Una dintre cauzele incidentului de la metrou din ianuarie, când două vagoane au sărit de pe şine în depoul Berceni este un…
Lună: martie 2019
Parlamentarul USR a mai susținut că este foarte important, în următoarea perioadă, să se declanşeze referendumul pentru justiţie.
Canabisul ar putea fi legalizat și utilizat în scopuri medicinale. O comisie se întrunește la Min. Sănătății pentru a se analiza și argumenta legalizarea utilizării in scopuri medicinale.
„Problemele punctuale (discutate cu reprezentanţii ministerului – n.r.) sunt că majorarea propriu-zisă, la care se aştepta toată lumea…
Premierul Marii Britanii a transmis că i-a solicitat formal preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al…
Un imigrant african a incendiat un autobuz şcolar, miercuri, la periferia oraşului italian Milano, în semn de protest faţă de moartea extracomunitarilor în…
Google a fost de departe cel mai puternic actor în materie de intermediere a publicității asociate cu căutările online din Spațiul Economic European (SEE)
„Sperăm totodată să dăm un semnal de încredere copiilor noștri – viitorii sportivi ai României. Trebuie să îi susținem, să le oferim cele mai bune oportunități….
UPDATE În același timp, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la…
Camera Deputaților a respins miercuri moțiunea simplă „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, inițiată de opoziție împotriva…
Tema referendumului pe care Klaus Iohannis a susținut că este „aproape hotărât” să-l organizeze odată cu alegerile europarlamentare a început să încingă scena politică.
Andreescu, care a urcat pe locul 24 WTA, după finala câştigată duminică în faţa germancei Angelique Kerber la Indian Wells, se arată mai mult…
Direcția Generală a Vămilor, instituție aflată în subordinea ANAF, nu și-a exercitat în integralitatea sa atribuțiile stabilite prin Codul Fiscal, a comunicat foarte prost cu Direcția Marilor Contribuabili…
Ce încerca bietul Piedone? Să emane încredere, dragoste, atașament. Adică să atragă pensionarii de partea partidului aflat în hibernare de o bună bucată de vreme.
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a afirmat, miercuri, după ședința cu reprezentanții băncilor, că intenţionează să candideze la alegerile prezidențiale în anii care urmează…
Deputatul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, miercuri, la Parlament, că deocamdată, PSD nu are ce să comenteze despre organizarea unui referendum în ziua alegerilor europarlamentare…
”Din păcate, anul acesta avem 179 de decese, anul trecut au fost 129. Un lucru bun este că vaccinurile achiziţionate de Ministerul Sănătăţii pentru populaţia din grupele cu risc s-a epuizat…”
Speculaţiile privind sexul şi numele viitorului bebeluş au apărut încă de când reprezentanţii palatului Kensington, reşedinţa ducilor de Sussex, au anunţat că Meghan este însărcinată…
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la Editura Junimea Iaşi, în 2015.
Țăranii din Deveselu i-au trimis o misivă năstrușnică, întrebându-l, nu știu de ce, de Linia Maginot. În sfârșit, în îmbulzeala militară geostrategică generală, nimeni n-a observat că (…)
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) organizează, miercuri, un protest în Piaţa Victoriei din Bucureşti, reclamând că mult aşteptatele Ordonanţe de Urgenţă în domeniul …
55 de selecţionate împărţite în 10 grupe încep de joi lupta pentru primele 20 de locuri la turneul final al Campionatului European din 2020. O ediţie aniversară organizată în 12 oraşe europene…
Preşedintele american Donald Trump a acuzat companiile de tehnologie Facebook, Twitter şi Google că promovează…
România nu reușește să găsească o formulă pentru o nouă taxă auto care să oprească invazia de mașini second-hand…
Sindicaliştii Sanitas protestează, miercuri, sediul Ministerului Muncii şi pregatesc un miting de amploare…