Doamna stă pe bancă, cu cumpărăturile făcute la piața din apropiere. Razele soarelui ajung până la ea, lăsându-i umbrele crengilor să-i cadă pe batic și pe haine. Stă de șapte ani în zonă și știe doar să ajungă acasă. Și să vină la piață. Iar vremea este atât de caldă, e boală curată. Toată lumea e răcită, e fornăită. Pentru că așa va fi timpul de acum încolo – iarnă-vară, așa au prognozat. Anotimpurile s-au zăpăcit că sunt atâtea reacții în atmosferă. Și de la atâtea mașini câte sunt acum.
Dacă era pe vremea lui Ceaușescu, nu erau atâtea mașini. Fiica sa e născută la sfârșitul anului ’81. Abia o făcuseră pionieră și a venit Revoluția. A dat-o la grădiniță zi-lumină, că așa era situația. Plătea acolo cât plătea, dar a fost mulțumită, pentru că fata ei a învățat și o limbă străină pe care acum o stăpânește la perfecție – engleza o vorbește mai bine decât româna. Dar poluarea care a fost în ’86 i-a îmbolnăvit-o. Scleroză în plăci. Acum patru ani au depistat-o. O durea umărul, o durea spinarea, că are scolioză… Iar din cauza serviciului, s-a supărat cu ceva și i-a luat ochiul. De la nervul optic au descoperit ce boală are. Iar doctorii au spus că e din cauza exploziei de la Cernobîl.
O pastilă de iod pentru scleroză în plăci
Pe atunci locuiau la curte, iar fata, care avea 6 ani, a stat afară. Era o zi frumoasă de 1 mai, dar norul deja venise de mult în țara noastră și nu s-a spus. I-au dat de la policlinică o pastilă de iod, dar nu a fost suficient. Fata lucrează în continuare, pentru că are tratament cu interferon – a intrat în programul național. Îl face continuu, de trei ori pe săptămână. Și n-are nevoie de stresuri d-astea, să se supere. Iar ieri hoții i-au spart casa fetei. Ieri, în plină zi. Stă în apropiere, pe lângă Apărătorii Patriei. Fata a plecat dimineață la serviciu și între 8.00 și 11.00 s-a întâmplat. Au spart două apartamente, la etajele 4 și 6. Vecinii n-au auzit nimic. Fata cu soțul ei au ajuns acasă pe la 5.00 jumătate după-masă și au găsit ușa descuiată.
„Ne-au spart casa!“
Au sunat-o și au întrebat-o: „Mamă, ai fost pe la noi?“. „N-am fost, mamă. Mâine vin.“ „Da, mamă, ne-au spart casa.“ A luat-o tremuratul când a auzit. Dar n-au luat mai nimic. Au luat doar un lănțișor de aur și niște bani, că urmau tinerii să plece în excursie. Lănțişorul nu era gros, avea vreo 3 grame și i-l făcuse cadou când a împlinit 18 ani. Nu i-a luat laptop, televizor, nimic. Doar aur și bani. Atât. A vrut să plece cu mâinile goale, să nu fie suspectat. Atât au văzut că lipsește acum, la prima vedere. Le-au răscolit toată casa. Au chemat poliția, au luat amprente, tot, și bucătăria, și cămara, tot au răscolit, de prin toate ungherele. Tot, tot, tot. Le-au aruncat și mâncarea din frigider. Păi, era 11.00 ceasul și poliția nu terminase. Aseară s-a dus un prieten de-al lor și le-a luat o broască să pună la ușă, ca să poată să plece azi la serviciu. Fata, când a văzut ușa descuiată, a crezut că mama a fost la ei și a uitat să o închidă. Dar ea nu o lasă niciodată descuiată, pentru că se duce cu soțul după ea, pentru că este, așa, cu mintea puțin mai obosită și, fără să vrea, poate să o lase descuiată.
Statul pe bani mulți
Înainte era stabilitate, dar acum… tinerii nu mai vor să muncească. Acum vor un salariu mare pentru cineva care nu e pregătit. Unul care are 8 clase vrea să aibă 15-20 de milioane. Și fata ei, cu facultate, are 12 milioane. Are un caz în familie, din partea soțului, că doamna este la a doua căsătorie. Nu are nici Capacitatea luată și a întrebat-o: „Ce, vrei să stau la bani puțini? Dacă unul vrea să stea pe salariu mic, să stea. Eu n-am chef să lucrez așa. Ce face unul cu școală, dacă tot nu are salariu mare?“ Păi, atunci unul care a învățat atât cât să ceară salariu?
Și înainte, pe vremea lui Ceaușescu, se făcea școală, se mânca pe pâine cartea. Acum, elevii își bat joc de profesori. Și nimeni nu face nimic, că, deh, este vorba de personalitatea elevului. Și atâta libertate… De vină este și poliția. Nu are curaj. Dacă vede pe unul mai închis la culoare, nu se bagă. La tine vine și te ia și controlorul, dar pe ei, nu. Le e frică. Au de fapt dreptate să le fie frică, pentru că sunt răzbunători, dar nu mai au personalitate. Bine că au elevii personalitate. Ei au o personalitate de n-au treabă.
Stresul zilei de mâine
Din anii ’50 stă în București, iar înainte era siguranță. Pe vremea când lucra, traversa orașul, mergând în Giulești, mai încolo de Gara de Nord, și nu-i era frică să meargă pe stradă. Mergea până la Piața Unirii cu tramvaiul, iar de acolo plecau cu mașinile de noapte. Lucra în trei schimburi și nu pățea nimic. Iar acum îi e frică în plină zi. Pleca la 4.00 dimineața, traversa orașul, la 6.00 intra și se mai întorcea noaptea, la 3.00 jumătate, 4.00. Era presator la mase plastice, erau anumite ateliere. Era greu lucrul de noapte și mai era și gravidă cu fata. A rezistat, că nu avea ce face. Nu era stresul zilei de mâine. Era stabilitate. Nu putea nimeni să zică „Te dau afară“, când ei căutau să-i bage pe toți să lucreze la orice. Acum nu se mai face nimic. Și se găseau produse. Aveai bani să cumperi un pui. Că doar nu mâncai cu 20 de guri. Uleiul care să dădea pe rație, ea l-a avut încă doi ani după Revoluție. Dar nu prindea ouăle, brânza, mai rar le prindeam pe astea, care erau pe cartelă. Dar uleiul și zahărul le avea tot timpul. Făcea gemuri… „Ei, acum mai poți să-ți faci? Că toate sunt scumpe. Eu de doi ani n-am mai făcut. Dacă am văzut că e 7-8 lei o vișină, plus cu zahărul, cât mă scoate un borcan?“
„Grecii… ce gălăgie au făcut și ce pensii au!“
Azi a fost să plătească și o factură la lumină, că asta e, unde stai trebuie să plătești. „De la 1 iunie au zis că majorează punctul de pensie, dar rămâne de văzut, că e în discuție, pentru că nu vrea Europa. Ce? Ei trăiesc cu banii noștri? Ia să încerce ei să trăiască așa, cum trăim noi, și-ar mai impune aceleași limite? Grecii… ce gălăgie au făcut și ce pensii au, nu ca la noi, mai nimic. Eu, după 40 de ani de muncă, am 10 milioane. De 13 ani am ieșit la pensie, din 2004, la 57 de ani. Și am ieșit cu 3 milioane, cum era atunci, iar prin indexare am ajuns la suma actuală. Dar după 40 de ani, e puțin. Deci ăla care n-a muncit niciodată are acum 5 milioane. Ajutorul social de 5 milioane a fost făcut ca pensie. Păi, e corect?“
Prin dreptul nostru trece o tânără cu patru copii, dintre care unul în cărucior. Doamna se uită lung după ei și se crucește. „Ce te faci, Doamne, cu patru copii? Hai că până la 2 ani, mai e cum mai e. Dar după aia? Ce te faci? Că și noi am făcut, cu restricțiile alea, câți voiam noi să facem, că doar nu stătea nimeni lângă noi. Dar trebuia să știi să te planifici. Eu aşa am zis tot timpul. Stai, măi, fac patru, dar cu ce îi cresc? Verișoarele mele au făcut patru, cinci, chiar șase. Și le ziceam: păi, ce faceți, măi, acum le dați o ciorbă, gata… Dar mai încolo, când trebuie să meargă la școală, trebuie îmbrăcați. Ce făceai cu ăia 50 de lei, cât primea o mamă eroină?“
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.