Lună: mai 2014
Începând de luni mii de militari NATO participă la cele mai mari manevre militare din istoria postsovietică a Estoniei, în apropiere de…
Victor Hănescu a urcat 13 locuri în clasamentul ATP, situându-se acum pe poziția 80, cu 646 pct, după ce a reușit să se califice în semifinalele turneului de la Oeiras (Portugalia), desfășurat săptămâna trecută. Nu același lucru s-a întâmplat însă și cu alți tenismeni români. Adrian Ungur a coborât în schimb 23 de locuri, până […]
O misiune comună Norvegia-Statele Unite efectuează în perioada 5-8 mai zboruri de observaţie în spaţiul aerian al Rusiei, cu un avion de observaţie de tip An-30 din România, în cadrul Tratatului Cer Deschis, potrivit unui oficial rus de rang înalt, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică, citată de Mediafax. „În cursul zborului pe o rută […]
SUA și Filipine au lansat luni ample manevre comune, la numai câteva zile după ce președintele american Barack Obama a efectuat o vizită în arhipelag, în timpul căreia și-a reafirmat sprijinul pentru aliatul său, transmite France Presse. Aceste zece zile de exerciții sunt necesare pentru a răspunde provocărilor lansare de vecinii „agresivi” ai Manilei, a […]
O navă a lovit un transportor de containere şi s-a scufundat în apropiere de Hong Kong, au anunţat echipe de intervenţie. Unsprezece membri din echipajul navei au fost daţi dispăruţi luni. Coliziunea a avut loc în apropiere de insula Po Toi, în extremitatea sudică a Hong Kong, a indicat un responsabil al echipei de pompieri, […]
Realizatorul Antenei 3 Mihai Gâdea a anunțat duminică seară că împreună cu jurnalistul Adrian Ursu și cu Mircea Badea va trimite o scrisoare judecătorilor Curţii…
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 s-a produs, luni dimineaţa, în estul Japoniei. Seismul a fost resimţit la Tokyo, a anunţat Agenţia meteorologică locală, citată de AFP. Cutremurul s-a produs luni, la ora locală 5.18 (duminică, 23.18, ora României), la o adâncime de 160 de kilometri. Epicentrul său a fost localizat pe Insula Izu […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că este „absolut de acord” cu scenariul avansat de liderul PNL Crin Antonescu privind o coaliţie anti-PSD, care să blocheze accesul pesediștilor la Președinția României. Întrebat ce părere are de ideea lui Crin Antonescu referitoare la o coaliţie anti-PSD, Traian Băsescu a precizat că nu ştie declaraţia, dar, […]
Câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, s-au reunit duminică seara la Odesa, după care au pornit în coloană spre sediul regional al poliţiei, unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei, transmite Mediafax. După ce s-au adunat, duminică seara, la „Treptele Potemkin”, un monument care a devenit celebru […]
Străzi, pasaje şi locuinţe din Capitală au fost inundate duminică seară după ploaia căzută timp de câteva ore…
Potrivit autorităților ruse, la rândul său, Vladimir Putin a subliniat „necesitatea de a stabili un dialog direct între autoritățile actuale de la Kiev și…
Meteorologii au emis, luni, o nouă informare de ploi abundente, vânt puternic și descărcări electrice. Avertizarea este valabilă până la…
Premierul Victor Ponta a dezvăluit duminică seară că nu întâmplător, în urmă cu doi ani, primul Guvern USL a fost învestit pe data de 7 mai.
Premierul Victor Ponta îl vede din nou la pușcărie pe președintele Traian Băsescu după ce își termină al doilea mandat. Ponta a declarat că…
Ponta: Eu, ca preşedinte, n-aş putea să coabitez cu Băsescu premier
Premierul Victor Ponta a declarat duminică seară că, dacă ar fi preşedinte, nu ar putea coabita cu Traian Băsescu în calitate de premier. „Vă spun, nu aş putea să coabitez cu Băsescu premier, eu fiind preşedinte. Şi eu cred că nu poţi să candidezi fără să ai o anumită reprezentare şi legitimitate. Trebuie să te […]
Traian Băsescu a declarat duminică seara că, prin jgnirile pe care le-a adus zilele trecute Elenei Udrea, Victor Ponta a dorit să lovească în…
Premierul Victor Ponta a declarat duminică seară la România TV că susţinerea liderului PNL Crin Antonescu la Preşedinţie în cazul refacerii USL este un scenariu aproape imposibil, dar că varianta în care USL se reface cu liberali din nou la guvernare şi candidat comun la Cotroceni are peste 51% şanse de realizare. Întrebat dacă refacerea […]
Premierul Victor Ponta a criticat duminică seara ultimele afirmații ale președintelui Traian Băsescu în legătură cu Partidul Mișcarea Populară. Traian Băsescu este recidivist la încălcarea Constituţiei şi această încălcare este evidentă, dar judecătorii CCR trebuie să decidă, a afirmat Victor Ponta, adăugând, la remarca că judecătorii CCR trebuie sesizaţi de cineva, că „probabil o vom […]
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu va convoca CSAT pentru analizarea crizei din Ucraina, atunci convocarea va fi făcută de el… Reacția lui Băsescu.
„Physiognomonia” era în antichitate „arta de a dezvălui caracterul individului cercetându-i trăsăturile chipului”. Încă nu s-a scris la noi o istorie a românilor din perspectiva „physiognomiilor”, care au reprezentat într-o perioadă de timp definită populaţia majoritară, comportamental şi cultural. „Physiognomiile” se pot schimba în decursul istoriei, în bine sau în rău, în funcţie de mediul […]
Libertatea din România este unul dintre cele mai controversate subiecte de după căderea comunismului, acutizându-se cu fiecare an. Obligaţi să suporte efectele unei anarhii constituţionale, autointitulată libertate, românii se văd tot mai neputincioşi în controlarea deciziilor privind propria lor viaţă.
Ultima picătură de bun-simţ care şiroia pe obrazul lui Traian Băsescu s-a pierdut în apa Mării Negre, în apropierea staţiunii Neptun. De aceea, nimic nu l-a mai putut reţine pe preşedintele României să se fotografieze în tricoul PMP, implicându-se astfel total în campania electorală a unei formaţiuni politice, în ciuda faptului că legea îi interzice […]
Premierul Victor Ponta a fost huiduit duminică la Sâmbra oilor. În momentul în care a fost prezentat pe scena improvizată, Ponta a fost huiduit de unii oameni, în timp ce alții l-au aclamat. Rugat de jurnalişti, la o conferinţă de presă susţinută în Negreşti Oaş, să comenteze huiduielile de la Sâmbra oilor, Ponta a spus: […]
FC Botoşani a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), pe Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Vaşvari ’23 şi ’44, ambele din penalti, Fulop ’56, respectiv Astafei ’90+2.