Două tramvaie s-au ciocnit, vineri după-amiază, pe linia care face legătura între municipiul Arad şi comuna Ghioroc. Trei pasageri, între care un copil, au fost răniţi şi transportaţi la spital, în timp ce traficul tramvaielor este blocat pe această linie. Accidentul a avut loc la intrarea în municipiul Arad, pe linia care leagă oraşul de […]
Lună: septembrie 2012
Negocierile pe marginea contractului de privatizare a Oltchim au fost întrerupte vineri la prânz, avocaţii lui Dan Diaconescu urmând să revină în cursul după-amiezii posibil însoţiţi de clientul lor, relatează Agerpres. „Am întrerupt negocierile pentru a discuta cu Dan Diaconescu. Vom reveni la ora 16.00, este posibil să vină şi Dan Diaconescu la negocieri”, a […]
Organizaţia care decernează premiile Grammy, The Recording Academy, organizează un concert televizat în memoria cântăreţei Whitney Houston. Primii artişti care şi-au confirmat participarea sunt Celine Dion, Usher şi Jennifer Hudson. Concertul se va intitula „We Will Always Love You: A Grammy Salute To Whitney Houston” şi va fi difuzat pe postul CBS, pe 16 noiembrie. Spectacolul […]
Preţul aurului în România a atins vineri un nou maxim istoric, de 200,34 lei pe gram, fiind pentru prima dată când este depăşit pragul de 200 lei pe gram, potrivit datelor BNR. Precedentul record fusese atins miercuri, 26 septembrie, la 198,92 lei pe gram.
Traficul rutier este restricţionat vineri după-amiază pe DN 1B între Ploieşti şi Buzău din cauza unui accident în urma căruia două persoane au fost rănite uşor. Potrivit datelor oferite de Poliţia Prahova, un accident rutier a avut loc pe DN 1B în localitatea prahoveană Valea Călugărească, în urma impactului dintre două autoturisme două persoane fiind […]
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 2,7% în luna septembrie 2012, de la nivelul de 2,6% înregistrat în luna august 2012, conform unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), relatează Agerpres. Este pentru a 22-a lună consecutiv când rata inflaţiei în zona euro este peste ţinta […]
Producătorul de materiale plastice Prodplast Bucureşti (PPL), companie controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru, se mută pe platforma industrială Faur din Capitală, unde a închiriat două hale în suprafaţă totală de peste 7.000 de metri pătraţi şi vrea să reînceapă producţia cu echipamente noi. „Intenţionăm să reîncepem producţia cu echipamente noi, cu o fabrică […]
Nu doar George Maior, şeful SRI, ci şi directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a ieşit la rampă vineri cu declaraţii despre cazul Oltchim. Meleşcanu a spus şi ce „crede” el.
Viorel Hizo a efectuat vineri dimineaţă primul antrenament cu echipa de fotbal FC Vaslui, în calitate de nou antrenor, după ce s-a întors pentru a pregăti a patra oară formaţia moldoveană, relatează Agerpres. Viorel Hizo a venit la FC Vaslui după ce, la începutul săptămânii, antrenorul Marius Şumudică a părăsit în condiţii amiabile formaţia, lăsând-o […]
Spitalul de Oftalmologie din Capitală a înregistrat în ultimele zile peste zece cazuri de răni oculare grave, după ce oamenilor le-a sărit în ochi dopul pus la sticla cu must, a declarat, vineri, managerul unităţii sanitare, Monica Pop, informează Mediafax. Potrivit managerului, unii pacienţi şi-au pierdut globul ocular „Nu am văzut niciodată aşa ceva. Eram […]
Moneda naţională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american. Banca Naţională a stabilit vineri, 28 septembrie, un curs de referinţă de 4,5331 lei/euro, cu 1,91 de bani mai mare decât cel din şedinţa anterioară. Leul s-a apreciat vineri în faţa dolarului american. BNR a publicat un curs de […]
Secretarul general al Partidului Socialist European (PES), Philip Cordery, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurate la Bruxelles, răspunzând unei întrebări din partea Agerpres, că PES ar putea lua în considerare organizarea viitorului congres la Bucureşti, dar că acest lucru se va discuta doar după alegerile din decembrie din România. Secretarul general al PES […]
Alianţa România Dreaptă (ARD) se lansează oficial, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, ca alianţă electorală de centru-dreapta în vederea alegerilor parlamentare în cadrul unei construcţii politice reprezentate de Partidul Democrat Liberal, Partidul Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Lansarea ARD va fi precedată de reuniuni ale forurilor de conducere lărgite ale democrat-liberalilor şi celor […]
Deputatul PDL Petru Movilă a declarat vineri pentru MEDIAFAX că va merge la DNA unde a fost invitat în legătură cu „o problemă legată de Serviciul rutier Iaşi”, surse judiciare spunând că ar fi intervenit pe lângă poliţişti în cazul unui procuror din Iaşi. „Am primit o invitaţie la DNA. Urmează să-mi spună despre ce […]
Nokia se pregăteşte pentru lansarea pe piaţă a moilor modele Lumia cu sistem de operare Windows Phone 8, prezentate la începutul lunii septembrie, operatorii italieni oferind telefoanele de la mijlocul lunii noiembrie, la preţuri de 599 euro pentru Lumia 920, respectiv 499 euro pentru Lumia 820, scrie stiri24h.net.
Două tramvaie s-au ciocnit, vineri, într-o intersecţie din Galaţi. Cinci persoane au fost rănite şi transportate la spital, informează România TV. Două tramvaie s-au ciocnit într-o intersecţie aglomerată din Galaţi. Primul tramvai oprise la semafor, iar cel din spate, care circula cu viteză, s-a izbit de cel din faţă. Cinci pasageri au fost rănite uşor. […]
O premieră aşteptată cu maxim interes în capitala ungară va avea loc în 28 septembrie la Teatrul Naţional din Budapesta: “Îngeri în America”, de Tony Kushner, în regia lui Andrei Şerban. Biletele pentru premieră, dar şi pentru următoarele spectacole sunt deja vândute. Celebrul regizor a declarat revistei HVG că nu s-a simţit atras de dimensiunea […]
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, într-un comunicat transmis AGERPRES, Biroul de presă al Patriarhiei Române. Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod […]
Pe ordinea de zi a CSAT de joi a fost trecută o hotărâre prin care CSAT primea ca atribuţii să pună manageri la companiile de stat, inclusiv la Poştă, dar şi să aprobe toate privatizările, a declarat joi seară premierul Ponta, însă a adăugat că nu crede că propunerea îi aparţine lui Traian Băsescu. „S-au […]
Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru a fost învinsă cu 6-1, 1-6, 6-4 de Ana Şkudun (Ucraina), în optimile de finală ale probei de simplu, la turneul ITF de la Telavi (Georgia), dotat cu premii totale de 50.000 de dolari. La dublu, Olaru şi Lesia Ţurenko (Ucraina) s-au calificat în sferturile de finală, după 6-3, […]
Ministrul Leonard Orban, fost ministru chiar în Guvernul PDL, a fost umilit „din prostie” din cauza unui ordin politic transmis europarlamentarilor democrat-liberali, care au venit special în locul unor parlamentari PPE şi i-au convins şi pe alţii să voteze împotriva acestuia, afirmă premierul Victor Ponta. „Aşa măgărie nu am văzut în acest an”, a spus […]
Un avion al companiei Sita Air, cu 16 pasageri la bord şi trei membri ai echipajului, care zbura spre Everest, s-a prăbuşit în zorii zilei de vineri în apropierea aeroportului capitalei nepaleze Kathmandu, relatează Ansa şi Sky News, potrivit Agerpres. Avionul zbura spre Lukla, un punct de tranzit din nord-estul ţării, unde se adună turiştii […]
Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat, joi, că Universitatea Bioterra din Capitală va fi supusă, începând de lunea viitoare, unor verificări ale Corpului de control al Ministerului Educaţiei. Controlul, anunţat iniţial că va demara joi, a fost amânat din pricina faptului că sunt în desfăşurare anchetele organelor abilitate, în dosarul divulgării de subiecte la Universitatea Bioterra. […]
Conducerea Fondului Monetar Internaţional discută, vineri, cea de-a şasea evaluare a acordului cu România, încheiată în urma misiunii derulate la Bucureşti în perioada 31 iulie – 14 august. La finalul misiunii, în 14 august, şeful delegaţiei FMI, Erik de Vrijer, a arătat că aprobarea evaluării acordului preventiv de către board-ul instituţiei financiare internaţionale este condiţionată […]
Fostul jurnalist Lucian Mîndruţă a postat pe Facebook un mesaj în care ironizează preoţii şi Biserica Ortodoxă Română. Lucian Mîndruţă a susţinut în postarea sa că în România sunt 56.000 de preoţi şi 48.000 de medici şi a făcut o comparaţie între cele două categorii, scrie revistablogurilor.ro.
Bucureştenii ar putea circula, cu cinci tipuri de bilete comune, pe liniile RATB, Metrorex şi CFR Călători, ultimele aferente inelului de cale ferată al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).