„Precizez că am sprijinit personal campania electorală din anul 2009, pentru a obţine sprijinul Guvernului în vederea derulării a…
Lună: februarie 2015
România se zvârcoleşte în Zodia Corupţiei. Politicienii apărători ai statului de drept şi oneşti oameni de afaceri ai zilei de ieri au devenit arestaţii zilei de azi. Din spatele gratiilor arestaţii cântă precum…
HC Odorhei va înfrunta formația ucraineană ZTR Zaporoje în sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, potrivit tragerii la sorți efectuate miercuri la Viena.
Pe o porţiune din Autostrada Soarelui va fi şantier până iarna viitoare. Tronsonul Bucureşti – Fundulea va fi modernizat.
Comisia Europeană (CE) a decis să demareze procedura de dezechilibru macroeconomic pentru România și Portugalia, două din cele 16 țări identificate în luna noiembrie 2014 că înregistrează dezechilibre economice, a anunțat, miercuri, Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.
Măsurile de securitate au fost intensificate de autoritățile ucrainene la centrala nucleară Zaporijia şi la fosta centrală Cernobîl, un urma mai multor ameninţări cu bombă, a anunțat Autoritatea ucraineană de reglementare în domeniul atomic, potrivit agenției TASS.
Aplicaţia americană Uber, care îi permite oricărui şofer fără antecendente penale să transporte pasageri în maşina proprie, a ajuns în sfârşit în Bucureşti.
Aproximativ 125 de persoane și-au pierdut viața în mai multe avalanşe care s-au produs în ultimele zile în Afganistan, informează The New York Times.
Guvernul grec a suspendat fotbalul profesionist pe o perioadă nedeterminată, din cauza violențelor. Potrivit presei internaționale decizia vine după manifestările violente dintre fanii rivalelor Olympiakos și Panathinaikos.
Istoricii se vor afla într-o mare încurcătură atunci cînd vor consemna rolul lui Traian Băsescu.
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” găzduiește în perioada 26 februarie – 5 iulie 2015 expoziția de păianjeni și scorpioni vii, intitulată ”Țesături Periculoase”. Cele peste 50 de specii au fascinat deja vizitatorii din…
Un expert israelian în contra-terorism anunţă că Europa e ameninţată de noi atacuri.
Un Pygmalion perpetuu, o izbucnire de vitalitate, un chip de Hollywood. Pe 26 februarie, marele actor Alexandru Repan împlineşte vârsta de 75 de ani. Dacă îi priveşti statura sveltă, eleganţa, supleţea gesturilor şi zâmbetul cuceritor, informaţia pare neverosimilă. Totuşi, stă mărturie multitudinea de roluri memorabile, pe care le-a jucat în cele peste 70 de spectacole […]
Susținătorii înarmării Ucrainei au găsit leac pentru indecizia președintelui Barack Obama de a oferi armament defensiv letal.
Cererea lui Copos de eliberare condiționată din închisoare a fost respinsă de magistrații Judecătoriei Sectorului 5 din Capitală.
Victor Ponta a comentat declarațiile TV ale fostului președinte Traian Băsescu despre cazul Elena Udrea şi a afirmat că ac…
Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, și fostul președinte Traian Băsescu au avut joi o întâlnire în cadrul căreia au discutat despre continuarea…
Klaus Iohannis va face joi o vizită oficială în Germania. Președintele se va întâlni cu omologul său Joachim Gauck și cu…
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege pentru conferirea titlului onorific de martir și erou al națiunii române lui Avram Iancu…
Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Viorel Popescu, fost director general al Regiei Autonome de Transport București (RATB)…
Rusia va tăia livrările de gaze naturale către Ucraina dacă aceasta nu reușește să plătească, ceea ce ”va crea o problemă pentru Europa”, a anunțat miercuri președintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters, citat de AGERPRES. Într-o conferință de presă comună cu omologul său cipriot Nicos Anastasiades, șeful statului rus a declarat că speră totuși să […]
Judecătorii ICCJ au decis miercuri arestarea preventivă a Elenei Udrea la solicitarea procurorilor DNA în baza probelor din dosarul Gala Bute.
Miile de persoane decedate în urma conflictului din sud-estul Ucrainei au fost ucise din vina ambelor părți ale conflictului, care încalcă mereu regulile de război, efectuează lovituri haotice și folosesc cartierele rezidențiale ca puncte de luptă, se arată într-un raport al Amnesty International citat de BBC si preluat de DESCHIDE.md. Potrivit raportului, autoritățile de la […]
Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, arestat preventiv în noul dosar instrumentat de DNA privind mai multe contracte ilegale care ar fi fost încheiate de CJ cu diverse firme, va fi plasat în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanţa, potrivit Mediafax. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus înlocuirea măsurii […]
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a comentat, miercuri, decizia PSD de a amâna reuniunea celor două camere ale Parlamentului…