Ca urmare a unor informații conform cărora Uniunea Europeană ar putea prelua Gibraltarul, o mică insulă din sudul Spaniei ce este sub autoritate britanică, fostul lider conservator de la Londra, Michael Howard, a declarat că premierul Theresa May este pregătită să meargă la război pentru apărarea suveranității britanice asupra teritoriului, pe același model pe care l-a folosit Margaret Thatcher când a declarat război Argentinei pentru controlul Insulelor Falklands (cunoscute și ca Maldive), conform b1TV.
La aceste declarații s-au adăugat și vorbele Theresei May care a precizat că suveranitatea pentru controlului acestui teritoriu nu va fi negociată în procesul de Brexit, dar și ale ministrului Apărării din Marea Britanie care a promis că va „proteja” Gibraltarul „până la capăt”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.