Grecia este tot mai aproape de default, iar estimările arată că statul elen nu va putea plăti cel puţin jumătate din datorie. Cine va suporta pierderile, şi cât. Pentru moment, liderii zonei euro vizează o soluţie de compromis pentru datoria grecilor (scăderea dobânzilor, prelungirea scadenţelor, invitaţia creditorii privaţi de a-şi vinde obligaţiunile greceşti deţinute la […]
Lună: septembrie 2011
Noul şef al Apple, Tim Cook, va prezenta iPhone 5 în data de 4 octombrie, scrie news.cnet.com, care citează All Things Digital. Potrivit publicaţiilor amintite, Apple va începe comercializarea iPhone 5 la câteva săptămâni după ce smartphone-ul va fi prezentat. Au existat foarte multe zvonuri legate de lansarea iPhone 5, ultimele insistând tot mai mult […]
Mircea Badea a comentat, miercuri seară, declaraţiile preşedintelui Băsescu referitoare la recentele telegrame WikiLeaks. Preşedintele a precizat că interesul său „a fost să testeze dacă SUA si UE vor râmâne la fel de pasive ca faţă de Georgia şi în situaţia în care s-ar întâmpla acelaşi lucru şi în Transnistria” „Aşa ceva eu n-am mai […]
Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor a aprobat un raport preliminar favorabil pe OUG 71/2009 unde se stabileşte că termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de bugetari va fi extins până în 2016 şi că se vor modifica şi procentele de returnare a banilor.
Cei care dau șpagă la Agenția Națională a Medicamentului primesc licența pentru scoaterea pe piață a unui medicament în 3 luni de zile. Cei care nu dau șpagă așteaptă peste 3 ani.Asta în condițiile în care legea spune că termenul este de 210 zile.
Românii sunt cei mai buni speculatori din Europa, arată rezultatele unor simulări realizate trimestrial de Admiral Markets la nivel global și pe regiuni geografice. Rezultatele testelor arată că românii manifestă cel mai ridicat grad de interes față de piața valutară, fiind totodată și cei mai profitabili din Europa, devansați doar de chinezi la nivel global! […]
Criza datoriilor suverane a crescut cu 300 miliarde de euro expunerea la risc a băncilor din Europa, se arată într-un raport al FMI. Băncile ar avea astfel nevoie să adune capital pentru a face faţă crizei, însă finanţarea e din ce în ce mai dificilă. În ultimul raport privind stabilitatea financiară, FMI arată că băncile […]
Asociația jurnaliștilor români din SUA și Canada reclamă faptul că Ambasada României de la Washington se face răspunzătoare de invitarea preferențială a ziariștilor români din SUA și a reprezentanților comunităților românești la întâlnirea pe care Traian Băsescu a avut-o cu românii la sediul ambasadei noastre din capitala americană.
Janez Potočnik, Comisarul European pentru Mediul, va evidentia importanta sustenabilitatii in domeniul constructiilor, in cadrul unui eveniment organizat astazi la Hotelul Radisson Blu Royal din Bruxelles, cu ocazia sarbatoririi Saptamanii Mondiale a Cladirilor Verzi – argumentand ca aceste constructii sustenabile din Europa vor furniza exemple de cladiri care indeplinesc cele trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile […]
Serialele TV „Mad Men” şi „Modern Family” au triumfat ca regine ale televiziunii la cea de a 63-a ediţie de Premiilor Emmy de la Los Angeles, de la Nokia Theatre, fiind declarate cea mai bună dramă, respectiv cea mai bună comedie. Într-o seară plină de surprize, care a avut-o ca prezentatoare pe Jane Lynch, care […]
Preşedintele României, Traian Băsescu, vorbeşte miercuri seara, la o emisiune a Televiziunii Române, despre deplasarea sa de acum o săptămână în Statele Unite ale Americii, vizită care a stârnit foarte multe controverse. Redăm mai jos fragmente din declaraţiile lui Băsescu pentru canalul 1 al postului naţional public de televiziune:
Duminică 25 septembrie, la ora 11.00, sunteţi aşteptaţi la deschiderea stagiunii cu numărul 11 (!) a TEATRULUI NAŢIONAL PENTRU COPII, în SALA 99 (intrarea pe la Sala Amfiteatru, lângă fosta Agenţie de bilete) a TEATRULUI NAŢIONAL DIN BUCUREŞTI. TEATRUL NAŢIONAL pentru Copii vă invită să Reconstruim Poveştile; odată cu refacerea TEATRULUI NAŢIONAL BUCUREŞTI, care va […]
În perioada 22-25 septembrie 2011, la Casa Universitarilor din Bucureşti (str. Dionisie Lupu 46) va avea loc cea de-a VIII-a Conferinţă Naţională a Societăţii de Antropologie Culturală din România, cu tema “The Material Culture (Re)Turn in Anthropology: Promises and Dead-ends”. Evenimentul este organizat de Societatea de Antropologie Culturală din România (SACR) în parteneriat cu Institutul […]
Deficitul bugetar prognozat pentru anul 2012 va fi în jur de 3% iar o eventuală scădere a lui sub acest nivel va depinde de modul în care companiile de stat vor fi clasificate sau reclasificate pe buget, pierderile acestora afectând ţinta de deficit, a declarat premierul Emil Boc miercuri, la începutul şedinţei de guvern. Referitor […]
Patru formaţii din primul eşalon au părăsit, miercuri, Cupa României Timişoreana. Poli Timişoara, vicecampioana din sezonul trecut, retrogradată din cauza neacordării licenţei pentru Liga I, a eliminat Ceahlăul Piatra Neamţ din Cupa României Timişoreana, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 2-0. Odată cu Ceahlăul, alte trei formaţii din Liga I, Universitatea Cluj, Sportul […]
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru, a declarat, miercuri, că România îndeplineşte toate clauzele de aderare la spaţiul Schengen, însă decizia va fi una politică. „România îndeplineşte din punct de vedere tehnic toate cerinţele impuse de Uniunea Europeană. Decizia care va fi luată joi la Bruxelles va fi una politică”, a […]
Consumul moderat de bere, respectiv până la trei pahare pe zi pentru bărbaţi şi maximum două pentru femei, reduce riscul bolilor de inimă, al osteoporozei, al demenţei, berea fiind recomandată şi în diete, potrivit specialiştilor. Aceştia precizează totodată că berea nu îngraşă. Medicul pediatru spaniol Hernandez Aguilar sfătuieşte femeile însărcinate să bea zilnic 500-600 de […]
Românii sunt chemaţi la Marşul Aurului de fondatorul Asociaţiei „Iubim Natura” Florin Suciu. Un marş dedicat salvării Roşiei Montane de la distrugere.
Sandine Montlouis si Logan Hout, doua dintre cele mai apreciate dansatoare ale celui mai in voga club parizian, VIP Room, sunt invitate vineri noapte in Romania, pentru a participa la o super petrecere, care va avea loc in club BOA, dupa miezul noptii. Logan este actuala iubita a celebrului Usher, pe care l-a cunoscut dupa […]
Dirijorul german Kurt Sanderling – celebru pentru că a condus mai multe orchestre importante ale lumii, dar şi pentru că a părăsit Germania nazistă în favoarea URSS – a încetat din viaţă în Berlin, la vârsta de 98 de ani, anunţă presa internaţională, citată de realitatea.net. Sanderling, ai cărui părinţi erau de origine evreiască, a […]
Judeţul Vrancea, membru al Asociaţiei Regiunilor Europene Viticole, organizează în municipiul Focşani, in perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2011, cel mai important eveniment de profil din România. Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus” este punctul de întâlnire al companiilor viticole din Vrancea, din ţară şi străinătate, al profesioniştilor […]
Chemată de MApN înapoi în Ghencea, Steaua nu se poate întoarce acasă. Cel puţin nu înainte de sfârşitul lui 2011. Gigi Becali a anunţat că a semnat cu Primăria Bucureşti contractul pentru închirierea Naţional Arena. Şi Rapid a semnat, la rândul său, un contract pentru partidele din Europa League, informează realitatea.net. „Am semnat contractul cu […]
Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din România – SCENART este un proiect co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!” şi are în vedere dezvoltarea pieţei muncii şi a resurselor umane în artele spectacolului din România în domeniile artistic, tehnic şi administrativ. Proiectul este realizat în […]
Maestrul Johnny Răducanu a fost înmormântat miercuri în cimitirul Mănăstirii Cernica. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfântul Silvestru. Rude, prieteni şi admiratori ai muzicii lui Johnny Răducanu, dar şi persoane care nu l-au cunoscut i-au adus un ultim omagiu celui care a fost poate cel mai mare jazzman al României. Printre cei […]
Cotidianul.ro vă prezintă integral discuțiile din ședința conducerii parlamentului de luni, când PDL, UNPR și UDMR au respins inițial propunerea PNL de celebrare a împlinirii vârtei de 90 de ani de către M.S. Regele Mihai I. Reamintim, în această vară, Traian Băsescu l-a atacat extrem de dur pe rege, iar luni, cei din PDL s-au conformat.
Consiliul Nord-Atlantic, reunit miercuri la Bruxelles la nivel de ambasadori, a decis prelungirea cu 90 de zile a intervenţiei militare a NATO în Libia, unde continuă luptele împotriva ultimelor bastioane ale forţelor loiale lui Muammar Gaddafi, cu speranţa de a-şi termina cât mai repede misiunea, informează AFP, care citează surse diplomatice. „Această decizie tehnică a […]