Un procuror arădean, care a câştigat recent concursul pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, declară public că a fost înzestrat de Dumnezeu ca să fie şef şi că n-a făcut nici un fel de şcoală de management în acest sens

Cum puteţi comenta recentele atacuri la adresa judecătorilor? Poate este cel mai grav regres în sistemul democraţiei constituţionale şi în sistemul judiciar. Statul român funcţionează pe baza principiului separării puterilor; executivă, judecătorească şi legislativă. Ministrul Justiţiei face parte din puterea executivă. Or, a da puteri acestuia în afara cadrului constituţional, a face din el titularul […]

Insistenţa cu care bravii regimului Băsescu dau fuga la televizor pentru a mai picta niţel aberaţia guvernării mă distrează, dar mă şi sperie. Mă distrează pentru că discursul lor curge ca apa pe aripile gâştei.

Tirurile NATO care s-au soldat cu moartea a 24 de militari pakistanezi la frontiera cu Afganistanul, la sfârşitul lui noiembrie, sunt consecinţa „unei serii de erori” de ambele părţi, a afirmat joi NATO, pe baza rezultatelor anchetei. Forţele internaţionale au deschis focul, în noaptea de 25 spre 26 noiembrie, asupra postului armatei pakistaneze în situaţie […]

Guvernul intenţionează să oblige din nou companiile şi regiile de stat să verse la buget echivalentul a 90% din profit, conform sistemului aplicat anul trecut, dar a amânat o decizie din cauza opoziţiei unora dintre miniştri, care au susţinut că aceste societăţi trebuie lăsate să se dezvolte. „Unii dintre miniştri au vociferat şi s-au opus […]

Deputata PDL, Raluca Turcan, analizează pe blogul propriu activitatea partidului din care face parte. După ce își laudă propriul partid, Turcan bifează și câteva critici. „Daca din punct de vedere al activitatii guvernului si al functionarii legislativului am marcat progrese, din punct de vedere politic am planat in incertitudine. Da, am avut Conventia Nationala (tinuta […]

Un tribunal din Texas l-a condamnat pe un american la plata unor despăgubiri-record, în valoare de 150 de miliarde de dolari. Bărbatul este acuzat că a ars sever în 1988 un tânăr care a murit anul acesta, a anunţat miercuri avocatul familiei victimei. Părinţii ştiu că nu vor primi probabil niciodată nimic de la vinovat, […]

Deşi onorariile colaboratorilor externi reprezintă la TVR secrete mai bine păzite decât cele ale NATO, am reuşit să aflăm câţi bani primeşte H.-R. Patapievici pentru o emisiune fără audienţă. Bonus: cotidianul.ro vă prezintă şi bugetarul care câştigă de la stat 1,4 miliarde lei vechi.

Un accident în lanţ, cu şase automobile implicate, a avut loc, joi seara, în zona Drumul Taberei din Capitală. Potrivit primelor informaţii, două persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la spital. Traficul este închis pe un sens, în cartierul Drumul Taberei, anunță Realitatea TV.

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat joi că Raed Arafat nu a blocat proiectul Legii sănătăţii, așa cum l-a acuzat Băsescu, ci a avut observaţii şi „o tensiune, să zicem, în perspectiva unei introduceri necontrolate a sistemului privat în urgenţă”. Ministrul a răspuns astfel întrebărilor adresate de jurnalişti cu privire la declaraţia lui Traian Băsescu […]

„Am ajuns prima oară la mânăstirea Petru Vodă în seara de Crăciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregăteau să meargă cu colindul. Iată-mă umblând împreună cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie în chilie. «Lerui, Doamne, Ler/ Au pornit cu pluguşorul/ Îngerii prin cer.» Intrasem pe nesimţite în […]

„Am ajuns prima oară la mânăstirea Petru Vodă în seara de Crăciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregăteau să meargă cu colindul. Iată-mă umblând împreună cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie în chilie. «Leru-i, Doamne, Ler/ Au pornit cu pluguşorul/ Îngerii prin cer.»”

CE recomandă Guvernului să creeze, în colaborare cu Consiliul Concurenţei, o piaţă de tranzacţionare a gazelor naturale, asemănătoare pieţei de energie OPCOM, şi să elimine toate barierele fizice care împiedică exportul gazelor, acestea fiind condiţii „cruciale” pentru liberalizarea preţurilor. „În sectorul energiei au fost făcute progrese limitate (…). S-a propus implicarea Consiliului Concurenţei şi dezvoltarea […]

Mario Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au judecat, joi, recursul procurorilor la decizia de cercetare în stare de libertate a lui Mario Balint, filul lui Sile Cămătaru. Fiul interlopului a fost reţinut săptămâna trecută sub acuzația de evaziune fiscală şi proxenetism, potrivit Antenei […]

„Colinde, colinde!/ E vremea colindelor/ Căci gheaţa se-ntinde/ asemeni oglindelor/ Şi tremură brazii/ Mişcând rămurele/ Căci noaptea de azi-i/ Când scâteie stelele…” Un cântec de Crăciun de Mihai Eminescu. Daruri pentru Moş Crăciun O carte încântătoare, cu povestiri de Melanie De Coster, Corinne Machon, Roger-Pierre Brenaud, Cristelle Leduc, şi ilustraţii de Liliane Crismer. „N-am să […]

Un fost subofiţer SRI în vârstă de 46 de ani, pensionat din anul 2009, cu domiciliul în Bucureşti, s-a sinucis, joi, posibil din cauza unor probleme financiare, în casa de vacanţă pe care o avea în oraşul dâmboviţean Fieni. Bărbatul şi-a pus capăt zilelor cu o armă de vânătoare cu alice, deţinută legal. Potrivit reprezentanţilor […]

Aproape patru tone de droguri de mare risc şi precursori de droguri, confiscate în 24 de dosare penale, au fost distruse de către IGPR. „La data de 20 decembrie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române a efectuat distrugerea a 520 kg. de droguri (heroină, cocaină, cannabis, opiu, MDMA, MDA, LSD) şi a 3.380 kg. de […]

Deputaţii francezi au aprobat proiectul de lege privind negarea genocidurilor, între care cel asupra armenilor în 1915, în pofida avertismentelor şi indignării manifestate de Turcia şi prezenţei a mii de manifestanţi în jurul sediului Adunării Naţionale. Documentul a fost votat la vedere de o largă majoritate din cei aproximativ 50 de deputaţi prezenţi, împotriva proiectului […]

Deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzația de abuz în serviciu.  Marian Ghiveciu este acuzat de procurorii DNA de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Potrivit procurorilor, în perioada 2005-2006, la instigarea inculpatului Marian Ghiveciu, inculpaţii Dumitru Borcan (şef al Compartimentului de Cadastru şi […]

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu se teme de comasarea alegerilor, însă se aşteaptă ca aceasta să creeze confuzii în rândul alegătorilor care nu sunt deloc pasionaţi de politică. „Nu mi se pare o problemă (comasarea alegerilor n.r.) Eventual se poate discuta dacă chiar îmbunătăţeşte democraţia în România, […]