Bucuria mi-a fost scurtă… M-am bucurat văzând că societatea civilă și intelectualii s-au mobilizat, în sfârșit, împotriva pretențiilor aberante proferate de iresponsabilul „tovarăș“ aflat la conducerea Institutului pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“ și m-am întristat apoi odată cu publicarea în Cotidianul a așa-zisului program al Academiei Române pentru sărbătorirea a 100 de ani […]

Un prieten mai vechi, medic de profesie, a prins muște luni întregi în care era captivat de prestația Olguței Vasilescu.

Acum, când aniversăm douăzeci de ani de la lansarea Parteneriatului strategic cu SUA, moştenirea pe care Emil Constantinescu a lăsat-o României îşi arătă roadele.

Institutul Naţional de Statistică nu deţine şi, prin urmare, nu a avut cum să furnizeze informaţii privind numărul beneficiarilor de pensii speciale, cuantumul acestora şi/sau suma totală pe care o reprezintă aceste tipuri de pensii

Asociaţia Sinaptica, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi Consiliul Local Isverna şi co-finanţat de Administraţia Fondului Naţional Cultural, organizează tabăra de arhitectură şi cercetarea etnografică de teren din cadrul proiectului „Gust şi Estetică Tradiţionale – GET”. Proiectul se derulează între 15 mai şi 15 noiembrie 2017 şi are drept scop punerea […]

Germana Angelique Kerbe, numărul 1 mondial, a fost eliminată de spaniola Garbine Muguruza, favorită 14, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Muguruza s-a impus, scor 4-6, 6-4, 6-4, după două ore şi 18 minute. În sferturi, Muguruza va evolua în compania sportivei ruse Svetlana Kuzneţova. Jelena Ostapenko, locul 13 WTA, surprinzătoarea câștigătoare […]

Atacantul George Ganea, fiul fostului internaţional Ionel Ganea, a fost achiziţionat de echipa AS Roma, a anunţat, luni, site-ul tuttomercatoweb.com. George Ganea, în vârstă de 18 ani, va juca la formaţia de tineret a clubului roman, după ce în sezonul trecut a evoluat la echipa de juniori a grupării Virtus Lanciano. În România, George Ganea […]

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că Guvernul nu va majora salariul minim la 2000 de lei de anul viitor, afirmând că această informaţie, care apare în noul program de guvernare, s-a rostogolit „dintr-o greşeală” în spaţiul public. „Nu va fi impus de Guvern salariul minim de 2000 de lei. Nu există aşa […]

Liviu Dragnea a vorbit din nou, luni, despre miliardarul George Soros, după ce, cu o zi înainte a declarat că afaceristul s-ar afla în spatele unei campanii de denigrare a sa şi a partidului pe care îl conduce. Întrebat de jurnaliști ce are George Soros cu el, Liviu Dragnea a răspuns: ”Nu știu, dar ceva […]

Premierul Mihai Tudose a declarat luni că Pilonul II de pensii nu se desființează, iar ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, va face o analiză privind modul cum este gestionat acest fond. ”Nu se desființează Pilonul II de pensii. Ceea ce face doamna ministru (al Muncii — n.r.) este o analiză asupra gestionării acestor bani. Să […]