Procuror înzestrat de Dumnezeu cu „puteri” manageriale

Un procuror arădean, care a câştigat recent concursul pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, declară public că a fost înzestrat de Dumnezeu ca să fie şef şi că n-a făcut nici un fel de şcoală de management în acest sens. Cu toate acestea, Marius Ovidiu Miclea l-a devansat, la concurs, pe principalul său contracandidat tocmai la proba de management, unde a luat nota 9,07.

„Noi suntem chemaţi să fim sare şi lumină. Poate o să mă consideraţi lipsit de modestie, dar nu-i nimic, vreau să vă spun ceva: am fost abordat de anumiţi colegi şi mi-au spus: măi, să ştii că avem mare noroc că eşti şeful nostru, eşti făcut, ştii să fii şef şi mi-am dat seama de un lucru. Am fost învăţat de Dumnezeu. Am fost binecuvântat. Am fost înzestrat cu înţelepciune să fac chestia asta. N-am făcut nici un fel de şcoală de management. Am mai citit eu ce mi-a mai căzut în mână, dar asta este o chestie aşa, sporadică. Sunt convins că sunt în poziţia asta pentru că Dumnezeu mă vrea aicea, pentru că vrea ca în cariera mea să evoluez la maxim. Cred că un om binecuvântat trăieşte în excelenţă în orice domeniu al vieţii, inclusiv în carieră. Ştiu că Dumnezeu m-a pus aici şi mi-a dat şi armele necesare acestui tip de luptă pe care o duc eu în funcţia mea. Sunt ferm convins de treaba asta şi îi mulţumesc pentru treaba asta lui Dumnezeu, ori de câte ori am ocazia”, spunea procurorul Miclea.

El a făcut aceste declaraţii în timpul unei emisiuni de televiziune, cu tema Principii creştine în justiţie, înregistrată de postul Alfa Omega TV, care poate fi vizionată pe YouTube. La data înregistrării Miclea deţinea funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. În legătură cu relaţiile de serviciu pe care procurorul le avea cu subordonaţii săi, reproducem un pasaj din mărturisirile sale: „Am constatat o treabă interesantă. Colegii mei nu au pus creştinismul de o parte şi profesia de cealaltă parte. Foarte mulţi din colegii mei sunt însetaţi să discute despre Dumnezeu şi despre principiile creştine. Unii au o uşoară jenă, alţii consideră că a aborda viaţa din punct de vedere creştin înseamnă o izolare faţă de restul societăţii, ceea ce e complet greşit. Pe unii am reuşit să-i fac să gândească altfel lucrurile astea”, a mai spus procurorul Miclea. El urmează să devină prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad începând cu data de 1 ianuarie 2012, când va intra în contact direct cu noii săi subordonaţi, la care urmează să constate cât sunt de „însetaţi” să discute despre Dumnezeu şi principiile creştine. Tot prim procurorul Miclea trebuie să decidă dacă în calitatea sa de funcţionar public va provoca aceste discuţii la locul de muncă, sau doar în timpul liber la Biserica Adoram.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.