Fără categorie

Primăria Capitalei, prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează a doua ediție a evenimentului „Târgul Bucureștilor”, începând de vineri până duminică, in intervalul orar 10:00 – 22:00, în Parcul Herăstrău. „Sărbătoarea fructelor și a legumelor, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor românești din sezonul de toamna este celebrată în acest […]

Fără categorie

Europa se confruntă cu intensificarea unor amenințări precum terorismul, infracționalitata cibernetică, imigrația și „agresiunea rusă”, afirmă premierul britanic Theresa May într-un comunicat emis cu ocazia summitului UE privind tehnologiile digitale, care are loc vineri în Estonia.„De la terorism la infracționalitate cibernetică, migrație ilegală și agresiunea rusă, amenințările pe care noi, europenii, le înfruntăm au crescut […]

Fără categorie

Comitetul Executiv Național al PSD se întrunește, vineri, la Sucevița, pentru a dezbate prioritățile legislative ale partidului, cele mai importante fiind legile justiției, cărora social-democrații trebuie să le stabilească un calendar de adoptare în Parlament.Liderii social-democrați vor dezbate, vineri, la Sucevița, prioritățile legislative ale PSD pentru următoarele luni ale sesiunii parlamentare, urmând a fi făcută […]

Fără categorie

FCSB a învins echipa elveţiană Lugano, joi, în etapa a doua din cadrul grupelor Europa League.Au marcat: Bottani 14′ / Budescu 58′, Morais 64′. În urma acestui rezultat, FCSB acumulează şase puncte din şase posibile. În celălalt meci al grupei, Viktoria Plzen a învins pe teren propriu Hapoel Beer-Sheva, scor 3-1. FC Lugano, ”lanterna roșie” […]

Fără categorie

Copiii trebuie învățați în familie și la școală să stea cu spatele drept, afirmă dr. Alexandru Thiery, medic primar ortopedie pediatrică, adăugând că un ghiozdan mai greu poate duce la tulburări de mers și cu siguranță determină dureri de spate, dar în niciun caz scolioză. El a explicat pentru Agerpres că cea mai frecventă scolioză […]

Fără categorie

Timp de două săptămâni, Școala Gimnazială nr. 95 din București a devenit un spațiu de creație colectivă. În cadrul proiectului de intervenție culturală „Joacă ce vezi!“, dezvoltat de artiștii Centrului de Teatru Educațional Replika, coordonatorii atelierelor de creație – Radu Apostol (regizor), Alexandra Bugan, aka SEREBE (artist vizual), Mihaela Michailov (dramaturg) au lucrat alături de […]

Fără categorie

Cine mai are așteptări, cît de mici, de la Klaus Iohannis, cine mai crede că providența nu i-a jucat o atît de mare festă, va trebui să guste pînă la capăt din cupa amărăciunii și-a deziluziei.

Fără categorie

În peisajul realității sociale românești, la un anumit palier, totul poate fi reprezentat ca fiind o răfuială între diverse găști. Ce interese punctuale deservesc fiecare dintre aceste clici este relativ simplu de urmărit. Întotdeauna este vorba despre obținerea de resurse financiare și, simultan, în strânsă conexiune cu acestea se urmărește accederea la putere, facilitând astfel […]

Fără categorie

Cînd Tudose apare, soarele răsare! Sigur avem parte de veşti zmeuriste, de promisiuni cu termene şi de procente. Sau de ameninţări demonstrative.

Fără categorie

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat într-o conferință de presă că nu cunoaște dacă prețul carburanților s-a majorat în ultima vreme, întrucât nu este șofer și nu alimentează la pompă, informează AGERPRES. El a fost întrebat de ziariști cum comentează recentele majorări de prețuri la benzină și motorină. „Ministerul Energiei nu are competențe în acest […]

Fără categorie

Președintele rus Vladimir Putin a acceptat joi demisia guvernatorului regiunii nordice Neneț și a numit imediat un alt om în funcție. Săptămâna aceasta alți patru guvernatori și-au anunțat demisiile, iar potrivit agenției de presă Interfax, care citează sub protecția anonimatului o sursă apropiată Kremlinului, alți opt guvernatori vor fi înlocuiți, relatează agenția de presă dpa, […]

Fără categorie

Zvonurile privind demiterea antrenorului Carlo Ancelotti de la Bayern Munchen s-au concretizat, informează publicaţia germană Bild, otrivit MEDIAFAX. Sursa citată menţionează că tehnicianul italian, în vârstă de 58 de ani, a fost concediat joi şi că printre posibilii săi succesori se numără Thomas Tuchel, fostul antrenor de la Borussia Dortmund, şi Willy Sagnol, antrenor secund […]

Fără categorie

Au apărut pe reţelele de socializare noi imagini cu efectele devastatoare ale furtunii din 17 septembrie din judeţul Cluj. La locul de joacă pentru copii din părculeţul din comuna Aghireşu, trei mame îşi iau disperate copiii în braţe şi fug să se adăpostească cu numai câteva secunde înainte ca furtuna să se dezlănţuie.

Fără categorie

Statele Unite ale Americii au anumite îngrijorări față de propunerile de modificare a legilor Justiției și apreciază că acestea ar putea „inversa” parcursul României în ceea ce privește statul de drept, a declarat joi ambasadorul SUA la București, Hans Klemm. „Statele Unite au anumite îngrijorări față de propunerile Ministerului Justiției. Mi-am exprimat aceste îngrijorări în […]

Fără categorie

Președintele ICCJ, Cristina Tarcea, a declarat că, în plenul CSM de joi, a acordat un aviz pozitiv cu observații, în cadrul căruia s-a atras atenția asupra a patru „puncte nevralgice” la pachetul de Legi ale justiției, precizând că votul său nu a fost unul politic, transmite MEDIAFAX. „Am fi atras atenția tuturor, prin avizul cu […]

Fără categorie

Cel puţin 25 de aleşi ugandezi s-au îmbrâncit, şi-au împărţi pumni şi s-au lovit cu tot ce au avut la îndemână pentru a-şi face dreptate. Violențele au avut loc într-o şedinţă în care era dezbătută vârsta maximă de participare la alegerile prezidenţiale, transmite B1.ro. Parlamentarii din Uganda nu au avut limite de îndată ce au […]

Fără categorie

Liviu Pop a precizat că, în cadrul întrevederii cu ministrul Educației și Științei din Ucraina, a cerut explicații cu privire la modul în care autoritățile văd implementarea legii fără a afecta implicit învățământul în limba română

Fără categorie

Concursul național de design de carte „Cele mai frumoase cărți din România“, ediția a VI-a, 2017, are 50 de titluri finaliste. Au fost înscrise în concurs 220 de cărți, publicate sau tipărite în România sau Moldova în ultimul an. Proiectul cultural este organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură și este finanțat de Administrația Fondului […]

Fără categorie

Circulația rutieră a fost reluată pe DN22C, pe ambele sensuri de mers, începând cu ora 14,50, după ce anterior fusese oprită din cauza unui accident rutier produs între localitățile Medgidia și Cuza Vodă, în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, transmite AGERPRES. În urma evenimentului au rezultat trei persoane decedate și una […]

Fără categorie

Diseară, de la ora 18.00, în Serra dei Giardini della Biennale (Viale Giuseppe Garibaldi 1254) de la Veneția are loc vernisajul expoziției de pictură și desen „Blitz veneziano“, ce va reuni o serie de lucrări recente ale artistului Florian Doru Crihană. Expoziția rămâne accesibilă pentru public până pe 13 octombrie 2017, de luni până duminică, […]