Autoritarismul lui Traian Băsescu n-a pus în pericol libertatea de exprimare. Aşa că preşedintele nostru îşi putea cunoaşte, ceas de ceas şi în proporţie de masă, adversarii. Preşedintele Turciei nu-i putea cunoaşte decât din rapoartele serviciilor de informaţii. Cei din Parlament lucrau pe faţă. Dar cei din Armată? Dar cei din Justiţie? Funcţionarii de stat? Poliţiştii?
Această situaţie era cauzată de limitarea drastică a libertăţii de opinie, în societate, şi a celei de exprimare, în presă. De ce această limitare? Tocmai ca să nu-i fie pus în discuţie autoritarismul. De ce acest autoritarism? În 1997, pe când era premier, Erdogan a trebuit să se confrunte cu o tentativă de lovitură militară de stat. A ţinut în frâu sentimentul de umilire şi avea de gând să-i scoată la iveală pe cei care au organizat-o, atunci când va veni la putere. Armata însă nu avea în tradiţia sa să se exprime altfel decât prin acţiune.
Cum să-i scoată la iveală pe cei care în Armată erau adversari ai regimului său moderat islamist? A înfiinţat o structură de informaţii condusă de el însuşi, care avea în sarcină spionarea generalilor şi coloneilor. Când a primit ordin, în noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, această structură de adjuncţi ai marilor comandanţi şi-a arestat şefii care n-au fost de acord să-şi ofere serviciile puciştilor. Dar unii au fost de acord… Apoi, l-au anunţat pe Erdogan să părăsească hotelul în care se afla, ca să-l poată bombarda un pic. După câteva ore, s-au predat.
Acţiunile de represalii de după ”puci” au dat de înţeles întregii lumi cam cum s-au desfăşurat lucrurile, dar nimeni nu va putea proba nimic, căci ”puciştii” nu-şi vor trăda misiunea. Problema, acum, este ce fel de regim are de gând Erdogan să consolideze în Turcia. Adevărata lovitură de stat pare că a a început abia după capitularea celei care a fost dată sub acoperire.
Linia roşie de care se apropie Erdogan este o nouă Constituţie, care să-i dea puteri de comandant suprem al Armatei. Nu le avea în vechea Constituţie. Acum, o largă majoritate populară e gata să i le dea, căci Armata apare a fi compromisă moral. Asta a şi urmărit lovitura de stat sub acoperire.
Dintr-odată, iată, NATO are o criză internă de încredere: a luat-o razna Armata turcă, sau a luat-o razna Erdogan? E stabilitate în Turcia, sau nu e? Trebuie Erdogan înlăturat, sau, dimpotrivă, va face Turcia mult mai stabilă? Cu ce preţ ar putea preşedintele întări pacea interioară a Turciei? Armata turcă s-a opus propunerii preşedintelui de a interveni în Siria. Va pacifica Erdogan zona, sau va complica şi mai mult conflictele zonale şi, iarăşi, cu ce preţ?
”A fost darul lui Allah acest puci”. ”I-am scos la iveală”. Acestea sunt afirmaţii ale lui Erdogan. Ele fac trimitere la duşmanii săi din Armată şi Justiţie. Nu e ciudat acest Dumnezeu invocat de Erdogan? Ține cu politicianul, nu cu imam-ul, dacă e să credem ce zice preşedintele Turciei: totul a fost pus la cale de imam-ul Gulen. Singurele probe împotriva lui Erdogan vor rămâne la fel de indirecte precum aceste demascări.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.