Fără categorie

Puțini și-ar fi imaginat că în România, după puternicul val proeuropean din 1990, lucrurile vor ajunge pînă la tensiunile de acum.

Fără categorie

După modelul poliţiştilor şi militarilor, sute de jandarmi şi pompieri din toată ţara ies la pensie. Şi ce pensie. Guvernul PSD, populist şi bâlbâit, a creat o situaţie fără precedent.

Fără categorie

Actrița Alice Caracostea a murit la vârsta de 49 de ani, a anunțat Teatrul Național București (TNB), duminică, pe pagina oficială de Facebook. „Cu tristețe și durere anunțăm trecerea în galeria nemuritoare a actorilor care ne-au părăsit a colegei noastre Alice Caracostea, o actriță minunată, care s-a dăruit scenei și care a încântat publicul în […]

Fără categorie

Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge – WRC) de la Târgu Mureș a fost întreruptă, duminică după-amiază, timp de aproximativ o oră, de o furtună violentă care s-a abătut asupra municipiului Târgu Mureș. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), căpitan Cătălin […]

Fără categorie

Vântul puternic a doborât arbori în mai multe localități din județul Argeș, duminică, pe mai multe drumuri fiind afectat traficul rutier, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea arborilor căzuți pe carosabil în localitățile Arefu, Brădet, Valea Iașului și Podul Dâmboviței. De asemenea, două drumuri forestiere […]

Fără categorie

Naţionala României poate rata şi matematic calificarea la Campionatul Mondial din 2018 dacă pierde cu Muntenegru. Cu toate astea, soarta antrenorului german va fi decisă abia după 8 octombrie, când România joacă în Danemarca ultimul meci din grupa. „Vom aştepta meciul cu Danemarca, e prea din scurt să faci acum o analiză şi să iei […]

Fără categorie

Pe 1 septembrie 2017, Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat tarifele pentru ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar. Valoarea tarifelor aprobate este:Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:– cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;– cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;Tarif de transport […]

Fără categorie

S-ar putea să te apuce căscatul chiar în timp ce citeşti această ştire. Dar cercetătorii caută acum să afle ce se întâmplă în creierul nostru atunci când căscăm.

Fără categorie

Igor Dodon a reiterat faptul că nu poate fi admisă o unire cu România și a susținut necesitatea declarării în afara legii a cetăţenilor care se pronunţă împotriva statalităţii Republicii Moldova. Liderul de la Chișinău a mai spus că România va suferi de ”indigestie” dacă va încerca să ”înghită” Republica Moldova, informează Agora. ”Scenariul unei […]

Fără categorie

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat dr. Raed Arafat, a declarat duminică, pentru Agerpres, că echipele românești care participă la Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge), la Târgu Mureș, concurează de pe picior de egalitate cu celelalte echipe înscrise. „Cel puțin din ce […]

Fără categorie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă în termenii cei mai fermi testul nuclear efectuat de Republica Populară Democrată Coreeană duminică și califică acțiunea drept „o nouă amenințare majoră la adresa păcii și securității regionale și internaționale”, informează un comunicat al MAE. MAE își exprimă, în context, „profunda îngrijorare față de continuarea acțiunilor provocatoare ale autorităților nord-coreene, […]

Fără categorie

Rusia a estimat, duminică, că noul test nuclear efectuat de regimul de la Phenian merită cea mai fermă condamnare, dar în același timp a lansat un apel la calm, transmit AFP și Reuters. ”Această ultimă manifestare a Phenianului de a ignora cererile din rezoluțiile în domeniu ale Consiliului de Securitate al ONU și normele de […]

Fără categorie

Am mai reușit o performanță pe cât de ciudată, pe atât de neașteptată: „exterminarea“ a mii de arme de paradă.

Fără categorie

Tenismanul sârb Novak Djokovic, fost lider ATP, a devenit tată pentru a doua oară după ce soția sa, Jelena, a născut o fetiță care va purta numele Tara, relatează cotidianul sârb Blic, potrivit Agerpres. Djokovic, care mai are un băiețel de 2 ani (Stefan), a traversat un sezon dificil care a culminat în iulie cu […]

Fără categorie

Un polițist a fost rănit cu o sabie în timp ce încerca să aplaneze un conflict între un bărbat și fiul său, semnalat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în zona Ciric. „Un bărbat a solicitat ajutor prin serviciul 112 pentru ca fiul său să fie transportat la Spitalul de Psihiatrie Socola, întrucât acesta […]

Fără categorie

HTC Vive și Oculus Rift au reprezentat primele dispozitive care foloseau realitatea virtuală, orientate către consumatorii pasionați de astfel de gadgeturi. Cu toate acestea, odată cu update-ul Fall Creators pentru Windows 10, companiile partenere cu Microsoft vor lansa dispozitive compatibile cu platforma Windows Mixed Reality, notează go4.it. Dell este una dintre aceste companii partenere și […]

Fără categorie

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică, valabilă de duminică, ora 10:00, până luni la ora 9:00, pentru un număr de 23 de județe. Astfel, vor fi afectate nordul centrul și sudul țării, mai exact județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Alba, Sibiu, Brașov, […]

Fără categorie

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, cap de serie 1, s-a calificat în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul Grand Slam al anului de la arenele Flushing Meadows din New Yori, după ce a salvat o minge de meci înainte de a trece de chinezoaica Zhang Shuai, cap de serie 27, cu 3-6, […]