Liderul PSD Adrian Năstase îşi lansează la Arad, în cadrul Caravanei BookLand, cartea „Codul Zambaccian 3 – Toate pânzele jos!”. Caravana BookLand se va afla la Arad, de miercuri, 21 septembrie, până duminică, 25 septembrie. Cartea se vrea a fi o colecţie a editorialelor publicate de fostul prim-ministru al României în Jurnalul Naţional în perioada […]
Lună: septembrie 2011
FC Rapid va pune în vânzare începând de joi tichetele de intrare la partida cu PSV Eindoven din Liga Europa, programată să se desfăşoare la 29 septembrie pe Arena Naţională, preţurile fiind cuprinse între 20 şi 150 de lei, informează, miercuri, site-ul oficial al grupării giuleştene, citat de Mediafax. Preţurile biletelor sunt următoarele: peluze – […]
Nu sunt atât de zănatec să nu înțeleg că insistența asupra unor subiecte nu mărește interesul cititorilor. Ştiu că a scrie mereu despre Traian Băsescu duce și la oboseala cuvintelor, chiar și a cititorilor. În același timp, mi se pare incorect să trecem cu vederea ce se întâmplă în fiecare zi.
Deputaţii din Comisia de Buget-Finanţe au decis, miercuri, să prelungească termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari de la 31 decembrie 2012 – cât era prevăzut în OUG 71/2009 – la 31 decembrie 2016 şi să modifice şi procentele anuale de returnare a sumelor respective. „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti […]
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a reproşat miercuri autorităţilor ţărilor avansate lipsa de voinţă şi de sprijin politic pentru luarea măsurilor necesare în contextul crizei financiare, informează Efe. Criza financiară a intrat într-o nouă fază „politică”, care cere eforturi „coerente şi credibile” din partea economiilor avansate pentru a calma temerile pieţelor, avertizează FMI în raportul său […]
Cu siguranță mulți români deranjați de durerile de spate au intrat într-o farmacie și au cerut un unguent pentru a scăpa de dureri. De regulă răspunsul farmaciștilor este medicamentul Voltaren. Ce nu știu românii, pentru că nici farmaciștii nu le spun, este faptul că se pot trata cu un medicament mult mai ieftin numit Diclofenac. […]
Guvernul şi Traian Băsescu au anunţat de nenumărate ori anul acesta că nu au bani pentru indexarea pensiilor, dar Emil Boc le-a pregătit pensionarilor un program care se dovedeşte o învârteală pentru apropiaţi.
Marele premiu la Loto 6/49 depăşeşte 4,6 milioane euro (19.937.577 lei), în timp ce la jocul Joker reportul este de aproximativ 1,6 milioane de euro ( 6.895.705,81 lei), iar la jocul Noroc se înregistrează un report cumulat de peste 715.600 de euro (3.065.962,07 lei), a anunţat Loteria Română. Noile trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, […]
Bărbatul care a ucis-o pe soţia avocatului braşovean Victor Teodorescu la presupusa comandă acestuia a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Braşov, la 16 ani şi opt luni de închisoare pentru omor calificat, la care se adaugă un rest de pedeapsă de doi ani de închisoare pentru alte infracţiuni. De asemenea, judecătorii braşoveni au […]
UTI participă, în perioada 22-25 septembrie 2011, la expoziţia internaţională Expomil, care va avea loc la Romexpo, în pavilionul central. În spaţiul expoziţional exterior rezervat de Expomil, amplasat pe inelul exterior al pavilionului central, în imediata apropiere a intrării principale, va fi prezentat radarul Gap Filler, realizat de Lockheed Martin în parteneriat cu UTI, în […]
Justiţia italiană încearcă să sancţioneze, în premieră mondială, prezicerea eronată a cutremurelor. La mai bine de doi ani de la cutremurul din L’Aquila din Italia, oamenii de ştiinţă italieni se află în boxa acuzaţilor, pentru omucidere. La data de 6 aprilie 2009, un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter a zguduit orasul […]
Cei doi excursionişti americani deţinuţi în Iran din 2009 sub acuzaţia de spionaj au fost eliberaţi miercuri, afirmă un oficial american citat de CNN. Justiţia iraniană confirmase oficial, miercuri, decizia de eliberare a celor doi americani deţinuţi de doi ani în Iran pentru spionaj, după ce a „transformat pedeapsa lor cu închisoarea în cauţiune de […]
Preşedintele României, Traian Băsescu, este aşteptat la şedinţa de guvern din această după-amiază, deşi participarea la reuniunea executivului nu figureză pe agenda oficială de lucru a şefului statului român publicată de Administraţia Prezidenţială. În trecut, de foarte puţine ori Palatul Cotroceni a anunţat în avans că Băsescu va participa la reuniunile Cabinetului Boc. De cele […]
Atacantul Adrian Mutu şi fundaşul Gabriel Tamaş, excluşi în luna august din echipa naţională, au fost convocaţi „de principiu” pentru meciurile pe care selecţionata pregătită de Victor Piţurcă le va disputa în octombrie cu Belarus şi Albania, informează FRF. Cele două partide sunt ultimele din preliminariile Euro-2012 pe care le susţine România.
Doi bărbaţi au fost prinşi miercuri sub o placă de beton la un depozit din zona Doamna Ghica – Pantelimon în timp ce se aflau la furat de fier vechi, informează Primăria Sectorului 2. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat că la faţa locului se află un echipaj al Secţiei 7 […]
Procurorii DNA au percheziţionat miercuri sediul Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) şi locuinţa directoarei CNADNR, Daniela Drăghia, potrivit antenei3.ro. Procurorii au cercetat birourile a doi directori din cadrul CNADNR, de unde au ridicat mai multe documente.
Miercuri, 21 septembrie şi vineri, 23 septembrie, la ora 19.00, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, se vor desfăşura două reprezentaţii extraordinare ale operei „Evgheni Oneghin”. Rolurile principale vor fi interpretate de trei invitaţi speciali, artiştii de talie internaţională Levente Molnar (Oneghin), Marius Brenciu (Lenski), Iveri Tamar (Tatiana). Alături de […]
Ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, consideră că blocarea transporturilor de flori din Olanda în vămile româneşti este un motiv în plus pentru menţinerea României în afara spaţiului Schengen, relatează publicaţia AD, citată de Radio Olanda în pagina online şi preluată de Mediafax. Transporturi de flori, bulbi şi seminţe din Olanda au fost împiedicate să […]
Personalităţi precum papa Benedict al XVI-lea, fostul preşedinte american Jimmy Carter, sau actriţa Susan Sarandon, dar şi diplomaţia franceză fac demersuri pe lângă autorităţile americane din statul Georgia pentru a obţine amânarea execuţiei lui Troy Davis, un bărbat de culoare care îşi aşteaptă sfârşitul începând din 1991 şi care a devenit un simbol al luptei […]
Cei doi medici de la Spitalul Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, care au asigurat garda la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când un bebeluş nenăscut a decedat din cauza amânării efectuării operaţiei de cezariană, au fost sancţionaţi de Consiliul de Administraţie al unităţii medicale cu diminuări salariale pe o perioadă de trei luni. Potrivit directorului Spitalului Târgu-Cărbuneşti, Constantin […]
Echipa naţională a României a urcat cinci locuri, pe 49, cu 584 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna septembrie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial şi citat de Mediafax. Adversarele României în preliminariile Euro-2012 ocupă următoarele poziţii: Franţa (locul 12), Bosnia-Herţegovina (locul 22), Belarus (locul 56), Albania (locul 71) […]
Ţară a templelor şi a statuilor aurite ale lui Buddha, a bonzilor cu veşminte galbene, a mătăsii şi a opulentelor orhidee, Siam, vechiul nume al Thailandei, a fascinat întotdeaua Occidentul. În 1684, Ludovic al XIV-lea schimba ambasadori cu Ayutthaya, vechea capitală a Siamului, cucerită şi distrusă mai târziu de duşmanul dintotdeauna al regatului, Birmania. Căzută […]
O coloană de maşini de lux aparţinând unei bănci ruseşti a accidentat mortal patru cetăţeni moldoveni, pe şoseaua care face legătura între Moscova şi aeroportul Domodedovo, anunţă Serghei Kanaiev, preşedintele Federaţiei Automobiliştilor din Rusia. Accidentul a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni, când un convoi format din maşini de tip Mercedes şi […]
Liderul PC, Daniel Constantin, a declarat miercuri, după anunţul lui Cristian Popescu Piedone că nu va candida la Primăria Capitalei, că, dacă USL ajunge la concluzia că îl va sprijini pe Sorin Oprescu, PC va respecta decizia.
Joi, vremea va fi predominant frumoasă în ţară. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi condiţii de ploaie, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, mai scăzute în depresiuni. Spre dimineaţă, în zonele joase izolat vor fi […]
Pe măsură ce încălzirea globală faciliteaza navigaţia în regiunea arctica şi permite exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi, Rusia îşi va spori prezenţa militară aici şi consideră că NATO şi UE ar trebui să stea departe de Arctica. „Frontiera noastră nordică a fost închisă din cauza gheţurilor şi a climei vitrege. Dar cum gheaţa dispare, nu putem […]