Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, că sunt mobilizate „importante resurse” în cazul fugarului Sebastian Ghiţă. „Noi nu precupeţim niciun efort şi în continuare suntem mobilizaţi. Avem importante resurse alocate pentru verificarea informaţiilor, localizarea lui Sebastian Ghiţă. Lucrurile astea se întâmplă cu sprijinul partenerilor interni şi internaţionali şi sunt (…) sub coordonarea strictă […]
Lună: martie 2017
Mai mulți reprezentanți ai Republicanilor (centru-dreapta), susținători ai lui Francois Fillon la alegerile prezidențialele din Franța, care de săptămâna trecută se declară victimă a unui așa-zis „cabinet negru” de la Palatul Elysee, au cerut într-o scrisoare trimisă procurorului deschiderea unei anchete în acest caz, relatează presa franceză, citată de Agerpres. Fillon, aflat în centrul mai […]
Fostul deputat PMP Adrian Gurzău a fost condamnat marți de Tribunalul Bucureşti la…
Ruşii vor inspecta marţi o instalaţie militară din România, în concordanţă cu prevederile Documentului de la Viena privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în spaţiul OSCE, a anunţat Serghei Rizhkov, şeful Centrului pentru reducerea ameninţărilor nucleare al Rusiei, relatează Mediafax, citând agenţia de ştiri Tass. „Inspecţia va avea loc pe data de 28 […]
Un copil de 11 ani din localitatea dâmbovițeană Cazaci a fost găsit luni spânzurat în podul casei. Copilul le spunea colegilor de la școală că joacă ”Balena Albastră”, susțin polițiștii, citați de Agerpres. „Din verificări s-a stabilit că elevul care s-a sinucis le spunea colegilor că juca un anumit joc. Nu avem certitudinea că jocul […]
Celebrele „miracole de la Caracal“ au o soră mai mică, undeva pe lângă Pitești, în comuna Căteasca.
Responsabilii americani din domeniul sănătății trag un semnal de alarmă persoanelor…
Cornel Dinu i-a criticat dur pe selecționerul Christoph Daum, pe jucătorii convocaţi de acesta la naţională și pe preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, după remiza cu Danemarca de duminică seara. „Acest neamţ (antrenorul -nr.) care nu are nicio treabă cu rigorile fotbalului german a spus înainte de meci că vom ataca şi când nu vom avea […]
Polițiștii bucureșteni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare marți dimineață 22 de mandate de percheziție domiciliară în Capitală și în județele Ilfov, Prahova, Ialomița și Vâlcea, într-un dosar de evaziune fiscală și spălarea banilor, în domeniul prestării serviciilor de pază și service auto. IGPR arată într-un comunicat că ”din datele […]
„Din punctul meu de vedere, aşa cum am şi cerut, soluţia nu poate să fie…
Vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a declarat, în contextul tensiunilor dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea, că fostul premier a fost „un copil răsfățat” al partidului, iar în momentul de față, în opinia sa, prin acțiunile sale „într-un fel” îi ajută pe adversarii PSD, dându-le muniție. „Aș spune un lucru, și poate e o sintagmă care […]
La sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, victimele…
Cotidianul.ro îi adresează NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI președintelui FRF Răzvan Burleanu. Întrebările pot fi vizualizate pe site-ul nostru și la B1 TV, precum și ascultate la Radio Gold FM. Vă invităm și pe dumneavoastră, cititorii noștri, să adresați întrebări autorităţilor: prin mail la [email protected]. Sau filmaţi-vă adresând întrebarea şi transmiteţi redacţiei înregistrarea video.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni seară, referindu-se la postarea în care Liviu Dragnea anunța că l-a învăţat cum să prindă peşte, că s-a trecut de la numărat ouă la numărat ştiuci, precizând că, dacă lucrurile care țin de guvernare se vor îndeplini, la iarnă îl va învăța, la rândul lui, pe președintele PSD să […]
Simona Halep s-a calificat marți dimineață în sferturile de finală ale Turneului de la Miami după ce…
Update: Prima reacție a Simonei
Doamna stă pe bancă, cu cumpărăturile făcute la piața din apropiere. Razele soarelui ajung până la ea, lăsându-i umbrele.
Austria intenționează să se retragă din acordul Uniunii Europene privind relocarea de i …
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat luni că, dacă lucrurile care țin de guvernare se vor îndeplini, la iarnă îl va învăța pe președintele PSD, Liviu Dragnea, s…
Veniturile la bugetul general consolidat au ajuns în primele două luni din 2017 la 34,9 miliarde de lei, cu …
Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost …
Traian Băsescu este de părere ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu are altă variantă decât “r …
România – Danemarca (0-0) a fost c …
Agenția de rating japoneză JCR a anunțat me…
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, luni, decretul prin care se modifică S
Pentru că unele sunete depășesc chiar și 100 de decibeli, cât decolarea unui avion, jucăriile și aparatele muzicale pentru copii pot duce la probleme de auz pe termen lung. Astfel de jucării, spun specialiștii, sunt mult prea zgomotoase și foarte periculoase pentru copii. Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea americană Johns Hopkins, aceștia […]