România nu va mai putea comercializa ouăle marcate cu cifra trei, de la 1 ianuarie 2012

România şi toate celelalte state membre ale Uniunii Europene nu vor mai putea comercializa, de la 1 ianuarie 2012, ouăle marcate cu cifra trei, care semnifică modalitatea de creştere a găinilor ouătoare în cuşti neîmbunătăţite, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Cheţan-Roatiş.

„CE a interzis de la 1 ianuarie 2012 creşterea găinilor în baterii convenţionale iar România, alături de toate celelalte state membre, nu vor mai putea comercializa de la această dată oăle marcate cu cifra trei. Autoritatea Veterinară va întări controalele astfel încât piaţa românescă să nu fie invadată de cantităţi mari de stocuri de ouă din ţările membre pe care nu le vom mai putea desface după 1 ianuarie 2012”, a precizat Roatiş, citat de Agerpres.

Potrivit datelor furnizate de preşedintele ANSVSA, la ora actuală România deţine 29 de exploataţii care se află în situaţia de a nu corespunde normelor europene în privinţa creşterii păsărilor, deşi 18 dintre acestea au anunţat că se vor alinia până la finele lui 2011. De asemenea, alte 9 exploataţii comerciale vor face investiţiile pentru a respecta normele europene până la finele lunii iulie 2012, în situţia de a fi închise fiind doar două exploataţii.

Preşedintele ANSVSA a mai precizat că toate cantităţile de ouă marcate cu cifra trei, din producţie proprie, care nu vor fi comercializate până la finele anului, vor putea fi trimise către industrializare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.