Decalogul lui Putin: „Timpul jocului s-a sfârşit…”

Ignorarea voită, de către mass-media la nivel global, a evenimentelor importante, când acestea sunt dezvăluite cunoştinţei publice, capătă semnificaţii mult mai adânci şi mai grave decât intenţiile cu care au fost ascunse. Un astfel de eveniment s-a consumat în 24 octombrie, la Soci, în cadrul „Clubului de la Valdai”, unde reprezentanţi ai elitelor occidentale s-au întrunit să audieze un discurs al preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin.

Deşi se apreciază că acesta este, probabil, cel mai important discurs politic de la lăsarea „Cortinei de Fier” – discursul lui Churchill din 5 martie 1946 -, mass-media internaţională a instituit blocada informaţională, astfel că puţină lume a aflat ce mesaj a transmis Putin elitelor occidentale. Ceea ce nu poate să însemne decât existenţa unui motiv serios, pentru ca discursul preşedintelui rus să nu trezească în conştiinţa opiniei publice internaţionale sentimente de contestare a politicilor oficiale.

În mentalul occidental este înrădăcinată credinţa că “Rusia sau Alianţa Estică doreşte război şi distrugere”. De ce ar dori Rusia sau Alianţa Estică război şi distrugere?! De ce mass-media internaţională a făcut ca discursul lui Putin să fie ignorat, ori perceput cu sensurile răstălmăcite?

Fiindcă, spun analiştii politicii mondiale, în acest discurs, Vladimir Putin “a schimbat brusc regulile jocului”. Jocul politicii internaţionale a fost interpretat, până acum, după scenariul: politicienii făceau declaraţii publice, de dragul de a menţine o ficţiune plăcută a suveranităţii naţionale, dar declaraţiile erau strict pentru spectacol şi nu aveau nimic de-a face cu substanţa politicii internaţionale. Între timp, se angajau în negocieri secrete, ascunse opiniei publice, “în care cele mai bune oferte reale erau făcute cu ciocanul afară şi cu pumnul pe masă”.

Putin a acceptat şi el acest joc, aşteptând ca Rusia să fie tratată de la egal la egal. Dar această aşteptare a fost spulberată. În replică, preşedintele rus a declarat că timpul jocului s-a terminat şi, încălcând în mod explicit tabuul Occidentului, s-a adresat direct oamenilor, nu fără a lua în calcul blocada informaţională occidentală.

Să încercăm a desluşi care au fost ideile directoare ale discursului din Clubul de la Valdai”:

1. Rusia nu va mai practica diplomaţia secretă şi nu se mai angajează în negocieri în ,,camera din spate”, pentru fleacuri. Dar Rusia este pregătită pentru discuţii şi acorduri cruciale, dacă acestea conduc la securitate colectivă, sunt bazate pe corectitudine şi ţin seama de interesele fiecărei părţi.

2. Toate sistemele de securitate colectivă la nivel mondial sunt distruse. Nu mai există nici o garanţie internaţională de securitate, pentru nimeni. Şi entitatea care le-a distrus are un nume: “Statele Unite ale Americii”.

3. Arhitecţii Noii Ordini Mondiale au eşuat, după ce au construit un castel de nisip. Indiferent dacă va fi sau nu construită o nouă ordine mondială, de orice fel, nu este doar decizia Rusiei, dar este o decizie care nu se poate împlini fără Rusia.

4. Rusia favorizează o abordare conservatoare pentru introducerea inovaţiilor în ordinea socială, dar nu se opune investigării şi discutării acestor inovaţii, pentru a vedea dacă introducerea oricăror dintre ele ar putea fi justificată.

5. Rusia nu are intenţia de a merge la pescuit în apele tulburi create de expansiunea „imperiului de haos” al Americii şi nu are nici un interes în construirea unui nou imperiu de către ea (acest lucru nu este necesar; provocările Rusiei se afla în curs de dezvoltare în teritoriul său deja vast). Rusia nu este dispusă să acţioneze ca un salvator al lumii, aşa cum ea a fost în trecut.

6. Rusia nu va încerca să reformeze lumea prin propria ei imagine, dar nici nu va permite nimănui să o reformeze prin imaginea lui. Rusia nu se va închide de lume, dar oricine încearcă să o izoleze, să fie sigur că va culege o tornadă.

7. Rusia nu doreşte ca haosul să se răspândească, nu vrea război şi nu are intenţia de a începe unul. Cu toate acestea, azi Rusia vede izbucnirea războiului global ca aproape inevitabilă, este pregătită pentru el şi continuă să se pregătească pentru el. Rusia nu vrea război, dar nici nu se teme de el.

8. Rusia nu intenţionează să aibă un rol activ în contracararea celor care încă încearcă să construiască Noua lor Ordine Mondială. Cu o condiţie, până la eforturile lor de a începe să afecteze interesele cheie ale Rusiei. Rusia ar prefera să stea şi să privească la ei (…). Dar cei care încearcă să tragă Rusia în acest proces, prin nerespectarea intereselor sale, vor fi puşi în faţa adevăratului sens al durerii.

9. În exterior şi, cu atât mai mult, în politica internă, puterea Rusiei nu se bazează pe elite, care-şi ocupă camera lor din spate, ci pe voinţa poporului.

10. Există, încă, o şansă de a construi o nouă ordine mondială, care va evita un război mondial. Această nouă ordine mondială trebuie în mod necesar să includă Statele Unite ale Americii, dar poate face acest lucru numai în aceleaşi condiţii ca oricine altcineva: sub incidenţa dreptului internaţional şi a acordurilor internaţionale; abţinerea de la orice acţiune unilaterală; cu respectarea deplină a suveranităţii altor naţiuni.

„Războiul Rece nu s-a terminat cu semnarea unui tratat de pace clar şi transparent. Noi reguli sau un joc fără reguli”

„Cred că această situaţie – a subliniat Putin – descrie cu exactitate punctul de cotitură istorică unde am ajuns astăzi şi alegerea cu care ne confruntăm cu toţii. Nu este nimic nou, desigur, în ideea că lumea se schimbă foarte rapid. Dar, când analizăm lumea de azi, să nu uităm lecţiile istoriei.

Războiul Rece s-a încheiat, dar el nu s-a terminat cu semnarea unui tratat de pace clar şi transparent, cu acorduri privind respectarea normelor existente sau crearea de noi norme şi standarde. Acest lucru a creat impresia că aşa-numitul «învingător» din Războiul Rece a decis să exercite presiune pentru a remodela lumea în funcţie de propriile nevoi şi interese.”

“(… ) Poate că nu avem motive reale de îngrijorare, susţin şi pun întrebări incomode? Poate poziţia excepţională a Statelor Unite şi modul în care acestea îşi desfăşoară conducerea lor sunt într-adevăr o binecuvântare pentru noi toţi, şi imixtiunea lor în evenimentele din întreaga lume este să aducă pace, prosperitate, progres, creştere economică şi democraţie, iar noi ar trebui, poate, doar să ne relaxăm şi să ne bucurăm? Permiteţi-mi să spun că nu este cazul, absolut nu este cazul.”

“(…) A dicta unilateral şi a institui cuiva modele proprii produce rezultatul opus. În loc de soluţionare a conflictelor, aceasta conduce la escaladarea lor, în loc de state suverane şi stabile, vedem răspândirea tot mai mare de haos, şi în loc de democraţie există suport pentru un public foarte dubios, de la neofascişti deschişi la radicali islamici. De ce se sprijină astfel de oameni?”

“(…) Ei au sponsorizat odată mişcările extremiste islamice pentru a lupta cu Uniunea Sovietică. Aceste grupuri au primit experienţa lor de luptă în Afganistan şi mai târziu au dat naştere la talibani şi Al-Qaeda. Occidentul, dacă nu i-a sprijinit, cel puţin a închis ochii, şi, aş spune, a dat informaţii, sprijin politic şi financiar pentru invazia teroriştilor internaţionali în Rusia (nu am uitat acest lucru) şi ţările din regiunea Asia Centrală (…)”

„(…)Numai prin înţelepciune actuala conducere egipteană a salvat această ţară arabă cheie de la haos. În Siria, ca şi în trecut, Statele Unite şi aliaţii săi au început finanţarea directă şi înarmarea rebelilor, permiţându-le să umple rândurile lor cu mercenari din diferite ţări. Permiteţi-mi să întreb de unde aceşti rebeli primesc banii pentru arme şi specialişti militari? Cum a reuşit ISIL să devină astfel un grup puternic, în esenţă, o forţă armată adevărată?”

„(…) Suntem conştienţi de faptul că lumea a intrat într-o eră de schimbări şi transformări la nivel mondial, când cu toţii avem nevoie de un anumit grad de precauţie, de capacitatea de a evita măsuri necugetate. În anii de după Războiul Rece, participanţii la politica la nivel mondial au pierdut din aceste calităţi. Acum avem nevoie mai mult ca oricând de asemenea calităţi. În caz contrar, speranţele pentru o dezvoltare paşnică, stabilă vor fi o iluzie periculoasă, în timp ce tulburările de astăzi vor servi pur şi simplu ca un preludiu la prăbuşirea ordinii mondiale.

Am fost capabili să elaborăm norme de interacţiune după al Doilea Război Mondial şi am reuşit să ajungem la un acord la Helsinki în anii 70. Datoria noastră comună este de a rezolva această provocare fundamentală în această nouă etapă de dezvoltare.”

N.N. Adevărul nu are legătură cu simpatiile ori antipatiile fata de Putin şi regimul pe care l-a instituit la Moscova. Un regim contestat, prin raportare la standardele democraţiei occidentale. Dar Rusia, prin imensitatea întinderii sale planetare, aparţine a două lumi esenţial diferite. Cea orientală, strâns legată de reconfigurarea centrelor de putere din Regiunea Pacificului, niciodată complet înţeleasă şi acceptată în cheia Occidentului, şi cealaltă lume, în care perseverează a se face înţeleasă, începând din epoca Ţarului Petru cel Mare. Acestea sunt daturile istoriei. Cine şi cum le poate shimba?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Aurel I. Rogojan 247 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.