Zelenski: „Nu a fost ușor să ajungem în R. Moldova”. Cât va mai dura războiul din Ucraina?

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova,a fost întâmpinat la Castelul Mimi din Bulboaca de către președinta Maia Sandu.

Sunt fericit că sunt aici. Nu a fost ușor să ajungem în R. Moldova, dar acesta este mesajul poporului nostru – susținem R. Moldova și o salutăm. Suntem bucuroși să evoluăm istoric împreună, umăr la umăr. Mulțumesc moldovenilor pentru că au primit cetățenii noștri, toți refugiații din primele zile ale războiului”, a declarat Zelenski.

Volodimir Zelenski a anunțat că a discutat cu Maia Sandu despre relațiile bilaterale, despre proiecte de infrastructură, care sunt prioritare și le vom semna în viitorul apropiat.

Viitorul nostru, este foarte important, este în UE. Ucraina este gata de UE și de NATO. Avem nevoie de garanții de securitate nu doar pentru noi, dar și pentru Republica Moldova.

Nu vom uita niciodată ajutorul oferit. Am vorbit despre relațiile noastre bilaterale, despre proiectele de infrastructură, acorduri pe care le vom agrea în cel mai scurt timp. Am vorbit despre viitorul nostru în UE, iar Ucraina este pregătită să fie stat membru NATO. Așteptăm ca NATO să fie pregătit să primească Ucraina. Cred că garanțiile de securitate sunt importante nu doar pentru Ucraina, dar și pentru vecinii noștri – Republica Moldova, din cauza agresiunii rusești din Ucraina, dar și a potențialelor agresiuni în alte părți ale Europei. Voi discuta cu partenerii despre o potențială coaliție pentru energie și pentru Patriot”, a continuat liderul de la Kiev.

Maia Sandu a reiterat faptul că R. Moldova susține planul de pace propus de Ucraina.

Ucraina ține astăzi Republica Moldova în siguranță și suntem foarte recunoscători pentru asta.

Republica Moldova respectă suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional.

Republica Moldova susține planul de pace pe care l-ați propus și desigur susținem crearea unui tribunal internațional pentru a fi judecați cei care comit crime de agresiune în Ucraina. Vă rugăm să investiți în țările noastre, să credeți în democrațiile noastre și în viitorul nostru european. Aceasta este contribuția voastră pentru stabilitatea și pacea de pe continent”, a subliniat lidera de la Chișinău.

Toate țările europene ne-am întrunit la summitul CPE pentru a susține împreună Ucraina și să găsim cele mai bune soluții pentru a restabili și menține pacea pe continentul nostru. Republica Moldova este Europa, Ucraina este Europa. Молдова – це Європа, Україна – це Європа. Moldova is Europe, Ukraine is Europe”, a conchis Maia Sandu.

Cât va mai dura războiul din Ucraina?

Întrebat cât va mai dura războiul, Volodimir Zelenski a răspuns: „Până la victoria noastră. Când vom câștiga războiul se va opri”.

Rusia poate opri acest război dacă se retrage de pe teritoriile ucrainene pe care le-a ocupat”, a menționat președintele urainean.

Republica Moldova găzduieşte astăzi cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE).

Șeful diplomației moldovenești Nicu Popescu a precizat că 48 dintre cei 50 de oficiali invitați la eveniment și-au confirmat prezența. Conform mai multor informații pe surse, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan nu mai participă la summit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

28 de Comentarii

  1. rusii se retrag curind . dispar toate centrele de comanda si toate depozitele de haleala si munitie .

  2. Zelenski un rasisist rusofob care si-a nenorocit poporul
    Maia Sandu tine neaparat sa fie de partea …celor invinsi …rasistii ucrainieni
    …doar, doar …depravatii cu orientari dubioase …liderii UE-USA …o sa fure Moldova la pachet
    … …asa cum au facut spre exemplu (unul din 100) Austriecii cu rezervele de petrol ale Romaniei
    Ucrainienii stapanii de drept …urmasii lui Stefan …in Buceag …pupaturi nepoata lui Stalin

  3. Ridică-te Ștefane și vezi-ți … urmașii !

    „Republica Moldova respectă suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional”, cuvântează mamaia sandu.

  4. Păi cam apune steaua lui zelensky buffonul turnat nazist. acu mai stă la poze doar zăpăcita de moldoveancă, care nu pricepe că șansa moldovei este NEUTRALITATEA.. altfel sun ambii in buda publică europeană,.. iar in astfel de imprejurări nu prea sunt de saloon.

  5. decat cu Romania …mai bine cu Transnistria
    …fufa mioritica …o credeam mai desteapta

  6. …de ce n-a stat acasă(unde o fi casa aia,pe alese)?oricum,e foarte plimbăreț ai zice că toate sunt rezolvate(în ce îl privește),în timp ce milioane de oameni mor sau suferă ca să se aleagă cu o grimasă zisă zâmbet de la momâile astea sinistre,fără Dumnezeu,cu un fișic în loc de suflet

  7. Trăiască prietenia moldovo-ukrainiana!…cât de curând va veni rândul coloniei să se inchine acestor golanii…

  8. Doi viermi, amandoi lupta in felul lor pentru interese straine tarii si poporului care i-au ales. Razboiul se ca termina, cand nu vor mai fi trupeti de partea ucrainiana. Rusii stiu ce vor, demilitarizare, denazificare

  9. Rasistii ucrainieni a pus Moldova in pericol …fufa sorosista
    Ucrainienii dispretuiesc pe fata minoritatile nationale
    …pe romani in mod special …dar cu rusii au lut-o in barba
    Poponarii si lesbienele …lui sores …conduc UE-USA spre dezastru economic …Rusia castiga pe toate fronturile
    …moldova tine neaparat sa fie ciuca batailor …sa fie furata de UE
    … …unirea cu Romania NU le place …romani tampi de peste Prut

  10. planul lui Xi de extinție a europei incepe din ukraina-moldova-romanica(ungaria pare ultima)

  11. O poză minunată, pe deplin meritată de frații ruși. Atât statul artificial Rep. Moldova cât și Ucraina cea umflată cu teritorii și populație care nu erau ale ei, au fost create sau umflate CU FORȚA de către măreața Uniunea Sovietică în detrimentul României, prin pact criminal semnat de ruși cu naziștii în 1939 (Ribbentrop-Molotov), amenințarea României NEUTRE cu războiul în 1940 pentru a ceda 1/5 din teritoriul său suveran către URSS, anexarea acestor teritorii, organizarea unui genocid anti-românesc prin masacre ca la Fântâna Albă și la Prut și prin deportarea a zeci de mii de familii de români în iarna 1940-1941 în Siberia, UNDE MAJORITATEA AU MURIT RAPID DE FRIG ȘI FOAME, război mondial și omorârea a 300.000 de soldați români, continuarea postbelică a genocidului prin asasinate și deportări, colonizare cu populație ucrainiană și rusă în casele românilor asasinați, deznaționalizare și rusificare a românilor basarabeni.
    Rusnaci care ați băut apă din clopot, voi nu aveați, tată, nevoie de o Românie prietenoasă cu Rusia, aliat militar de nădejde (ca în 1877-1878 și 1916-1918) și parteneră economică deosebită. Nu, vouă v-a trebuit să întăriți Ucraina atât de mult că azi, iată, n-o mai puteți înfrânge, iar acum, să lăsați Rep. Moldova să fie instrumentalizată de Occident, în detrimentul reunificării cu România-Mamă. Occidentul va căuta să reguleze cu știftul R. Moldova nu doar orice tentativă a României de a se întoarce la socialism dar și interesele Rusiei.

  12. AZI E 1 IUNIE ZIUA LUI MIMI- MIMIȘOR DE DIMINEAȚĂ PÂNĂ DĂSARĂ/ – Mimi, draga mea… Mimișor!
    N-o mai lua și tu acum așa, în tragic…
    Eu am susținut și susțin mereu că ești cea mai frumoasă și că nu ai nevoie de nicio îmbunătățire. ^Pe soacră-sa șterge-o. N-o chem eu la cramă pe soacră-mea și s-o chem pe soacră-sa, nu? Pe cataplasma aia care fură jokerii la remi…^ -Ești un sadic.! .
    – Cu orice risc, eu sunt fericit.
    L-a sfidat spunându-i… scuză-mă.
    – Dacă mă seduci iar, nu te mai iert.
    – Înjură-mă dacă vrei, dar numai într-o limbă de mare circulație.
    Întotdeauna greșelile mele au fost făcute cu cap. Pot fi reparate.^

  13. are dreptate si Jelanie,numai el stie pe unde umbla,cite motoare de tot felul a schimbat sa scape de diferiti urmaritori,”codite” puse pe urma lui,pe primul loc fiind Putin „criminalul”,persecutind „eroul national”prezent la datorie in vesnicul tricou kaki raspindit prin toate locatiile lumii,hoteluri luxoase,vile ,resedinte .
    Acum il duce tante Maya la Bulboaca sa-i dea, lui si politicienilor Europeni peste nas cu „saracia”de mincare si vin, niste viermi,lacuste,gindaci nu le-a pus pe masa ?
    Acesti doi neispraviti fac parte din reteaua cladita de catre progresistii Europei de a se izola in palate,mosii ,departe de popoarele lor si a anunta apoi cum au transat,impartit potolul,resursa si suveranitatea.
    Rep.Moldova romaneasca pe mainile cui a ajuns,ajunge?
    Ale lui Soros,blestemul Natiei?
    Ale lui Macron,bilderberg?ETC

  14. Ucraina ține astăzi Republica Moldova în siguranță și suntem foarte recunoscători pentru asta.——–Auzi la fufa asta de Muia Sandu ce poate sa afirme ? Femeia asta inca o data da dovada ca nu a inteles nimic si are impresia ca Ukraina ar fi intradevar ajutorul moldovenilor.Pana la urma va nenorocii Republica Moldova la fel cum a facut Zelenski cu Ukraina,mai ales ca Moldova nu este inca nici in NATO si nici in EU ca sa aibe Putin vreo frica .Asa ca fufa se cam joaca cu focul in acest moment.

  15. Cum nu v-a fost ușor să ajungeți în Moldova, dle Troșea, când stați deja cu curul pe Basarabia și Bucovina de nord?
    Dar în cazul dvstră, probabil ați trecut Nistrul cu bărcile alea mărimea 45 din picioare, ori atunci, da, nu e ușor.
    Deci: nu uitați să cereți, de la summitul care este, niște șalupe mai performante, un 48, acolo, măcar să vă fie ușor la întoarcere…??

  16. Hai mai repede cu Bazele Militare Americane la Chisinau!!!….Viitorul sta in Baze militare Americane. Prosti mai sunt puturosii!

  17. Alo. trolii pro erata si pro zele unde e? Ca stiu ca la Coti lucreaza o divizie intrega!Pai voi nu luati nici o atitudine fata de copeicari care o ia la misto pe gagica baiatului lu soros? Maine poimaine ne-o pune guvernator erata in locul dulapului sasesc, daca se resgandeste cu covesoaica lor decorata , deci trebuie sa fim pregatiti! trebuie sa recunoastem ,toti minoritarii s-au perindat pe la conducerea rumanistanului, insa gagauza si lesebete nu am avut

  18. Con spune:
    1 IUNIE 2023 LA 12:56
    Ka kamunizshti/kkhakazari se respecta, ca asha vor ashtia cu Tamu dick ca ei vor fi stapanii Planetei asha cum tzopaie in delir Rabyiile declarand la adunatura de natzii la kibutzeala lor ca aia este, este pe a lor. Shi daca greshesc, vor arunca Omenirea in aer? Tovarishcyy, parca era vorba de limba romana shi de poporul roman, nu de moldovean, ca asta este shi la noi, dar tot roman se cheama. Tov. ZeleaLy legionar verde, tot umbla cu invirtelile lui pe Planeta, de o sa ametzeasca rau de tot, mai ales ca totul se invirte. Speram ca va ateriza shi la Faraonul nostru, sa ne invetze el precum semihalloy!geniul Hitelerica al lor cum este cu rasa piure, pus deja la gazeta de perete de la Yad. Nu de aia dar o sa ne duca dorul, chiar daca Zelea shi colegul pretin de la bun inceput cu care vroia sa aduca Pacea (premiul Nobeliy de pace), tov.semikakazar Putin, vor continua cu aplomb imbogatzirea Khazarilor din vest shi din est (Aginturile lui Ceashka), crezind ca goyimii lor vor plati ca shi pana acum, cu toate ca unii lupta numai pentru bani. Ce sa-i faci, oligarhii spuma kamunizmului spera ca Pata/WC ca lumea va merge in 4 labutze… O zi buna. Con P.S. Ca sa te speli de pacate trebuie refacute granitzele dupa WW1, care acum sunt artificiale, nu mai vorbim deja de URSS, dupa care ofteaza Tartorul ce va plati la Nurenberg 2. Au multe de platit…, samd.

  19. Con spune:
    1 IUNIE 2023 LA 13:25
    Con spune: 1 IUNIE 2023 LA 12:56 Ka kamunizshti/kkhakazari se respecta, ca asha vor ashtia cu Tamu dicku ca ei vor fi stapanii Planetei asha cum tzopaie in delir Rabyiile declarand la adunatura de natzii la kibutzeala lor ca aia este, este pe a lor. Shi daca greshesc, vor arunca Omenirea in aer? Tovarishcyy, parca era vorba de limba romana shi de poporul roman, nu de moldovean, ca asta este shi la noi, dar tot roman se cheama. Tov. ZeleaLy legionar verde, tot umbla cu invirtelile lui pe Planeta, de o sa ametzeasca rau de tot, mai ales ca totul se invirte. Speram ca va ateriza shi la Faraonul nostru, sa ne invetze el precum semihalloy!geniul Hitelerica al lor cum este cu rasa piure, pus deja la gazeta de perete de la Yad. Nu de aia dar o sa ne duca dorul, chiar daca Zelea shi colegul pretin de la bun inceput cu care vroia sa aduca Pacea (premiul Nobeliy de pace), tov.semikakazar Putin, vor continua cu aplomb imbogatzirea Khazarilor din vest shi din est (Aginturile lui Ceashka), crezind ca goyimii lor vor plati ca shi pana acum, cu toate ca unii lupta numai pentru bani. Ce sa-i faci, oligarhii spuma kamunizmului spera ca Pata/WC ca lumea va merge in 4 labutze… O zi buna. Con P.S. Ca sa te speli de pacate trebuie refacute granitzele dupa WW1, care acum sunt artificiale, nu mai vorbim deja de URSS, dupa care ofteaza Tartorul ce va plati la Nurenberg 2. Au multe de platit…, samd.

  20. Raspunsul la intrebarea din titlu este unul simplu. Razboiul va dura pana cand insisi ucrainenii se vor scutura de jugul zionist. Fara Zelenski si toti maleficii din mafia lui, cand ucrainenii vor prelua puterea in propriile lor maini. Cand ucrainenii vor realiza ca ei sunt slavi de rasarit, iar nu anglo-sexoni si cu atat mai putin khazari, atunci Ucraina va intra in normalitate in matca ei fireasca, la adapost de uneltirile zioniste si de lacomia lor instiabila.

  21. Crapă rânza a în postacii ZevZeci ai lui Putin ca niciun oficial rus nu este primit la Summit. Zelensky este oricând binevenit pentru oricare din cei 50 oficiali care participa la Summitul Comunităţii Politice Europene, în timp ce Putin și Lavrov nu mai au niciun viitor alături de tarile civilizate.

  22. @Bugetarul
    Summitul asta este o adunare a psihopatilor imbecili, dar lacomi si pusi pe jaf. Ce sa caute acolo Putin care este adept al valorior taditionale: patrie, credinta, familie si suveranitate. Insa zelenski este bine venit in mocirla conspiratiiolor iudeo masonice care se sfatuiesc pe cine sa mai prade. Zelenski nu este ucrainean si nici macar slav, nu are ce cauta sa conduca Ucrina, locul lui este sa bantuie prin lume, nu sa conduca Ucraina. Poate se trezesc militarii ucraineni si isi pun intrebarea: dar pentru cine murim noi pe front, averile cui le aparma cu moartea npastra? Nu cumva sunt aparate averile iudeo masoneriei care prin viclesug si-a insusit intreaga Ucraina? O insurectie armaata ar fi de bun augur in Ucraina si ar salva tara.

  23. Ce bucuroasa este fufa moldoveanca pentru ca da mana cu gangsterui khazar Zelenski! Asta dovedeste cat de proasta poate fi muhaiaua Sandu. Dar daca nu e proasta, in mod sigur este ticaloasa, o tradatoare de tara, unealta satanica a fiului gay a lui Gerge Soros.

  24. Oameni buni, nu-i de râs, nu-i de glumă! Pas cu pas (cum ar zice șa Bivolul de la Cotroceni), ne apropiem de dezastru! Dacă în 1914 liderii imperiilor europene s-au luat de cap și au spus „ce-am făcut?!”, un măcel pe care, culmea, nu și l-a dorit nimeni, astăzi nu mai va fi vreme nici pus mâinile în cap când vor vâjâi termonuclearele…și oricum, nu va folosi nimănui 5 minute de pocăință! Toate aceste summituri, toate aceste întâlniri vorbesc doar despre arme, arme și iar arme! Pacea unde-i? Pe trendul acesta chiar vom ajinge la „ce dracu am făcut, vin nuclearele!”!!!

  25. La Summit e primit Tradanis care e scîrbit si suparat ca sclavii profesori nu stau in banca lor.I a si amenintat, vedeti comunicatul Omului Superior facuta acolo, la interviu.

  26. Rep.Soldova , ca si Colonistanul , respecta Ucropia in granitele actuale …facute prin rapturi teritoriale, inclusiv de la Rep.Soldova si de la Colonistan.”Recunoscute international”.Cine or fi ( fost) „internationalii” ăștia ‘?? Chiar nu am nici o idee.

  27. Bugetare, parca ai avea si mintea mica, dupa buget, coane Fanica! Cum sa nu fii primit undeva unde NU ( vrei sa) TE DUCI??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.