Marine Le Pen, lidera formațiunii franceze de extremă dreaptă Frontul Național, a fost văzută marți de jurnaliști în Parlamentul Rusiei, unde a venit pentru o serie de întâlniri, informează Reuters și AFP, potrivit AGERPRES. Autoritățile ruse au anunțat că Marine Le Pen urmează să se întâlnească cu Serghei Narâșkin, un aliat al Kremlinului și președinte […]

Grecia ar putea impune o nouă taxă – cea pentru extragerile de numerar de la ATM-uri. Este o măsură prin care se speră că se va încuraja folosirea cardurilor de credit și astfel se va reduce evaziunea fiscală, arată Ministerul Finanțelor de la Atena, potrivit Reuters. ”Ar putea apărea, de exemplu, o mică taxă pentru […]

Rusia refuză navele de tip Mistral, comandate în Franţa, şi discută doar suma compensaţiei, a declarat pentru presa rusă Oleg Bocikarev, vicepreşedintele comisiei tehnico-militare al Federaţiei Ruse, citat de agenţia rusă ITAR-TASS, scrie Deschide.md. „Faptul că Rusia nu va mai cumpăra port-elicopterele franceze Mistral este confirmat şi acum se discută doar suma de bani care […]

Biroul pentru investigații și analiza din Franța a început să cerceteze un incident care a avut pe 2 mai și a implicat unul dintre avioanele companiei Air France, cu 37 de persoane la bord. Echipajul a evitat cel mai înalt vârf montan din Afica Centrală, arată informațiile publicate de autoritățile franceze. Un Boeing 777 efectua […]

La Teheran a început procesul corespondentului publicației Washington Post în capitala Iranului. Jason Rezaian este acuzat de spionaj și alte trei infracțiuni grave și este în arest de mai bine de 10 luni. Avocatul din oficiu al lui Rezaian a declarat agenției iraniene Tasnim că ”el este acuzat de spionaj pentru că a adunat informații […]

Teatrul de Comedie în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti organizează în perioada 23- 31 mai Festivalul Comediei Româneşti – festCO, care a fost înfiinţat în 2003 şi are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole ce au la bază texte de comedie românească. Începând din acest an, festCO a primit marca […]

Dan Tăpălagă, unul dintre jurnaliștii despre care Victor Ponta a afirmat pe Facebook că a fost „ciomăgar băsist” iar acum îl critică pe Traian Băsescu, îi dă replica premierului, tot pe Facebook. Tăpălagă îl numește pe Ponta liderul borfașilor, amintind de legăturile dintre premier – Udrea – Cocoș și Băsescu. „Cat tupeu, câtă obrăznicie la […]

Umbre – drame întunecate, parodii SF şi filme-şoc la TIFF 2015 Răzbunări, drame psihologice, parodii SF şi abordări neaşteptate ale horror-ului, thriller-ului, western-ului sau filmului poliţist se regăsesc şi anul acesta în cele mai „întunecate” secţiuni la TIFF: Umbre / Shadows şi Fără limită / No Limit. Pentru prima dată, poveştile din Umbre-Scurtmetraj / Shadows […]

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți că nu mai are competența să judece dosarul ANRP în care este acuzat fostul șef al ANI Horia Georgescu. Instanța supremă a admis o excepție de necompetență a instanței după calitatea persoanei, după ce deputații Cătălin Theodor Nicolescu și Marko Attila-Gabor, trimiși și ei în judecată […]

Actorul Gerard Depardieu declară că este gata să ”moară” pentru Federația Rusă, țară al cărei cetățean a devenit în 2013, pentru a evita plata taxelor mai mari în Franța natală. ”Sunt gata să-mi dau viata pentru Rusia pentru că oamenii de aici sunt puternici. În niciun caz nu vreau să mor ca un prost în […]