Propunerea legislativă  care prevede declararea zilei de 10 mai, Ziua Independenţei, ca zi de sărbătoare naţională a fost  adoptată tacit prin încheierea termenului de dezbatere în data de 23 noiembrie şi care are caracter organic. Propunerea va fi transmisă Camerei Deputaţilor, care este Cameră Decizională. În propunere  se arată că „importanţa zilei de 10 mai […]

Sorin Ovidiu Vîntu pierde procesul cu Emil Boc în care îi cere daune de un milion de euro pentru acuzaţiile legate de cazul FNI şi de o implicare într-o lovitură de stat. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Organizaţia Noua Dreaptă organizează de 1 Decembrie un miting la Miercurea Ciuc, la care i-a invitat să participe pe toţi cei care s-au săturat de separatiştii maghiari. În replică, Garda Secuiască şi-a chemat oamenii să iasă în stradă pentru a împiedica organizarea mitingului de Ziua Naţională a României tocmai în inima Ţinutului Secuiesc.

Preşedintele Traian Băsescu a reuşit astăzi să facă o gafă într-o întâlnire de rămas bun cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexander Churilin. Şeful statului i-a spus diplomatului că era îmbrăcat la fel şi când a venit prima dată în Bucureşti. În debutul întrevederii, Traian Băsescu a dat cu bâta-n baltă, el făcând observaţii despre […]

Grupul american AMR Corporation, care deţine cea mai mare companie aeriană din lume, American Airlines, şi-a anunţat, marţi, decizia de a se va plasa sub protectia legii falimentului (Capitolul 11). Decizia a fost luată în contextul în care compania încearcă să reducă costurile cu forţa de muncă şi să taie din datoriile sale. „Consiliul nostru […]

Nu este un banc sau o ghicitoare.  Pur si simplu PDL s-a gandit sa faca rost de noi adepti sau macar de datele lor de identificare, atragandu-i cu un abonament gratuit la Biblioteca Centrala Universitara Bucuresti. Cei de la Gandul au trecut prin toata procedura: nimic complicat, doar dai buletinul (nu pentru credit, ci pentru […]

Vânzarea producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş a fost parafată şi va avea loc după autorizarea de către Consiliului Concurenţei. Compania elveţiană Ameropa Holding a semnat o înţelegere cu cei şase investitori turci care deţin împreună peste 75% din acţiunile Azomureş, tranzacţia fiind evaluată la o sumă între 100 şi 275 mil. dolari Vânzarea va aduce […]

Judecătoria Vaslui a admis marţi cererea lui Daniel Corogeanu, călugărul exorcist de la Tanacu, de eliberare condiţionată. Acesta a fost acuzat de uciderea măicuţei Irina Cornici în cadrul unui ritual de exorcizare. A fost condamnat la şapte ani de închisoare, dar pentru că s-a comportat fără reproş, călugărul ar putea fi eliberat mai devreme cu […]

Cele opt magazine MIC.Ro din Oradea deschise de compania Mercadia, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu, au fost închise. Angajaţii celor opt magazine din Oradea au aflat că magazinele vor fi închise şi îşi vor pierde locurile de muncă, vineri 25 noiembrie, a declarat pentru MONEY.ro, unul dintre angajaţii disponibilizaţi. „Da, toate magazinele din […]

Psihiatrii însărcinaţi să se pronunţe cu privire la responsabilitatea penală a lui Anders Behring Breivik au apreciat că autorul atacurilor de la 22 iulie din Norvegia nu era în deplinătatea facultăţilor mintale când a comis faptele, scrie marţi publicaţia Verdens Gang pe site-ul său, potrivit mediafax.ro. Dacă această informaţie se confirmă, acest lucru înseamnă că […]

Câinele moare de drum lung, iar Roberta Anastase de grija lui Victor Ponta. Cam aşa poate fi catalogată prestaţia de ieri seară de la B1 TV a celei care fără nicio jenă a furat voturile la Legea pensiilor în septembrie 2010. Invitată în emisiunea lui Ion Cristoiu, preşedinta Camerei Deputaţilor a vorbit în proporţie de […]

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,3498 lei/euro în vreme ce dolarul american a fost cotat la 3,2429 lei/dolar. Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,3587 lei/euro în vreme ce dolarul american a fost cotat la 3,2569 lei/dolar. Vineri, BNR a […]

Decretul de eliberare din funcţie a judecătoarei Georgeta Buliga, condamnată definitiv de instanţa supremă la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie, a fost publicat în Monitorul Oficial, magistratul fiind astfel revocat definitiv din funcţia de judecător, potrivit Agerpres. Pe 15 noiembrie, plenul Consiliului Superior al Magistraturii […]

Deputatul PDL, Marius Spânu declară că a fi homosexual este un lucru rău. Spânu se numără printre iniţiatorii legii adoptate tacit de Senat, conform căreia pedofilii din România ar putea fi castraţi chimic, pe viitor. Deputatul PDL afirmă că cei abuzaţi de pedofili sunt în pericol să devină homosexuali, chiar şi la vârste mult mai […]

Trezoreria Italiei a împrumutat 6 miliarde de euro printr-o emisiune de obligaţiuni. Randamentele cerute de investitori pentru datoria cu scadenţa la 10 ani au stabilit un nou record pentru Roma de la înfiinţarea euro. Curba randamentelor se inversează din nou. Pentru 2,5 miliarde de euro în bonduri scadente în 2022, băncile au cerut un randament […]

Senatul a adoptat tacit, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca ziua de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Andrei, să fie declarată zi de sărbătoare legală. Propunerea este iniţiată de deputatul Mircia Giurgiu şi senatorii Emilian Frâncu şi Liviu Titus Paşca. Semnatarii proiectului arată, în expunerea de motive, că declararea zilei de 30 […]

Interviu cu Mihai Bumbeş, activist civic în cadrul organizaţiei nonguvernamentale Miliţia Spirituală şi cercetător în cadrul Institutului Român de Istorie Recentă. Cum a pornit protestul de la Facultatea de Istorie? Acum o lună ne-am tot gândit ce am putea face pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu soarta învăţământului românesc, în condiţiile […]

Numirea lui Vasile Blaga la șefia Senatului reprezintă înfrângerea definitivă a așa-zișilor reformatori din PDL, afirmă președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, pentru Inpolitics. „În prezent, PDL seamănă cu PSD-ul din 2004. Atunci, pesediștii ba îl dădeau pe Marian Vanghelie afară din partid, ba îl luau înapoi. Ba îl dădeau pe Miky Șpagă afară. […]

Consilierii locali implicati in licitatiile derulate de Primaria Cluj-Napoca in ultimele luni sunt audiati marţi pe rand de DNA Cluj, informează stiridecluj.ro. In jurul orei 12.10 a iesit de la audieri consilierul local PDL, Constantin Tomos. „Am fost audiat despre sedintele la care am participat la comisia de licitatie pentru contractul de salubrizare. Am raspuns […]

Un avion de mici dimensiuni, care avea cinci persoane la bord, s-a prăbuşit luni noaptea la Lincolnshire, în statul american Illinois. Două persoane sunt considerate moarte, a declarat Elizabeth Isham Corey, o purtătoare de cuvânt a Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA), citată de CNN. Celelalte persoane aflate la bordul aparatului de zbor au fost spitalizate, […]

Dâmboviţa a rămas fără apă de câteva zile. De la Podul Eroilor şi până la Piaţa Unirii, râul a fost secat intenţionat pentru curăţenie generală. Lucrările efective au început pe tronsonul amitit, cu utilaje şi angajaţi ai Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Compania Prospecţiuni, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, a obţinut de la guvernul senegalez dreptul de a prospecta şapte perimetre de resurse minerale, printre care aur, metale grele şi metale rare, şi va începe activitatea în ianuarie 2012.