Întregul mapamond stă sub semnul fricii semănată de atacurile teroriste care au loc zilnic.
Lună: iulie 2016
La 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Ca de obicei, poporul are propria lui viziune asupra sfinţilor mai importanţi.
Luarea de ostatici care a avut loc marți într-o biserică din Franța a fost tratată pe larg de televiziunile din Hexagon care au trimis corespondenți în încercarea de a suprinde cât mai multe imagini de la locul tragediei.
Pilotul român de curse Alexandra Marinescu (16 ani) a semnat cu echipa britanică Richardson Racing pentru a participa în cea de-a doua jumătate a Campionatului Britanic de Formula 4 din acest sezon, începând cu runda din această săptămână de la Snetterton, informează un comunicat remis, marți, AGERPRES.
Adrian Mititelu, fost director general unic al SC Fotbal Club U Craiova SA, nu a fost asistat de apărător ales pe parcursul urmăririi penale desfășurate de procurorii DNA…
Jurnalul unui adolescent lucid abundă de întâmplări plicticoase. Din când în când, scrisul pulsează către o mică revoltă împotriva monotoniei agresive. “Tinereţea ciudată” a adolescentului descris de Dinu Pillat notează în jurnalul său un adevăr pe care mulţi alţii îl trec sub tăcere: “Micul Dejun. M-am sculat din pat. M-am îmbrăcat. Mi-am luat ceaiul. Tata […]
Autoritarismul lui Traian Băsescu n-a pus în pericol libertatea de exprimare. Aşa că preşedintele nostru îşi putea cunoaşte, ceas de ceas şi în proporţie de masă, adversarii.
Președintele consiliului regional al cultului musulman din Haute-Normandie a reacționat după asasinarea preotului din Saint-Étienne-du-Rouvray …
Poliția suedeză este în alertă după ce un bărbat a fost rănit în cadrul unui atac armat dintr-un mall din orașul Malmö.
O jurnalistă extrem de cunoscută în Turcia, Nazli…
Ministrul justiției din landul Bavaria din Germania, Winfried Bausback, a solicitat marți aplicarea de dispozitive electronice la gleznă în cazul „extremiștilor considerați posibile amenințări pentru siguranța publică”, relatează DPA, citată de Agerpres. Autoritățile trebuie să îmbunătățească modul în care îi mențin sub supraveghere pe potențialii atentatori, a menționat Bausback. Anchetatorii ar trebui de asemenea să […]
Peste 2.700 de militari din cinci țări membre NATO – Bulgaria, Canada, Polonia, România, SUA – și cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace – Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina – vor participa, în perioada 27 iulie – 7 august, la exercițiul multinațional SABER GUARDIAN-16, ce se va desfășura la Centrul de Instruire […]
Văzută de la distanță, Vicenza nu arată ca un oraș cuprins de criză. Pe eleganta Corso Andrea Palladio, numită după …
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi un decret prin care a conferit titlul de luptător determinant pentru victoria revoluţiei din 1989 pentru 548 de persoane. „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marţi decretul privind conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” persoanelor prevăzute în anexă„, […]
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că a fost „asigurat” că în România nu există, în prezent, rațiuni pentru ridicarea nivelului de alertă teroristă. Iohannis a precizat că în condițiile multiplicării atentatelor din Europa în CSAT a fost prezentată o evaluare a stării de securitate a României din perspectiva riscurilor și amenințărilor de natură teroristă. […]
Terorismul islamic a ajuns în Germania, care nu poate da înapoi în fața terorii din cauza vreunui sentiment al prudenței, a declarat marți prim-ministrul landului Bavaria, Horst Seehofer, după câteva atacuri recente revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), transmite Reuters, citată de Agerpres. „Fiecare atac, fiecare act de terorism, înseamnă prea mult. Terorismul islamist […]
ALDE, formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, propune ca…
Deputatul Mihăiţă Calimente a dat PNL pe ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta își justifică plecarea de la liberali prin faptul că în PNL a ajuns ”să se impună ideologia lui Traian Băsescu”. „Eu niciodată nu m-am înţeles cu Traian Băsescu şi, de zece ani de zile, am fost unul dintre principalii vectori care […]
Comisia de experți a CNATDCU a respins contestația depusă de fostul premier Victor Ponta în legătură cu teza de doctorat și a menținut verdictul de plagiat, Consiliul General al acestei structuri urmând să voteze marți și miercuri raportul elaborat în acest caz. „Astăzi și mâine se votează raportul de respingere a contestației, cu alte cuvinte […]
Traian Băsescu afirmă, referindu-se la dosarul care-l privește pe Horia Simu…
Doctorița care a dat publicității imaginile cu pacientul de la Spitalul de Arşi cu viermi pe răni…
Ministerul Afacerilor Externe va elabora și va prezenta în CSAT o strategie adaptată cu privire la Orientul Mijlociu, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis, după ședința CSAT. Iohannis a menționat că în ședința CSAT s-a discutat despre Orientul Mijlociu și implicațiile din această regiune atât pentru Europa, cât și pentru România. „Am solicitat ca MAE […]
Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat marți atacul din biserica din Franța în care un preot a fost ucis. Organizația a transmis marți că autorii atacului sunt doi dintre „soldații” săi. Revendicarea a fost făcută publică prin intermediul agenției AMAQ, organ de propagandă al organizației jihadiste.
Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) lansează vineri, 29 iulie 2016, programul Nocturnă muzeală, urmând ca sediul central şi muzeele subordonate să fie deschise până la ora 22.00 în ultimul weekend al fiecărei luni (vineri – sâmbătă). În mod concret, vineri, 29 iulie, vor putea fi vizitate Galeria Naţională şi expoziţia temporară Oglinzile Orientului, […]
Banca Națională a României nu a renunțat niciodată la recuperarea tezaurului românesc de la Moscova și face în continuare toate demersurile…
În jurul orei 11:00 GMT, s-au auzit mai multe focuri de armă la spitalul din…