereze in obraznicie si nesimtire. II spune CSM -ul ca este ok cu Kodruta si nu sunt motive de demitere-acelasi lucru ii spune presedintele tarii, si, mai mult, acelasi lucru ii transmite POPORUL ROMAN-si el ce face? ca un neghio merge mai departe cu prostia lui. Ori este de-a dreptul imbecil ori este santajat cu ceva foarte grav de nu se opreste. In ambele cazuri trebuie deindata schimbat din functie.

    • Oana, nesimtita esti tu si a ta Madre, iar obraznicia de a raspandi minciuni iti caracterizeaza specia. Prostaca Secu
      de „dreapta”, neghiobia te da afara din casa. Pardon, de pe craca genealogica rupta cu cateva zeci de mii de ani in
      urma. Iar imbecilitatea ta trezeste mari semne de intrebare in privinta perpetuarii ca specie devianta…

  5. Foarte bine! Daca tot scrie in Constitutie ca avem un CCR atunci sa il si punem la treaba sa „lumineze” poporul de la „vladica la opinca” …

  6. „toader a avut o discutie de aproximativ o jumatate de ora cu premierul…” pariu pe cat vreti voi ca dna PM n-a priceput nicio iota din vorbirea lui tudorel. dar diseara, la a3 o sa ne citeasca ce i-a dat livache pe hartie.

  7. De vina nu sunt numai acesti excroci si mediocri cocotati in toate institutiile statului romanesc ci si poporul roman ca ii rabda!
    De la acei domnitori foarte „viteji’ care in calea navalirilor straine pirjoleau tara pina la acesti tradatori de tara si neam nu numai ei sunt de vina ci si acest popor roman care ii rabda!
    Este prea de tot romani desteptati-va!

  8. Badie Tudose din Targul Iesilor, esti o rusinoasa ratare a speciei umane, chestiune aceasta cu doamna Kovesi, nu mai are legatura cu tine,este deja o lupta politica, cine pune mana pe institutiile de forta ale statului roman, pentruca nici un infractor politic penal, sa „nu mai aiba vreodata dosar penal”. Orice roman sa poata avea dosar penal cu EXCEPTIA infractorilor penali pilitici aparati de imunitarea rusinii si batjocurii politice din Romania.

    • Pt.romanul. Spui dumneata cu multa obida: ” Badie Tudose din Targul Iesilor, esti o rusinoasa ratare a speciei umane … ” si bagi mai departe ” oful ” dumitale legat de Sefa DNA si restul, numai ca ar fi prea simplu asa cum bagi dumneata ! Imi permit sa dezvolt un pic si perceptia mea, de simplu condicar lefegiu: sigur ca si in PSD si ALDE sunt indivizi ale caror averi sunt suspecte cum sunt facute, asa cum sunt averile si celor din : PNL, PMP, UDMR, si altii, numai ca JUSTITIA nu se leaga de treaba asta deoarece este o unealta, o arma, in mana celor care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne in ultimnii 29 de ani, adica rusii, americanii si acolitii lor, JUSTITIA II SANTAJEAZA PE CEI CARE HOTARASC CEVA IN TARA ASTA, de cei amintiti mai sus, in scop clar jefuirea resurselor solului si subsolului, in dispret pentru mediu precum in coloniile din Africa si America de Sud, in contrast izbitor cu aprtenenta noastra la: N.A.TO.( ANUL 2004!), U.E.( ANUL 2007!), Parteneriat Strategic cu SUA ! In concluzie cu actula, sau fara actuala Sefa DNA, suntem un experient mondial de jefuire a tarii de cei amintiti mai sus, iar in trendul asta putem sa fim faramti ca stat national unitar in Lumea asta cam prost facuta … ! Sanatate maxima ! p.s. – cred ca domnul Tudorel Toader sau doamna Mona Pivnicieru… sunt niste meseriasi ai JUSTITIEI in tara noastra, bine intentionati care nu executa comenzi politice, dar traiesc si ei in ROMANIA … !

    • Pt.romanul. Spui dumneata cu multa obida: ” Badie Tudose din Targul Iesilor, esti o rusinoasa ratare a speciei umane … ” si bagi mai departe ” oful ” dumitale legat de Sefa DNA si restul, numai ca ar fi prea simplu asa cum bagi dumneata ! Imi permit sa dezvolt un pic si perceptia mea, de simplu condicar lefegiu: sigur ca si in PSD si ALDE sunt indivizi ale caror averi sunt suspecte cum sunt facute, asa cum sunt averile si celor din : PNL, PMP, UDMR, si altii, numai ca JUSTITIA nu se leaga de treaba asta deoarece este o unealta, o arma, in mana celor care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne in ultimnii 29 de ani, adica rusii, americanii si acolitii lor, JUSTITIA II SANTAJEAZA PE CEI CARE HOTARASC CEVA IN TARA ASTA, de cei amintiti mai sus, in scop clar jefuirea resurselor solului si subsolului, in dispret pentru mediu precum in coloniile din Africa si America de Sud, in contrast izbitor cu aprtenenta noastra la: N.A.TO.( ANUL 2004!), U.E.( ANUL 2007!), Parteneriat Strategic cu SUA ! In concluzie cu actula, sau fara actuala Sefa DNA, suntem un experiment mondial de jefuire a tarii de cei amintiti mai sus, iar in trendul asta putem sa fim faramti ca stat national unitar in Lumea asta cam prost facuta … ! Sanatate maxima ! p.s. – cred ca domnul Tudorel Toader sau doamna Mona Pivnicieru… sunt niste meseriasi ai JUSTITIEI in tara noastra, bine intentionati care nu executa comenzi politice, dar traiesc si ei in ROMANIA … ! editat

  9. Charlie, tu habar nu ai cine sunt,ce am facut sau fac si te bagi in seama pe nett. Eu vorbesc in cunostinta de cauza deoarece trebuie sa fi idiot sa nu vezi ce se intampla cu acest PSD , ce vor sa faca cu tarisoara asta si in ce situatie penibila ne aflam la ora actuala atat in plan intern cat si extern. Nu stiu daca din prostie sau ai unele afinitati cu acest(fost) procuror comunist. Daca d-voastra credeti ca un ministru al justitiei, intr-o tara ca Romania, trebuie sa se ocupe de 1 an de zile numai si numai de a da jos un sef DNA, ATATA VREME CAT INSASI POPORUL ROMAN nu este de acord cu acest lucru, sa nu mai zic de celelalte institutii ale statului, exceptand guvernul si penalul din fruntea PSD-ului. Cand ai in fata atatea evidente este de neimaginat cum un om poate vorbi asemenea tampenii pe nett si cum un fost procuror comunist poate persevera in prostie si nesimtire. Adica vocea poporului ,a presedintelui, a CSM-ului si a oamenilor educati din aceasta tara-chiar si PSD-isti spun ca nu face bine si el tot continua…cum vreti sa fie atunci catalogat acest individ? Cam atat si poate, dupa un somn ,dar nu al ratiunii care naste monstrii, va veti trezi la realitate si adevar!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.