Traian Băsescu va susţine un discurs, joi, la reuniunea grupului lărgit al Partidului Popular European (PPE), care va avea loc în perioada 22-24 septembrie, la Bucureşti. Potrivit programului evenimentului, transmis de organizatori, Băsescu este invitat să vorbească în sesiunea de deschidere a reuniunii, alături de preşedintele PPE, Wilfried Martens, premierul Emil Boc, premierul Republicii Moldova, […]
Lună: septembrie 2011
Comisia Europeană a primit informaţii de la autorităţile române în legătură cu controalele la vamă asupra transporturilor de flori provenind din Olanda şi aşteaptă în continuare date suplimentare din România despre acest caz, anunţă Agerpres. Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului european pentru sănătate publică John Dalli, a declarat că din informaţiile primite de […]
Cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Republica Elenă sunt atenţionaţi, printr-un comunicat transmis miercuri de MAE, că pe data de 22 septembrie a.c. va avea loc o grevă de 24 de ore anunţată de sindicatul transportatorilor din Atena. Greva va bloca circulaţia autobuzelor, troleibuzelor, tramvaielor şi metroului în regiunea oraşului Atena, […]
lături de familiarul de acum „Îmi place”, Facebook se pregăteşte să introducă alte trei butoane similare: „Citit”, „Văzut” şi „Ascultat”. Cei care accesează Facebook mai rar vor avea surpriza să regăsească peste o săptămână site-ul complet schimbat, relatează Webnews, citat de Ziare.com. Potrivit sursei citate, Facebook intenţionează să multiplice numărul de conţinuturi disponibile, introducând o […]
Explore the Carpathian Garden este cel mai recent slogan care vrea să promoveze România ca o atracţie turistică. A fost crititicat pe rând de jurnalişti români şi străini şi apărat cu sârgi de fanii şi angajaţii Elenei Udrea. Are ceva bun acest slogan? Da. E scris în engleză şi nu portugueză sau suedeză Dar, e […]
UDMR nu intenţionează să facă vreo alianţă pre-electorală înainte de alegerile de anul viitor, a anunţat preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor. „Uniunea Democrată a Maghiarilor din România nu a bătut palma cu nimeni înainte de alegeri şi nici nu intenţionează să o facă înaintea scrutinului parlamentar de anul viitor”, a spus la RFI liderul UDMR. Hunor […]
Banca Naţională a României (BNR) a afişat astazi un curs de referinţă de 4,2902 lei/euro, în vreme ce dolarul american a fost cotat la 3,1368 lei/dolar. Francul elveţian a fost cotat la 3,5130 lei. Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2843 lei/euro, în vreme ce dolarul amecurs BNR, […]
Conferinţa telefonica a ministrului de finanţe grec cu aşa-numita troică formată din UE, BCE şi FMI pare să fi fost una de succes. UE a anunţat că reprezentanţii acestor instituţii se vor întoarce, curând, la Atena.
Un terminal al aeroportului din Manchester a fost evacuat miercuri dimineaţă, după descoperirea unei genţi suspecte, a anunţat poliţia britanică, relatează Mediafax.ro, citând AFP. Forţele de ordine au fost avertizate „cu puţin înainte de 8.30 (10.30, ora României) despre prezenţa unei genţi suspecte în terminalul 1”, care a fost închis ca măsură de precauţie, potrivit […]
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, s-a declarat dezamăgit de „experienţa Schengen”, dar cu toate acestea nu va propune contrareacţii, ci o „abordare inteligentă”. „În contextul a ceea ce se întâmplă cu experienţa Schengen, ca unul care am fost extrem de implicat în acest proiect, pot să vă spun că sunt extrem de dezamăgit de ce […]
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, o declaraţie cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen prin care dezaprobă deciziile unor state europene cu privire la aderarea ţării noastre la acordul Schengen şi cere tuturor statelor europene să adopte o decizie justă în ceea ce priveşte finalizarea procesului de integrare. Declaraţia a fost adoptată de […]
Pentru toţi cei care iubesc atât baletul clasic, cât şi dansul neoclasic sau contemporan, „Gala de balet” reprezintă o reîntâlnire mult aşteptată cu balerinii Operei Naţionale Bucureşti, precum şi cu invitaţi speciali din ţară şi din străinătate. Ca o avanpremieră la stagiunea 2011-2012 şi în completarea participării extraordinare în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, Opera […]
Noul Ministru al Muncii, Sulfina Barbu, şi fostul ministru, Ioan Nelu Botiş, au fost huiduiţi de sindicalişti în faţa ministerului. Ei au fost luaţi la rost pentru că au întrerupt dialogul social. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că negocierile privind stabilirea sectoarelor de activitate nu au fost finalizate, potrivit antena3.ro.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă – Medgidia, a cărui valoare depăşeşte 116,4 milioane de euro (circa 499 milioane de lei), fără TVA. Potrivit instituţiei, actualul contract este cu peste 60 de milioane de euro sub valoarea contractului încheiat cu Colas […]
Băneasa Developments va deschide vineri cel mai mare cinematograf digital din România, în urma unei investiţii de 19 milioane de euro, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Ali Ergun Ergen. Lucrările la Grand Cinema Digiplex au început în septembrie 2010, aceasta fiind o construcţie nouă, adiacentă centrului comercial Băneasa Shopping City. Cinematograful este contruit […]
Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Remus Baciu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, în acelaşi dosar urmând să fie judecaţi Camelia Andruşenco şi Gheorghe Ciubotaru, pentru complicitate la trafic de influenţă, potrivit DNA. Vor mai fi judecate în stare de libertate Elena Albu, Elisabeta Androne şi Valeria Stan, pentru […]
Drumuri proaste şi un brand de promovare a ţării nepotrivit. Asta cred despre turismul din Romania – jurnaliştii străini din 30 de ţări, invitaţi să viziteze Bucovina. Când se vor întoarce în ţările lor, jurnaliştii vor publica reportaje despre locurile văzute, informează realitatea.net.
Elena Udrea plăteşte costurile congresului presei din turism
Curtea Europeană de Justiţie a interzis înregistrarea stemei sovietice în calitate de marcă comercială, informează Unimedia.md, cu referire la un comunicat de presă al Curții. Pe stemă sunt reprezentate globul terestru, steaua cu cinci colţuri şi secera şi ciocanul. Motivul refuzului de a înregistra stema, potrivit legilor Uniunii Europene, este faptul că marca comercială nu […]
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va solicita bani din fonduri europene de la celelalte ministere, iar dacă s-ar obţine un miliard de euro, o parte din sumă ar fi redirecţionată către reabilitare termică, a declarat, miercuri, ministrul de resort Elena Udrea. ‘Ne-am gândit să cerem şi de la alte ministere acolo unde, din analize, […]
Fostul premier trimite companiei Bechtel o scrisoare deschisă prin intermediul Jurnalului National. El reproşează americanilor şapte ani de tăcere, în care au fost acuzaţi de furt şi corupţie fără să reacţioneze în niciun fel. „De şapte ani urmăresc cu admiraţie tăcerea voastră diplomatică”, spune liderul PSD. „Tăceţi profesionist indiferent ce se spune despre voi şi […]
Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, nu va candida la Primăria Generală. Edilul a făcut anunţul miercuri. PC îl dorea pe Piedone primar general.
Autorităţile indiene au ordonat sacrificarea imediată a păsărilor din statul Bengal, pentru a preveni o epidemie de gripă aviară. Virusul H5N1 a apărut în două sate din Bengal, care a fost grav afectat de gripa aviară în ultimii ani. Au fost sacrificate toate păsările de pe o rază de trei kilometri în jurul celor doua […]
Guvernul va efectua o a doua rectificare a bugetului pe 2011 până la finalul anului, aşa cum permite Legea responsabilităţii fiscale, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina. El a afirmat că, la acest moment, este dificil de apreciat care va fi impactul asupra bugetului al revizuirii prognozei […]
Deputatul PNL Adriana Săftoiu susţine că aeronava TAROM cu care Daniel Funeriu s-a deplasat, marţi, de la Timişoara la Bucureşti, a fost parcată în faţa salonului prezidenţial din Aeroportul „Henri Coandă”. Acest lucru nu este în mod normal permis pentru o cursă de linie. Într-un comunicat, compania TAROM neagă că lucrurile s-ar fi întâmplat chiar […]
România se dovedeşte o sursă permanentă de inspiraţie pentru jurnaliştii străini. Ultimul subiect care i-a „sedus” pe colegiii noştri este un proiect în Ardeal unde direcţia silvică produce sicrie de o sută de euro. Ştirea cu sicrie ieftine a ajuns pe mapamond, mai ales în Statele Unite, fiind publicată în Washington Post,CBS News, San Francisco Chronicle, Miami Herald şi în alte publicaţii.
Fosta doamnă Columbeanu nu a rezistat prea mult cu numele ei de fată. Aşa că Monica a împrumutat numele iubitului, Lhamo. Mai mult, ea a înlocuit numele Columbeanu din adresele ei oficiale cu acela al chinezului, devenind astfel „doamna Lhamo”. Între timp, Moni nu ratează nicio ocazie de a se afişa la evenimentele mondene de […]