Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat într-o conferință de presă susținută marți la sediul NATO că deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chișinău „va crea impedimente în privința negocierilor pe problema transnistreană” și demersul nu este „binevenit” pentru cetățenii Republicii Moldova. El le-a cerut oficialilor alianței să nu se grăbească în ce privește deschiderea acestui biroul de legătură.

Mai bine de o săptămână românii au avut iar treabă, să-şi scoată ochii între ei pentru secăturile partidului lui Iliescu. Apropo, d-le procuror general, chiar nu aveţi de gând să-l arestaţi pe acest nelegiuit, azi inculpat oficial în dosarul ororilor Mineriadei? Chiar nu vi se pare că din poziţia lui la vârful partidului de guvernare […]

Protestele masive din aceste zile au reuşit un fapt remarcabil: au readus în prim-plan etica şi conflictul de interese. Lumea contemporană pare foarte puţin preocupată de aceste „accesorii“ ale vieţii sociale, pentru că în noua lume a post-adevărului creşte tentaţia autoritarismului, inclusiv în țara libertății, America. Iar autoritarismul se definește prin abandonul atitudinii etice și […]

Declarațiile lansate în spaţiul public de președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu prin care se conturează imaginea unui sistem judiciar care nu este independent şi a unor magistraţi care îşi desfăşoară abuziv activitatea, la comandă politică, cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor civile, reprezintă afirmaţii de o gravitate extremă la adresa justiţiei din România, afirmă […]

Chiar în inima protestelor și marșurilor de pe străzile Constanței, care au strâns sâmbătă peste 15.000 de participanți, la „Timeless Urban Bristot“, aproape 100 de iubitori de poezie și muzică au venit să se bucure împreună de un extraordinar recital al cantautoarei Maria Gheorghiu, organizat sub genericul „Maria și poeții, la Poezia vie“, în colaborare […]

Copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, referindu-se la ancheta DNA la Ministerul Justiţiei (MJ) cu privire la adoptarea ordonanței care a generat proteste, că aceasta reprezintă o imixtiune nepermisă a Parchetului în activitatea Guvernului. ”Sunt extrem de preocupat de acţiunea DNA de a ancheta modul în care au fost elaborate acte legislative la […]

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat marţi că va lansa o iniţiativă numită ”România dialogului” pentru a discuta despre ”adevăratul stat de drept” şi ”adevărata Justiţie” cu toate instituţiile şi organizaţiile interesate, menționând însă că nu va invita şi reprezentanţi ai protestatarilor. ”Voi lansa o iniţiativă care se va numi «România dialogului» (…) Toate […]

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat marţi că a demarat de duminică, 5 februarie, „Operaţiunea Scut 2017”, care vizează combaterea traficului ilicit la frontierele U.E. „Începând cu data de 05 februarie 2017 s-au intensificat controalele la frontieră, controalele în trafic, pieţe, târguri şi oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit. Principalele […]

Tensiunile politice nu au cum să contribuie la menţinerea stabilităţii economiei, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă. ”Instabilitatea şi tensiunile politice nu au cum să ajute. După cum titra un cotidian astăzi, ”economia îşi vede de treabă, dar nu trebuie s-o punem la încercare”, a spus Isărescu, în contextul situației […]

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat în vizită la Bruxelles, i-a spus președintelui Consiliului European, Donald Tusk, că dacă „în rezultatul alegerilor parlamentare ordinare sau anticipate, ori în cadrul unui eventual referendum se va decide că Acordul de Asociere cu UE trebuie anulat”, el în calitate de președinte va da curs acestei inițiative. „Am avut […]

Statele membre ale Uniunii Europene au confirmat marți prelungirea cu încă trei luni a controalelor la frontierele a cinci țări din spațiul Schengen, transmite AFP, citată de Agerpres. Germania, Austria, Danemarca, Suedia și Norvegia pot, astfel, continua să efectueze controale la granițele lor până la 11 mai. Comisia Europeană dăduse undă verde în ianuarie acestei […]