Fără categorie

Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat au votat miercuri ca dezbaterea noii Legi ANI să fie amânată până la momentul în care decizia CCR privind neconstituţionalitatea legii 144 va fi publicată în Monitorul Oficial.

Fără categorie

UDMR a constatat că, în acest moment, solidaritatea Coaliţiei e în pericol, partenerii săi de guvernare nerespectând nici la Senat, nici la Camera Deputaţilor, în privinţa votului la Legea unitară a pensiilor respectiv la cea a Educaţiei Naţionale, ceea ce s-a convenit anterior, a declarat, miercuri, la Senat, liderul Uniunii, vicepremierul Marko Bela.

Fără categorie

O siguranţă din tabloul electric al vagonului unui metrou a luat foc, azi-dimineaţă, la ora 10.00. Trenul se afla, în acel moment, în staţia Izvor.

Fără categorie

Vicepreşedintele Cezar Preda este o altă voce din PD-L care se declară împotriva creşterii TVA şi a cotei unice. Într-o intervenţie telefonică la Realitatea FM, acesta avertizează că o asemenea măsură ar însemna „cea mai mare lovitură” pentru partidul al cărui lider este, „decesul unei întregi filozofii fiscale promovată timp de 5 ani”.

Fără categorie

Solistul trupei Poison, Bret Michaels, a fost externat din spitalul din Phoenix, Arizona, unde a fost internat în urmă cu aproape o lună din cauza unei hemoragii cerebrale, informează starpulse.com.

Fără categorie

Previziunile de primăvară ale Comisiei confirmă că economia UE este în curs de redresare. După ce a trecut prin cea mai gravă recesiune din istoria ei, economia UE urmează să crească cu 1% în 2010 şi cu un sfert de punct procentual în 2011, potrivit previziunilor UE.

Fără categorie

Dezbaterile la legea pensiilor au fost întrerupte miercuri de o solicitare a reprezentanţilor UDMR care au dorit o pauză de consultări cu partenerii din Coaliţie. Neoficial, motivul se afla însă la Cameră, acolo unde cererea ca istoria şi geografia românilor să fie studiată în maghiară a fost respinsă, informează Realitatea.net.

Fără categorie

Vineri, sâmbătă şi duminică, cu începere de la ora 20.00, în club Roland Garros din Cluj-Napoca are loc concertul caritabil “3 Seri de Muzică Rock şi Folk”.

Fără categorie

Michael Flatley, creatorul spectacolului de dans „Lord of the Dance”, a declarat într-un mesaj transmis publicului din România că este nerăbdător să revină în ţara noastră şi că se simte onorat de invitaţie.

Fără categorie

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat miercuri că guvernul Boc trebuie să demisioneze şi să se formeze un cabinet condus de un independent, de preferinţă economist. Liberalii nu exclud nici iniţierea unei moţiuni de cenzură şi nu ezită să propună chiar şi alegeri anticipate.

Fără categorie

Asta demostrează un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Valencia. Numai cinci minute în compania unei femei atrăgătoare determină mărirea nivelului de cortizol, cunoscut şi sub denumirea de hormon al stresului, informează The Telegraph.

Fără categorie

Reţeaua teritorială a CEC Bank a scăzut în primul trimestru cu 66 de unităţi, la 1.285 de sucursale, restrângere similară celei operate de bancă pe întregul an 2009, de 67 de unităţi, potrivit datelor anunţate de instituţia de credit.

Fără categorie

Cauza în care este arestat senatorul Cătălin Voicu şi în care au fost arestaţi pentru câteva zile judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu este aproape de finalizare, procurorii DNA urmând ca, în cursul săptămânii viitoare, să înceapă prezentarea materialului de urmărire penală şi să dispună trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Fără categorie

Aproape 30% dintre angajaţii de la stat susţin că la ei în instituţie s-au făcut angajări în 2010. Asta în condiţiile în care Guvernul ar trebui să ia măsuri drastice de reducere a cheltuielilor cu personalul din sistemul public.

Fără categorie

Marius Moga a fost implicat într-un accident rutier în jurul orei 12.10, în zona Floreasca, pe Bulevardul Barbu Văcărescu, pentru că se grăbea să scape de paparazzi de la două tabloide.

Fără categorie

Margareta Costea, soacra preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, s-a prezentat în urmă cu câteva minute la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde urmează să fie audiată în calitate de martor în cauza Voicu.