Jurnalul unui adolescent lucid abundă de întâmplări plicticoase. Din când în când, scrisul pulsează către o mică revoltă împotriva monotoniei agresive. “Tinereţea ciudată” a adolescentului descris de Dinu Pillat notează în jurnalul său un adevăr pe care mulţi alţii îl trec sub tăcere: “Micul Dejun. M-am sculat din pat. M-am îmbrăcat. Mi-am luat ceaiul. Tata a plecat la regiment. Mama a început să se certe cu bucătăreasa. …Dejunul. Ne-am aşezat la masă: mama, tatăl şi fiul lor. Am mâncat două feluri şi un desert. Tata a deschis aparatul de radio. A potrivit ceasornicul după ora oficială. A ascultat ştirile. S-a scobit în dinţi. Apoi s-a culcat în odaia lui. Mama rămânând singură în salon a dat un telefon amantului ei. …Masa de seară. Ne-am aşezat la masă, mama, tatăl şi fiul lor. Am mâncat două feluri şi desert. Tata a deschis aparatul de radio. A potrivit ceasornicul după ora oficială. A ascultat ştirile. S-a scobit în dinţi. Fiecare din noi s-a culcat în urmă, închizându-se în pat ca într-un sicriu. Mâine filmul va rula de la început. Aceasta se numeşte viaţă. Scriitorii o socotesc demnă de a umple paginile romanelor lor. Filosofii îi găsesc tot felul de semnificaţii. Şi eu mă întreb de ce nu mă sinucid mai curând”.
Dincolo de casă se întinde iadul cotidian, “acel fund de cartier, cu vecini care se bârfeau pe ascuns toată ziua, mereu la pândă de dincolo de ziduri, parcă nu aveau ceva mai bun de făcut decât să îşi piardă vremea uitându-se reciproc prin gaura cheii”. Apoi, la şcoală, unde anii de liceu sunt un adevărat “calvar”, unde “colegii de clasă îl priviseră totdeauna cu dispreţ, având reacţiunea golanilor în faţa copilului de familie bună”, care “nu supăra pe profesori, care nu copia la teze, care nu înjura, care nu ştia anecdote, care nu fuma pe furiş, care nu juca fotbal, care nu umbla după fete”. Iar profesorii sunt o altă poveste. Ce se discuta într-o cancelarie de liceu interbelic? Comentarii despre Rimbaud sau semnificaţia vreunui termen lingvistic? Nici gând. După ce “au sorbit din cafeaua adusă se servitor (aşa se obişnuia pe atunci, din partea şcolii! n.m.), începură comentariile în legătură cu cafeaua. Bineînţeles, pentru unul nu era de-ajuns de fierbinte, pentru un al doilea de-ajuns de dulce, pentru un al treilea de-ajuns de amară”.
Pe marginea mesei de cancelarie, cineva uitase ziarul Universul. Acolo, cu litere de-o şchioapă, era prezentat colegul lor “Ştefan Teodorescu, profesor la Colegiul «Regele Ferdinand» din capitală”, Care îşi pusese capăt zilelor, cu o seară înainte.
Astăzi avem şcoli insalubre cu profesori plictisiţi, deshăinaţi, cu priviri sordide, toropiţi de lehamitea şi sărăcia lunilor de vacanţă. Singura alternativă pentru a schimba cotidianul monoton este începerea anului şcolar din fiecare toamnă, cu nebiruitele probleme: facturi de tot felul, galopante şi ades restante, copii zburătăciţi şi nervoşi, lecţii predate în silă sau deloc, salariul mizer, de hamal analfabet dintr-un port flamand al secolului al XVIII-lea.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.